Proprietăţi

"Cod galben" de ploaie în magazinul H&M din Palas Iaşi. VIDEO cu inundaţia apărută la doar o zi de la deschiderea centrului comercial

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax, Cristi Moga

01.06.2012, 13:06 14903

Magazinul a fost închis după circa 40 de minute de funcţionare, iar angajaţii centrului încercau vineri dimineaţă să evacueze apa.

Palas Iaşi a fost inaugurat joi, la eveniment participând şi premierul Victor Ponta.

Cum arată cea mai mare investiţie imobiliară din afara Bucureştiului. Galerie Foto

Centrul a fost dezvoltat de Iulius Group, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, şi reprezintă o investiţie de 265 milioane euro.

​"Este un incident minor, de natură tehnică, petrecut într-un singur magazin. S-a intervenit prompt şi s-au luat toate măsurile pentru remedierea imediată a defecţiunii", au afirmat reprezentanţii Iulius Group, fără a oferi informaţii cu privire la motivele acestui incident.

Incidentul a fost provocat fie de o fisură în sistemul de ventilaţie, fie de o problemă a instalaţiei de stingere a incendiilor, în condiţiile în care la Iaşi nu a plouat în ultimele zile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO