Înfrângerea României pe teren propriu în faţa Poloniei, în contextul în care antrenorul echipei naţionale a României câştigă 50.000 de euro pe lună, iar cel al Poloniei 20.000 de euro pe lună, aduce în prim-plan un paradox: joburile din România cu o responsabilitate mai mică şi rezultatele mai slabe aduc beneficii materiale mai mari decât în state cu economii mai puternice.
De ce a ajuns România să îşi plătească oamenii din poziţii-cheie, precum antrenorul echipei naţionale, guvernatorul Băncii Naţionale sau chiar premierul, mai bine decât ţările cu economii mai dezvoltatate, pentru o performanţă mai scăzută?
„Eu pun această problemă pe seama subdezvoltării în care ne aflăm. Într-o economie subdezvoltată, valorile sunt altele decât cele adevărate. Valorile ţin de influenţe politice, de cumetrii, de neamuri, de clientelism şi nu de criterii de performanţă. Şi atunci întotdeauna în ţările sărace există o desconsiderare a tot ceea ce înseamnă raport de echitate. Activităţi care nu au practic niciun fel de utilitate, cum sunt cele din conducerea acestor asociaţii/ federaţii de fotbal, care nu au niciun rezultat, sunt bine plătite. Ele sunt întotdeauna acaparate de personaje care se învârtesc în sfera politicului, iar în concepţia mea, deşi nu am dovezi, cred că există şi o redistribuire a banilor între clientelă şi cei care îi numesc în această funcţie”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.
Christoph Daum, antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, câştigă circa 60.000 de euro pe lună, în timp ce Adam Nawalka, antrenorul echipei naţionale de fotbal a Poloniei, câştigă 19.100 de euro pe lună, potrivit presei internaţionale. O explicaţie a acestor diferenţe este dată de faptul că selecţionerul echipei naţionale din România este expat, iar pachetele salariale sunt mai mari în cazul managerilor străini, pe când al Poloniei este local.
În opinia profesorului Coşea, o parte din banii oferiţi în salariile mari plătite din bugetul de stat se reîntorc către sfera politicului, pentru finanţarea partidelor sau a unor activităţi desfăşurate de liderii politici. „În aceste condiţii, în care avem rezultate umilitoare în fotbal, dar nu există nicio reacţie a românilor împotriva celor care conduc această federaţie care are cele mai slabe rezultate din istorie, ne cam merităm soarta. Noi creăm posturi pentru lefuri, nu pentru oameni”, a mai spus Mircea Coşea.
Despre problemele structurale ale României care generează astfel de inechităţi în salarizarea la nivelul întregii societăţi vorbeşte şi Dumitru Miron, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
„Noi nu învăţăm un element de ABC al economiei de piaţă, care se numeşte raportul dintre costuri/ investiţie şi eficienţă, care în alte părţi se învaţă mai bine. În România, majoritatea corelaţiilor sunt şchioape, sunt iraţionale sau nu au o logică intrinsecă. (...) Cauzele pentru care România a luat bătaie nu se găsesc la nivelul antrenorului, sunt la nivel structural, sistemice: înclinaţia tinerilor spre performnaţa sportivă, investiţia în sportul de masă, baza de selecţie. Daum nu are nicio vină pentru înfrângere, el face ce trebuie, dar nu are de unde să găsească jucători performanţi”, a explicat profesorul Dumitru Miron de la Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.
Dincolo de diferenţa de salarizare localnic-expat din politicile internaţionale de remunerare, decalajul pachetelor salariale primite de cei doi antrenori rămâne semnificativ, în contextul în care economia Poloniei este mult mai dezvoltată decât a României, iar salariile angajaţilor polonezi sunt, în medie, aproape duble faţă de cele ale românilor. „Polonezii sunt pe jumătate nemţi, noi suntem mai balcanici. Ei au o productivitate mult mai mare decât noi, deşi, pe unele poziţii de specialişti, salariile sunt egale cu cele din companiile din România.
Dacă ei sunt mai eficienţi şi mai cumpătaţi decât noi în politicile de salarizare, în România pachetele salariale cerute de candidaţi reflectă şi nevoia de a avea un anumit statut social, cei aflaţi în funcţii de conducere vor să li se recunoască senioritatea prin beneficii materiale, iar asta se vede inclusiv în tipul de maşini, mai scumpe, conduse de managerii români faţă de cei polonezi”, a spus Oana Botolan Datki, SEE managing partner la Consulteam.
Practica oferirii unor recompense mai generoase pentru responsabilităţi, dar şi rezultate mai modeste, nu se remarcă numai în fotbal, ci şi în alte sectoare ale economiei. Spre exemplu, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a raportat pe anul trecut venituri nete lunare de 22.000 euro pe lună, iar instituţia pe care o conduce supraveghează o piaţă cu active bancare în valoare de circa 90 de miliarde de euro. În schimb, Adam Glapi?ski, preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei, are venituri lunare de 8.000 de euro şi supraveghează o piaţă cu active bancare de 350 mld. euro.
În acelaşi timp, premierul României are un salariu lunar net de 3.500 de euro, iar cel al Poloniei de circa 2.800 de euro net pe lună. Ministrul de finanţe din Polonia câştigă în jur de 3.000 de euro, la fel ca ministrul de finanţe din România.
Deşi salarizarea pentru aceste poziţii este aproape similară sau chiar mai bună în România, rezultatele activităţii celor care se ocupă de colectarea veniturilor la bugetul de stat sunt mai slabe: polonezii au atras la buget venituri în valoare de 38,9% din PIB în 2015, adică 160 miliarde de euro, pe când în România procentul a fost de numai 35,7% din PIB în 2015, adică 56 mld. euro.
La Autoritatea de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţioiu, preşedintele instituţiei, a încasat un venit lunar de 13.000 de euro net pe lună, în timp ce Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreşedinte al ASF, a încasat anul trecut circa 13.800 de euro net pe lună. Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară din Polonia câştigă la jumătate faţă de şefii ASF. Cu toate acestea, capitalizarea bursieră din Polonia este de 230 mld. euro iar în România este de 30 mld. euro, iar tranzacţiile medii zilnice sunt de 100 milioane de euro în Polonia, faţă de 4-5 milioane de euro la Bucureşti.
„O instituţie de talia ASF a fost creată pentru clientela politică, pentru reprezentanţi ai instituţiilor de forţă, ai serviciilor şi pentru rude. Lefurile acolo sunt exagerat de mari şi nu au nicio legătură cu rezultatele din practucă. Dacă existe o noţiune de stat de drept, trebuie să existe şi o echitate a veniturilor plătite din bugetul statului. Pentru că până la urma aici apare conceptul de guvernare corectă: obţinerea unor relaţii care să stimuleze activitatea, nu să o blocheze prin plata unor venituri fără rezultat. Discutăm de corpuţie la nivel de Microsoft, dar lefurile pe care le iau unii fără rezultat e tot un fel de corupţie, pentru că se sustrag bani publici fără niciun fel de acoperie a jobului pentru care au fost numiţi”, a mai spus profesorul Mircea Coşea.
