Profesii

Salariile angajaţilor români au crescut cu 20% în ultimii cinci ani. Cei din IT au sfidat criza, având salarii mai mari cu 60%

Salariile angajaţilor români au crescut cu 20% în ultimii cinci ani. Cei din IT au sfidat criza, având salarii mai mari cu 60%

Autor: Adelina Mihai

07.06.2012, 10:59 2759

Salariul mediu net pe economie a crescut cu 21% în aprilie 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008 şi cu 3,6% faţă de aprilie 2011, pe când salariile angajaţilor din sectorul IT au crescut cu 61% în ultimii cinci ani, potrivit datelor raportate de Institutul Naţional de Statistică.

În luna aprilie a acestui an, salariul mediu net pe economie a crescut până la 1.553 de lei (366 de euro), iar o analiză pe domenii de activitate arată că tot în mediul privat s-au făcut cele mai mari creşteri salariale de la începutul crizei. Cu toate acestea, este posibil ca angajaţii să nu fi resimţit creşteri salariale reale, având în vedere creşterea preţurilor în procent de aproximativ 20% în această perioadă.

"Analizând evoluţia salariilor din ultimii cinci ani, putem observa câteva domenii care s-au desprins vizibil ca o consecinţă firească a dezvoltării post-recesiune. Poziţiile de specialişti în IT şi poziţiile de vânzări din comerţ şi industrie sunt cele mai căutate şi greu de acoperit în ultimii ani, iar ecourile recesiunii au îndreptat companiile la o reevaluare a poziţiei pe care forţa de vânzări o ocupă în structura organizaţională", a spus Eliza Nechifor, marketing & communication coor­dinator în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane ManpowerGroup.

Şi angajatorii din industria IT confirmă această creştere a salariilor din sector.

"Este adevărat că în ultimii ani salariile în mediul IT au crescut constant. Efectul este firesc atunci când cererea angajatorilor depăşeşte oferta de forţă de muncă. Deşi există anual un număr mare de absolvenţi cu studii superioare tehnice, aceştia nu reuşesc să acopere cererea de forţă de muncă specifică. O altă motivaţie este şi faptul că mai multe companii multinaţionale din mediul IT şi-au deschis filiale în România, oferind la rândul lor un număr semnificativ de locuri de muncă", a spus Oana Cuţui, HR Director în cadrul TotalSoft, producător local de soft şi furnizor de servicii IT, care are peste 500 de angajaţi.

Un candidat care vrea să se angajeze în prezent pe poziţia de C++ Developer sau Java Developer într-o companie din IT poate obţine un salariu net cuprins între 5.200 şi 6.300 de lei net, potrivit datelor furnizate de firmele de recrutare.

De asemenea, un IT senior manager poate obţine un salariu net cuprins între 9.000 şi 12.000 de lei pe lună, acestea fiind ofertele actuale ale angajatorilor care recrutează pentru aceste poziţii.

"În TotalSoft, datorită numărului tot mai ridicat de proiecte, a existat o presiune pe atragere de forţă de muncă suplimentară. În astfel de momente, puterea de negociere este uneori de partea noilor veniţi, ceea ce pune presiune salarială în momentul negocierii pachetului. Bineînţeles, în timp apare o presiune suplimentară din partea vechilor angajaţi, care trebuie aliniaţi pe criterii de experienţă în proiecte sau vechime în companie", a mai spus Oana Cuţui. Ea a mai precizat că aspectul salarial nu este totuşi cel mai important in industrie, ci complexitatea şi diversitatea proiectelor.

Dacă în IT salariile au crescut de trei ori mai mult decât în restul sectoarelor economice, majorări salariale semnificative s-au înregistrat şi în domeniile comerţ, industrie şi agricultură, unde salariile au crescut cu mai bine de 30% în ultimii cinci ani.

Spre exemplu, angajaţii din agricultură, care reprezintă doar o mică parte din efectivul total al românilor care lucrează, au avut în aprilie salarii mai mari cu 31% faţă de 2008, până la 1.149 lei. Una din explicaţiile acestei evoluţii o reprezintă parcursul din această perioadă a sectorului agricol, având în vedere că cele mai importante recolte (grâu, porumb şi floarea-soarelui) au înregistrat în ultimii trei ani creşteri consecutive.

O altă explicaţie vine pe fondul impactului pe care îl au fondurile europene (Uniunea Europeană făcând rambursări de peste 4 miliarde de euro în această perioadă pentru fermieri), care au transformat micile afaceri de familie în businessuri cu peste 5 angajaţi.

Un alt indicator care trebuie luat în considerare în analiza salariilor din ultimii cinci ani este numărul de salariaţi, având în vedere că, din aprilie 2008 până în martie 2012, numărul de salariaţi din economie a scăzut de la 4,82 milioane de persoane până la 4,25 milioane de persoane. Este posibil ca o parte din creşterile salariale să reprezinte de fapt un rezultat al celor 570.000 de concedieri făcute în această perioadă, aceeaşi masă salarială fiind împărţită la un număr mai redus de angajaţi.

Pe de altă parte, companiile au mizat în ultima perioadă pe strategii dinamice şi o orientare către rezultat, iar pentru a avea performanţă au încercat să-şi motiveze în special forţa de vânzări.

"În ultimii ani, companiile care activează pe piaţa locală au adaptat modalităţi de stimulare a forţei de vânzări sub forma creşterilor salariale/bonusurilor, astfel încât performanţa acestora să determine creşterea organizaţională", a mai spus Eliza Nechifor de la Manpower.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO