Business Internaţional

Ţara unde salariul minim este de 1.500 de euro pe lună. Topul salariilor minime din Europa. Pe ce loc se află România

Ţara unde salariul minim este de 1.500 de euro pe lună....

Autor: Adelina Mihai

05.07.2015, 00:00 11181

Salariul minim a crescut, în euro, de mai bine de trei ori în ultimii 15 ani, beneficiind de cea mai accelerată creş­tere din rândul statelor euro­pene în perioada menţionată, însă în continuare este la nivelul de 40% din valoarea salariului mediu la nivel naţional.

În Germania, ţară care a introdus salariul minim de anul acesta, salariul minim este de circa 68% din salariul mediu la nivel naţional.

Începând de astăzi, peste 1,5 milioane de salariaţi vor avea salarii mai mari, având în vedere că salariul minim pe economie creşte cu 7,6%, de la 975 de lei la 1.050 de lei brut pe lună (ajungând la 235 de euro brut), potrivit unei hotărâri date de guvern la începutul acestui an. Cu alte cuvinte, o treime dintre sala­riaţii din România (plătiţi cu salariul minim po­trivit sta­tisticilor) vor încasa, net, cu 53 de lei mai mult înce­pând cu această lună, adică vor primi „în mână“ suma totală de 777 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO