Profesii

Un director de vânzări din producţie câştigă 1.600 de euro net pe lună

Un director de vânzări din producţie câştigă 1.600...

Autor: Corina Mirea

28.07.2014, 17:00 4371

Un director de vânzări care lucrează pentru un o companie cu activităţi de producţie  de pe piaţa locală câştigă circa 1.600 de euro net pe lună, de aproape trei ori mai puţin ca un angajat ce ocupă aceeaşi funcţie în cadrul unui distribuitor din comerţ, potrivit unor informaţii centralizate de firma de payroll şi administrare de per­sonal PayLogic pentru furnizorul  local de training Trend Consult.

În acelaşi timp, un specialist în marketing care lucrează pentru o companie de producţie din România ia mai puţin de 700 de euro net pe lună, cam tot atât cât câştigă un reprezentat de vânzări sau un administrator de vânzări din aceeaşi industrie, fiind printre cel mai prost plătiţi oameni de vânzări din economie.

În prezent, comerţul, agricultura şi sectorul financiar se numără printre in­dus­triile care îşi plătesc cel mai bine oa­menii de vânzări, salariile acestora fiind, în general, peste cel de la nivelul întregii eco­nomii (de aproape 1.700 de lei net pe lună în mai anul acesta, adică aproximativ 400 de euro).

Pe de altă parte, un director de vânzări din cadrul unui distribuitor ajunge să câştige şi peste 4.500 de euro net pe lună. Potrivit specialiştilor în resurse umane, diferenţa dintre salariile oferite pentru aceleaşi poziţii, dar în industrii diferite, este dată de valoarea (în venit, pro­fit sau procent din cifra de afaceri) pe care o aduc ei companiei. Astfel , oamenii de vânzări din domenii precum IT, servicii financiare sau farma, pot avea, în medie, salarii de 1.000-1.500 de euro net pe lună. 

În prezent, salariul mediu din producţie de la nivelul întregii economii este de aproximativ 380 de euro net pe lună, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO