Profesii

Şeful CFR, demis de ministrul Transporturilor după ce trenul cu care a ajuns la Deva a întârziat

Şeful CFR, demis de ministrul Transporturilor după ce...

Autor: Adriana Mit

24.10.2017, 09:53 457

Ministrul Transporturilor a declarat, marţi dimineaţa, în gara din Deva, că directorul general al companiei CFR SA va fi schimbat din funcţie.

Felix Stroe, care se află într-o vizită în judeţul Hunedoara, s-a arătat nemulţumit că trenul cu care a călătorit pe ruta Bucureşti – Deva a avut o întârziere de aproape o oră, în condiţiile în care nu a fost viscol, caniculă sau probleme cu terasamentul.

“Nu se poate să tolerăm lipsa de respect faţă de cetăţeni. Eu nu voi mai tolera, toleranţa este zero. (...) În legătură cu domnul Chiper, problemele cu întârzierile trenurile nu sunt, în primul rând, din cauza faptului că materialul rulant este învechit. Sunt din cauza infrastructurii care provoacă aceste întârzieri. De aceea, dânsul astăzi a fost demis. Nu pot să înţeleg cum, de exemplu, pe calea ferată Bucureşti – Constanţa, în care s-au investit sute de milioane de euro pentru a fi modernizată şi care este cea mai modernă cale ferată din România, nu pot să înţeleg de ce într-o zi frumoasă, cu 20 de grade afară, trenul trebuie să întârzie zeci de minute”, a declarat Felix Stroe, în gara din Deva.

De asemenea, ministrul Transporturilor a mai anunţat că va introduce “ordinea şi disciplina” în CFR.

Luni dimineaţa, Felix Stroe, ministrul Transporturilor, a decis şi schimbarea din funcţie şi a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord din cauza modului de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO