Profesii

Salariul minim pe economie va fi majorat în acest an în două etape,în februarie şi iulie-surse

Salariul minim pe economie va fi majorat în acest an în două etape,în februarie şi iulie-surse

Autor: Thomas Dinca

21.01.2013, 15:35 2927

Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional.

"Salariul minim va creşte în acest an la 800 lei, dar în două etape: cu 50 lei începând cu luna februarie şi cu încă 50 lei din luna iulie", au arătat sursele citate.

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat că la discuţiile cu FIM privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, creştere care să fie aplicată imediat după aprobarea proiectului de buget.

Proiectul de buget va fi aprobat miercuri de Guvern.

Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

Inspecţia Mncii a transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX, că numărul salariaţilor continuă să rămână peste cinci milioane, 536.839 dintre aceştia fiind încadraţi pe salariul minim pe economie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO