Profesii

S-au stabilit primele 15 companii de stat cu manageri privaţi. Vor reuşi headhunterii să plaseze cei mai buni executivi la afaceri de 1,7 mld. euro?

S-au stabilit primele 15 companii de stat cu manageri privaţi. Vor reuşi headhunterii să plaseze cei mai buni executivi la afaceri de 1,7 mld. euro?

ZF a încercat să creeze un profil al managerilor pe care headhunterii ar trebui să-i plaseze la conducerea marilor companii de stat, care să conducă afaceri de sute de milioane de euro şi care nu reuşesc să treacă pe profit.

O experienţă de peste 10-15 ani în multinaţionale, la angajatori diferiţi şi în ţări emergente, curajul de a face restructurări masive şi puterea de convingere în negocierile cu sindicatele sunt doat câteva dintre trăsă­turile pe care ar trebui să le aibă managerii care urmează să preia conducerea marilor companii de stat.

Poşta Română, Tarom sau CFR Marfă sunt doar câteva din primele companii pentru care s-a stabilit introducerea managementului privat pentru acest an, însă oficialii din Ministerul Economiei au spus că primii manageri privaţi vor intra în atribuţii la finele lunii februarie a anului viitor.

Proiectul de introducere a manage­mentului privat la marile companii de stat reprezintă prima încercare majoră a statului de a moderniza administraţia publică cu ajutorul profesioniştilor.

Propunerea pentru acest proiect a venit de la ministrul economiei Ion Ariton, la începutul acestui an, şi a fost preluată de reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale, fiind trecută pe caietul de sarcini pentru România.

Prima etapă importantă din acest proiect - selectarea consultantului pentru elaborarea caietului de sarcini necesar pentru licitaţia în care se vor alege head-hunterii care vor recruta viitorii manageri privaţi - aproape că s-a încheiat. La finele săptămânii trecute, reprezentanţii Ministerului Economiei au anunţat că filiala locală a firmei daneze de executive search Pedersen & Partners a câştigat licitaţia şi va juca rolul de consultant al angajaţilor din minister responsabili cu acest proiect.

Un proiect transmis spre avizare la Guvern relevă că managerii privaţi ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor companii de stat cu profit ridicat dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract. Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăşi două milioane euro şi ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO