ZF Live

Video ZF Live. Ionuţ Anica-Popa, conferenţiar universitar ASE: Absolvenţii de Cibernetică iau 1.000 €/ lună net la primul job, dar nu putem „produce“ mai mult de 500 pe an pentru că nu avem profesori

Autor: Alexandra Marcu

01.04.2016, 00:05 15665

A treia ediţie a Târgului de Joburi de la Academia de Studii Economice din Bucureşti a găzduit peste nouă mii de studenţi pe parcursul evenimentului la care au fost prezenţi 28 de angajatori din banking, consultanţă financiară, audit şi alte companii din diverse domenii.

„Au venit toate companiile din Big Four, reprezentanţi de la BCR, BRD, Banca Transilvania, ProCredit, ING, Banc­post, Kaufland sau Genpact“, a spus Io­nuţ Anica-Popa, conferenţiar univer­si­tar la ASE, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

În ultimul timp companiile au început să se implice destul de mult în activitatea academică a universităţilor susţinând în principal diferite programe de masterat.

„ASE-ul colaborează cu retailerul Kaufland pentru un program de masterat în cadrul Facultăţii de Administrare a Afacerilor.“ Proiectele pe care ar trebui să le facă studenţii pornesc de la situaţii concrete pe care le-au întâmpinat cei de la Kaufland în activitatea lor, iar ei trebuie să le rezolve. „Unele programe de masterat sunt asemănătoare cu cele ale univer­sităţilor din restul Europei.“ Majoritatea studenţilor care au participat la târg au fost stundenţi din anii I şi II. „Asta denotă maturitate din partea tinerilor, ei testează piaţa ca să ştie ce să aleagă la sfârşitul facultăţii.“ Anica-Popa spune că se modifică în fiecare an conţinutul programelor din fiecare facultate pentru a introduce materii noi. „Programele pe care le avem în cadrul Facultăţii de Con­tabilitate şi Informatică de Gestiune trebuie să fie în concordanţă cu cele din afară. Suntem destul de conectaţi la me­diul internaţional de business.“ Stu­denţii Academiei de Stu­dii Econo­mice sunt căutaţi pe piaţa muncii datorită plajei de limbi străine stu­diate şi a cunoştinţelor de IT. „Studenţii au stat la târg şi au vorbit minute în şir cu reprezentanţii compa­ni­ilor.“

Anual, de pe băncile ASE-ului ies aproximativ 4.500 de licenţiaţi, dintre care doar 500 de la Facultatea de Cibernetică, iar salariul minim al unui student care a terminat cei trei ani de licenţă este de 1.000 de euro net.

„Cifra maximă de şcolarizare este furnizată de către ARACIS, iar pentru a o putea îmbunătăţi este nevoie de o bază materială, dar şi de cadre didactice. Nu avem suficienţi profesori pentru că salariile din IT sunt mult mai mari şi studenţii care termină aici nu vor să rămână în învăţământ din cauza acestei discrepanţe.“ 

 
Ce a mai spus Ionuţ Anica- Popa la ZF Live:
 

- Avem un program nou de masterat: Business Services 

- ASE are peste 22.000 de studenţi la cele trei cicluri: licenţă, masterat şi doctorat 

- Avem un plafon maxim din care putem da salarii

- Legea salarizării unice stă în aşteptare de doi ani

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO