Credeţi că îi poate opri ceva? Două macarale şi zeci de muncitori lucrează pe cod portocaliu la cea mai înaltă clădire din Bucureşti

13 feb 2012 Autor: Cristian Moga

Lucrările la imobilul de birouri Sky Tower din Bucureşti, care va deveni în următorul an cea mai înaltă clădire din Capitală, dar şi din ţară, continuă şi astăzi, în ciuda ninsorii şi a avertizării cod portocaliu valabile în jumătatea de sud a ţării.

Deşi imaginea este înceţoşată, prin camerele de supraveghere care pot fi accesate aici proiectului se văd câteva zeci de muncitori care au activitate pe şantier, precum şi mai multe utilaje medii făcând manevre la sol.

În acelaşi timp, şi cele două macarale, aflate la o înălţime de circa 100 de metri, aveau activitate astăzi în jurul orei 15.00 (la momentul scrierii acestei ştiri).

Structura acestei clădiri a ajuns la aproape 20 de etaje (circa 80 de metri), iar în decus de un an imobilul ar trebui finalizat (36 de etaje şi 135 de metri înălţime) pentru a primi angajaţii băncii Raiffeisen, proprietarul clădirii, precum şi alţi viitori chiriaşi.

Antreprenorul general este firma austriacă Strabag, în timp ce dezvoltator este Raiffeisen Evolution, companie care va realiza şi un mall în imediata apropiere.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Skytower
, macarale
, muncitori
, cod portocaliu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine