Corectati-ma daca gresesc, dar nu cred ca exista cineva care sa nu-si indemne copiii spre stiinta de carte. Au facut-o parintii nostri cu noi si au facut-o toate semintiile de pe Pamant cu copiii lor, de la inceputurile timpurilor. Cartea e buna: ne deschide ochii, mintile si sufletele; ne ajuta sa ne cunoastem pe noi si lumea in care traim; ne foloseste sa ne castigam painea de toate zilele, chiar daca mai multa invatatura nu inseamna neaparat mai multi bani; ne apropie de semenii nostri, facandu-ne sa le deslusim graiurile in care se inteleg si obiceiurile pe care le tin dragi din mosi-stramosi. Ne mai invata credinta in Cel de Sus. Si sa ne iubim aproapele. Si sa nu ucidem. Si sa nu furam. Gresesc?
Cam asta ar fi, in cuvinte simple, romanesti, menirea scolii. In cuvintele Europei, modelul educatiei mileniului nostru aduna lucrurile de invatat in jurul a patru verbe: A FI - adica a ne duce existenta cultivand valori universale precum adevarul, altruismul, onestitatea si respingand mediocritatea, fatarnicia, prostul gust si hotia; A STI - adica a cunoaste suficient si a intelege logic, in algoritmi usor de aplicat, faptele si datele fundamentale ale lumii noastre; A FACE - adica a transforma ceea ce stim din teorie in lucruri practice, utile celor din jur; A TRAI in comunitatea careia apartinem - adica a ne pasa de bunul public, a ne cere scuze atunci cand gresim si a spune te rog si multumesc intotdeauna.
Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia... Daca noi suntem mai buni ca ei (nu-i asa? - doar mereu luam medalii de aur si argint la toate olimpiadele internationale, in competitie directa cu americanii, canadienii, japonezii...) atunci cum saracia ei de viata de ei sunt mai buni ca noi, la diferente inimaginabil de recuperat in urmatoarea jumatate de secol, in materie de bunastare pe natie ori pe cap de individ statistic? Inca o intrebare, pentru parinti: presupunand ca v-ati putea trimite copilul la un colegiu dintr-o tara europeana, ori din Canada, ori din America, l-ati mai sfatui sa ramana si sa faca scoala in Romania, pe motiv ca aici e mai bine decat acolo?!...
De ce asa? Unde ni se rupe filmul?
Eu cred ca, de fapt, filmul ni s-a rupt de mult. Ceea ce facem acum - cu confortul inselator al inertiei incremenite intr-un proiect depasit - este sa tot proiectam aceeasi si aceeasi pelicula demodata, carpita de conjunctura in multele locuri unde celuloidul cedeaza sub presiunea unei realitati implacabile, careia scoala ca sistem ii opune o acerba rezistenta la nou in detrimentul vizibil al protagonistilor sai principali, elevii si dascalii.
De ce asa? Iata ceea ce eu consider ca fiind primele cinci motive ale acestei stari de fapt. Asadar, noi jucam in alt film pentru ca...
O analiza de sistem
Pentru ca acum educatia (atat cea preuniversitara, cat si cea furnizata prin invatamantul superior, ce inseamna o alta tema asupra careia nu-mi propun sa insist acum) NU este tratata in fapt ca prioritate critica strategica in Romania - afirmatia nu mai are nevoie de justificari suplimentare. Intrucat educatia este modalitatea principala prin care poate fi schimbata infrastructura mentala a unei societati, iar acum societatea romaneasca are nevoie de schimbarea rapida a infrastructurii sale mentale, convingerea mea este ca Educatia este cel mai important proiect public al Romaniei in urmatorii 8-12 ani!
Pentru ca acum programele scolare au prea multe discipline, iar cele mai multe dintre ele, la randul lor, contin prea multa materie, prea complicat prezentata. Repet inca o data si inca o data ceea ce este de domeniul evidentei: acum sunt PREA MULTE DISCIPLINE, iar acestea contin PREA MULTA MATERIE! Ce se intampla, pe cale de consecinta? Pai, cu 12-18 discipline in orar in fiecare semestru copiii muncesc ca naucii, pe apucate, superficial si nesistematic, fuserind invatatura.
Obosesc inainte de vreme, obligati la un exercitiu intelectual reactiv, de criza. Copiaza si chiulesc intr-o veselie. Aici vreau sa fiu foarte bine inteles: nu judec si nu acuz, ci constat ceea ce cred ca este in primul rand o reactie instinctiva de autoaparare a elevilor la confruntarea cu o stare de fapt in fata careia inconstient se simt depasiti si frustrati, la fel cu cei care le administreaza acest regim intelectual - profesorii. Sa continuam: parintii baga bani cu toptanul in meditatii, dubland inutil si substituind practic scoala facuta prost acolo unde ea trebuie facuta bine cu scoala (la negru(, intretinand astfel un sistem pervers ce nu are nimic de-a face cu o educatie sanatoasa.
