Profesii

Topul celor mai mari angajatori din economie în 2016. Kaufland, OMV Petrom şi Automobile Dacia sunt companiile care au încheiat anul trecut cu cel mai mare număr de angajaţi

Autor: Adelina Mihai

13.01.2017, 00:08 8156

Retailerul alimentar Kaufland, care a raportat oficial un nu­măr de peste 17.700 de angajaţi la finalul anului trecut, a rămas şi în 2016 cel mai mare angaja­tor din economie, potrivit datelor înregistrate în Revisal, softul Inspecţiei Muncii prin care se ţine evidenţa salariaţilor. Kaufland ocupă pri­ma poziţie încă din 2014, an în care a devansat producătorul de petrol şi gaze OMV Petrom.

„De când suntem în România am angajat în fiecare an în medie peste 1.000 de persoane. Ne propunem şi pentru acest an menţinerea acestui număr, având în vedere că planificăm deschiderea a cel puţin şase magazine noi“, au răspuns reprezentanţii Kaufland România.

Pe locul doi în topul celor mai mari angajatori din economie se află OMV Petrom, care a rămas cu circa 14.400 de angajaţi anul trecut, cu peste 1.000 de oameni mai puţini faţă de anul anterior. Pe următoarea poziţie se află producătorul auto Automobile Dacia, al cărui efectiv de salariaţi de pe platforma de la Mioveni stagnează undeva în jurul valorii de 14.000 de persoane de câţiva ani încoace.

Cinci dintre cei mai mari zece angajatori de pe plan local activează în sectorul comerţului, cei mai mulţi fiind din retailul alimentar (Kauf­land, Profi Rom Food, Carrefour şi Mega Image), pe lângă care se află şi retailerul de bricolaj Dedeman.

„În principiu, expansiunea în retail ar trebui să continue, dar şi aici este oricând posibilă o con­centrare de mărci, pentru că nu tuturor com­paniilor le merge foarte bine. Pe lângă re­tail, cred că noi angajări se vor face anul acesta în industria componentelor auto“, a spus Raluca Pârvu, business manager la firma de con­sultanţă în management şi resurse umane BPI Group. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO