www.zf.ro - Ultima actualizare 09:42
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
După cinci licitaţii fără investitori, City Mall va fi vândut prin negociere directă
29 iun 2011
City Mall, aflat în faliment, nu a atras investitori nici la a
cincea licitaţie, programată pentru joi, 30 iunie, astfel că
lichidatorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), va
discuta cu creditorii vânzarea centrului comercial prin negociere
directă, infomrează Mediafax.
"Caietul de sarcini nu a fost achiziţionat nici pentru a cincea
licitaţie. Ne vom întâlni în următoarele două săptămâni cu
creditorii şi vom trece la negociere directă. Nu vom mai scădea
preţul. Nu ne presează nimic, mall-ul se susţine, a crescut
traficul şi numărul chiriaşilor, cu nouă. Nu mai este presiune
pentru vânzarea mall-ului", a declarat agenţiei MEDIAFAX Radu
Lotrean, partener al CITR.
La licitaţia programată pentru joi, preţul de pornire a fost
stabilit la 20,96 milioane de euro, faţă de 33 milioane de euro, la
încercarea anterioară de vânzare, de la sfârşitul lunii martie.
Pentru ultima licitaţie, preţul este cu 40% sub valoarea
iniţială.
"A fost presiune pe vânzare la început şi am scăzut preţul pentru
că strategia a urmărit să fie rezolvată rapid problema atât pentru
creditori, cât şi pentru mall. Când am preluat administrarea
mall-ul mergea rău, chiriaşii erau îngrijoraţi. Împreună cu
Coldwell Banker am luat măsuri de management, am văruit, am adus
chiriaşi, am renegociat cu chiriaşii, avem rată bună de încasare a
chiriilor, avem grad de ocupare ridicat, de aproximativ 85%, faţă
de 75%, la preluare", a afirmat Lotrean.
Coldwell Banker a fost desemnată, în luna ianuarie, să administreze
City Mall, oferind servicii de management interimar al centrului
comercial.
Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie a anului
trecut, principala cauză fiind imposibilitatea firmei care îl
deţine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investiţii
APN European Retail Trust), de a rambursa creditele contractate
pentru achiziţia City Mall, în 2006. La vremea respectivă, fondul a
plătit pentru cumpărarea mall-ului peste 100 milioane de
euro.
Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat
în zona Eroii Revoluţiei.