Pentru ca acum modelul dominant in scoala este cel al unei conversatii vetuste intre profesori in roluri de (parinti( si elevi in roluri de (copii(, in locul unui dialog modern si eficient intre (adulti(, in termenii disciplinei numite analiza tranzactionala. Ce se intampla in primul caz? Clasic: cei de la catedra stiu mereu totul, au mereu dreptate ((magister dixit!...(). Ca urmare, impart recompense si sanctiuni care sunt mereu juste, deoarece stiu mereu totul si au mereu dreptate. La randul lor, cei din banci sunt mereu rebeli, chiulangii, insolenti, deci trebuie cumintiti si indesati cu toata materia din lume, pe care trebuie sa o reproduca integral si pe de rost, daca vor sa promoveze... Al doilea tip de tranzactii aduce cu sine o cu totul alta (al)chimie intre creatorii Jocului din clasa, Insotitor si Insotit: eu te respect, tu ma respecti; eu sunt politicos cu tine, tu esti politicos cu mine; eu nu te judec, tu nu ma judeci; menirea mea de capatai este sa ma ofer ca model de integritate si reputatie si sa-ti dau atatea cunostinte cate sunt necesare, sa te ajut sa le intelegi logic, sa te cunosti mai bine si sa poti crea, la randul tau, cunoastere; menirea ta este sa iei Jocul in serios, pentru ca iti apartine si pentru ca esti cel mai important protagonist al sau; sa muncesti intens si onest, pentru tine - nu smecherit, de ochii lumii, ca sa dai bine in poza; sa nu fie nevoie sa copiezi, sa chiulesti sau sa-ti cumperi notele de trecere. Concluzionand si acest punct, perceptia mea este ca dialogul dintre profesori si elevi este inca unul construit preponderent pe tranzactii ineficiente de tip PARINTE-COPIL, in locul celor caracteristice acestor ani, de tip ADULT-ADULT.
Pentru ca examenul de bacalaureat desfasurat in forma actuala este costisitor, nerelevant si potential generator de coruptie - in plus, este super-complicat ca design si optiuni. Costisitor inseamna ca el costa scump, mult prea scump in energie, oameni, timp si bani. Nerelevant inseamna ca intr-un fel sau altul, il iau aproape toti, deci judecata de valoare pe aceasta baza este lovita de nulitate. Potential generator de coruptie inseamna ca, asa cum e facut acum, favorizeaza copiatul sau (micul trafic( de ingaduinta - pe bani sau nu - pentru promovarea lui, doar pentru ca (trebuie( la admiterea la facultate. Opinia mea profesionala este ca intr-o scoala proiectata sa foloseasca si sa placa, sa educe si sa dezvolte respectul pentru valori precum increderea, onestitatea, competenta si performanta autentice bac-ul nu mai este necesar, pur si simplu. Deci: BAC-ul PENTRU TOTI ( LA MUZEUL DE ISTORIE A EDUCATIEI!...
In fine, pentru ca acum managementul invatamantului preuniversitar este croit ineficient si nefunctional, dupa un model depasit ce incurajeaza clientelismul si traficul de influenta, in loc sa educe increderea in competenta celor care conduc scolile. Ca principiu, managementul resursei umane si al celei financiare reprezinta, prin natura lor, instrumentele de lucru ale directorilor si consiliilor de administratie ale scolilor - este modul firesc de a pune laolalta, asa cum scrie la teorie, atat responsabilitatea, cat si autoritatea alocarii resurselor. Tot ca principiu, este natural ca furnizorul national de educatie sa solicite evaluarea calitatii actului educational unui organism independent, care sa nu fie sub chiar jurisdictia sa - nu merge, pentru ca atunci tendinta naturala va fi de subiectivism si judecata partinitoare. Modelul este simplu: orice business respectabil isi face un titlu de mandrie din auditarile certificate ale companiilor independente, specializate, de reputatie ireprosabila. Asa trebuie sa se intample si cu scoala romaneasca!
Scoala poate face minuni, daca e (cladita interior( cu har si daruire. Doua lucruri, insa, nu poate face: nu se poate substitui Familiei si nu poate recupera de una singura (comoara pierduta( a celor sapte ani de acasa, in locul celor in drept s-o faca. Oricat de greu ne-ar fi sa ne ducem traiul zilnic in acest timp coplesitor, ca parinti avem obligatia morala sa nu ne abandonam puii din cuib pana nu le cresc aripi puternice, sa zboare singuri. Ce s-ar fi intamplat cu lumea noastra daca Dumnezeu si-ar fi lasat Creatia de izbeliste?...
Asta e: opt ani de munca pe branci de-aici incolo, pentru noi si nu pentru altii - ca sa ne fie mai bine. Opt ani pentru a pune in opera nu un Joc de corectie, ci un alt Joc: ALTCEVA! ALTFEL! Merita, cred eu, dintr-un un motiv profund, etern si fascinant. Merita pentru Romania, cea impatimita de iubire pentru aurul sau cel mai de pret (aurul cenusiu, de buna seama!) si pentru nestematele ei nepretuite: copiii nostri - de azi, de maine si dintotdeauna.
In incheiere, fie-mi ingaduit sa multumesc, cu gratitudine, tuturor celor care si-au acordat ragazul lecturii critice a acestui text - pentru interesul nedisimulat, stenic fata de tema, pentru corectii si recomandari, pentru multe idei excelente. Altminteri, este de la sine inteles ca intreaga responsabilitate a continutului sau imi revine nemijlocit. Mi-o asum, ca atare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
