Profesii

Topul celor mai căutate joburi în online: mii de români se bat pentru posturi în agenţii de pariuri sau în vânzări

Topul celor mai căutate joburi în online: mii de români se bat pentru posturi în agenţii de pariuri sau în vânzări

Un număr semnificativ de candidaţi pentru joburile disponibile în mediul online provin din rândurile tinerilor care încă ur­mează cursurile universitare sau al proaspăt absolvenţilor de facultate

Autor: Adelina Mihai, Corina Mirea

15.05.2012, 00:06 2515

Operator agenţie pariuri sportive, manager trainee şi reprezentant vânzări sunt cele mai căutate locuri de muncă din ultima perioadă, acestea fiind joburile pentru care au aplicat aproape 30.000 de români, potrivit unei centralizări a ZF pe baza datelor oferite de site-urile de recrutare eJobs, MyJob, BestJobs şi HiPo.ro. ZF a cerut fiecărui site de recrutare topul joburilor active pentru care au aplicat cei mai mulţi candidaţi.

Deşi reprezentanţii site-urilor de recrutare nu pot oferi o explicaţie clară privind avalanşa de CV-uri strânse de cele 10 poziţii vacante de operator în agenţiile de pariuri sportive, ei susţin totuşi că numărul mare de aplicanţi se poate datora faptului că aceste joburi au atribuţii destul de uşoare şi sunt vizate de studenţi, pentru că le oferă posibilitatea să lucreze în ture. Salariul pentru o astfel de poziţie variază între 800 - 900 de lei şi poate ajunge până la 1.500 de lei net/lună, potrivit datelor din piaţă.

Un număr semnificativ de candidaţi pentru joburile disponibile în mediul online provin din rândurile tinerilor care încă ur­mează cursurile universitare sau al proaspăt absolvenţilor de facultate.

Motivul pentru care aceştia au devenit din ce în ce mai interesaţi de obţinerea unor joburi pare a fi oferta generoasă a locurilor de muncă temporare, de tip internship sau management trainee oferite de companiile de pe piaţa locală, care nu necesită un grad mare de specializare sau o perioadă minimă de experienţă profesională.

"Cele mai accesate joburi pentru studenţi şi proaspăt absolvenţi sunt cele de marketing management trainee în cadrul unei companii multinaţionale, management trainee interdepartamental, intern în departamentul de marketing al unei companii ce activează pe piaţa bunurilor de larg consum şi reprezentant vânzări în cadrul unei multinaţionale", spune George Samoilă, project manager al portalului de carieră HiPo.ro.

În general, programele de management trainee reprezintă scurtătura către o poziţie de junior manager într-o multinaţională şi are o durată de un an.

Companiile care au trezit cel mai mare interes în rândul persoanelor tinere sunt cele ale căror nume rezonează cel mai mult pe piaţa locală. Printre acestea se numără Romtelecom, Emag.ro, Orange, Mega Image, Billa, Auchan, Profi, Adionova sau Vel Pitar. Aproximativ 8.800 dintre românii care au aplicat pentru un job pe unul dintre site-urile de recrutare vor să se angajeze în domeniul vânzărilor. În anul 2011, numărul total de locuri disponibile în acest sector era de aproximativ 5.000 de poziţii, însă candidaţii pentru acestea întârziau să apară. În 2012, numărul similar de posturi scoase la concurs pe site-urile de recrutare a ajuns să fie depăşit de numărul aplicanţilor.

Semn că domeniul vânzărilor reintră în atenţia românilor care îşi doresc un nou loc de muncă deşi, de regulă, agenţii de vânzări au contracte de colaborare prin care încasează comisioane din vânzări.

Profilul candidatului pentru posturile scoase la concurs de companiile care colaborează cu marii jucătorii de pe piaţa de recrutare online diferă de la un job la altul. Astfel, dacă cei interesaţi de poziţii de internship şi trainee trebuie să fie "studenţi sau absolvenţi de studii supe­rioare cu rezultate academice remarcabile şi cunoscători ai limbii engleze la nivel avansat, în cazul poziţiilor pentru specia­lişti, recruiterii sunt atenţi la experienţa relevantă în domeniu, certi­ficările sau realizările concrete de la joburi anterioare care să ateste competenţele descrise în CV", a mai spus George Samoilă.

Primele patru luni ale anului 2012 au însemnat pentru unele dintre cele mai mari site-uri de recrutare de pe plan local un număr de peste 40.000 candidaţi pentru job-uri din domenii ca: vânzări, consultanţă, management sau relaţii cu clienţii, în creştere faţă de anul trecut cu o medie de 20-25%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO