Muncitorii ar putea beneficia de o felie mai mare din „plăcinta“ economică, cel puţin în Europa. Dar nu întrebaţi de ce sau cât va dura acest lucru, avertizează New York Times. Nici analiştii nu ştiu.
„Suntem toţi ca nişte oameni beţi care-şi caută cheile sub stâlpul de felinar pentru că doar acolo este lumină“, spune un expert în economie.
În deceniul de la criza financiară, economia mondială şi-a revenit în mare parte. Companiile raportează profituri record, şomajul scade puternic. Şi totuşi salariile din majoritatea ţărilor dezvoltate nu prea s-au modificat.
Acest mister economic are ramificaţii pentru stabilitatea politică, dar şi financiară la nivel mondial. Nemulţumirea muncitorilor a contribuit la alegerea lui Trump în SUA şi ascendenţa partidelor de dreapta în anumite părţi ale Europei.
„Este una din marile întrebări economice ale timpurilor noastre“, spune Angel Talavera, economist la Oxford Economics.
Europa ar putea oferi o excepţie de la această tendinţă. Salariile din zona euro cresc din nou după ani de stagnare, o veste bună nu numai pentru muncitori, ci şi pentru şeful BCE Mario Draghi. BCE a făcut tot posibilul pentru a aduce inflaţia la un nivel considerat sănătos pentru creştere, dar creşterile salariale sunt o condiţie pentru o inflaţie susţinută.
În Europa, specialiştii pun creşterea pe seama unui deficit acut de muncitori din ţări ca Germania, dar există o mulţime de alte teorii. Şi pentru că oficialii nu ştiu sigur de ce salariile şi-au reluat creşterea în regiune, aceştia nu pot spune cu certitudine dacă aceasta este sustenabilă.
Potrivit uneia dintre teorii, prezentată recent de Uta Schonberg, profesor la University College London, creşterea mică a salariilor şi inegalitatea în creştere sunt rezultatul unei puteri diminuate a muncitorilor de a negocia.
La un moment dat, susţine Schonberg, şomajul redus duce la salarii mai mari, dar acest proces ar putea dura mai mult. Fără îndoială, BCE contează pe acest lucru.
Totuşi, economiştii sunt departe de a se pune de acord asupra motivului pentru care a durat atât de mult ca salariile să crească chiar în condiţiile în care companiile nu găsesc oamenii de care au nevoie.
Talavera de la Oxford Economics argumentează că datele privind şomajul nu iau în calcul un număr mare de muncitori care au renunţat să mai caute de lucru. Când cererea de forţă de muncă se redresează, aceştia se alătură forţei de muncă din nou, preîntâmpinând deficitele de forţă de muncă.
Această rezervă de muncitori este mai mare decât au crezut economiştii, arată Talavera. În Europa, însă, aceasta pare să se fi epuizat.
Dacă Talavera are dreptate, acest lucru ar trebui să însemne că salariile vor continua să crească.
Şi totuşi, faptul că aproape toate ţările bogate se confruntă cu o astfel de problemă sugerează că sunt implicate forţe mai profunde care nu sunt înţelese în întregime.
Aviv Nevo, profesor de economie la Universitatea din Pennsylvania, a rezumat situaţia de nesiguranţă privind dinamica salariilor şi preţurilor făcând referire la ideea efectului iluminării stradale, cercetătorii căutând informaţii numai acolo unde acestea sunt cel mai uşor de găsit, în loc să caute mai în profunzime.
„Suntem toţi ca nişte oameni beţi care-şi caută cheile sub stâlpul de felinar pentru că doar acolo este lumină“.
