Profesii

Zile libere 2013: Câte zile libere au românii anul acesta

Zile libere 2013: Câte zile libere au românii anul acesta

Autor: Corina Mirea

25.04.2013, 15:23 70915

Primăvara acestui an le aduce angajaţilor români mai multe zile libere ca în 2012, după ce la începutul lunii martie a acestui an, încă două zile au fost declarate libere. Astfel că, per total, în 2013, angajaţii vor avea parte de 14 zile de odihnă legale. 

Însă, în afara celor două zile libere acordate prin lege de 1 şi 2 ianuarie (marţi şi miercuri), din cele 12 zile libere rămase până la finalul acestui an, doar opt sunt în cursul săptămânii, având în vedere că două sărbători legale, pentru care angajatorul este obligat să acorde salariaţilor zile libere, cad în fiecare an duminica (prima zi de Paşti şi prima zi de Rusalii), iar alte două (30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei şi 1 decembrie  - Ziua Naţională a României) vor cădea tot în weekend.

Totuşi, aceste condiţii obligatorii nu pot fi aplicate şi în cazul în care specificul activităţii unei companii împiedică angajatorul să ofere zile libere salariţilor în perioada sărbătorilor stabilite prin lege. Astfel că, angajaţii trebuie recompensaţi prin acordarea unei perioade de timp liber corespunzătoare, în următoarele 30 de zile sau prin acordarea unui spor de minim 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, potrivit prevederilor din Codul Muncii. În caz contrar, angajatorii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Cele două zile adăugate la calendarul sărbătorilor legale din acest an sunt cele de pe 2 şi 3 mai, acordate de Guvern la începutul lunii martie a acestui an. Însă, acestea au fost deja recuperate în două sâmbete, pe datele de 13 şi 20 aprilie sau prin prelungirea progamului de lucru (variantă valabilă până pe data de 30 aprilie).

Deşi prevederea este valabilă şi pentru angajaţii din sectorul privat (dacă acest lucru este stabilit de patronate), zilele de 2 şi 3 mai nu vor fi libere pentru magistraţi şi alte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în acele zile, dar nici pentru angajaţii Trezoreriei, potrvit Mediafax. 

Angajaţii români mai beneficiază de o zi liberă legală, pe data de 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), adoptată în luna iunie a anului trecut de Camera Deputaţilor ca sărbătoare a creştinării poporului român.

Zile libere 2013

 

1 mai (Ziua Muncii) - miercuri

2 mai - joi

 3 mai - vineri

5 mai (prima zi de Paşti) - duminică

6 mai (a doua zi de Paşti) - luni

23 iunie (prima zi de Rusalii) - duminică

24 iunie (a doua zi de Rusalii) - luni

15 august (Adormirea Maicii Domnului) - joi

30 noiembrie (Sfântul Andrei) - sâmbătă

1 decembrie (Ziua Naţională a României) - duminică

25 decembrie (prima zi de Crăciun) - miercuri

26 decembrie (a doua zi de Crăciun) -  joi

 
 

Ce prevede Codul Muncii în ceea ce priveşte sărbătorile legale

 

Art. 139
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 
- 1 si 2 ianuarie; 
- prima şi a doua zi de Paşti; 
- 1 mai; 
- prima şi a doua zi de Rusalii; 
- Adormirea Maicii Domnului; 
- 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul Romaniei; 
- 1 decembrie; 
- prima şi a doua zi de Crăciun; 
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele crestine, pentru persoanele aparţinând acestora.

 Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.

 

Art. 140
Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

 

Art. 141
Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

 

Art. 142. 
Salariaţilor care lucreaza in unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. 

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestartă în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

 

Art. 143 
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.

 

Sursa: Codul Muncii

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO