Încep lucrările la Casa Radio? Plaza Centers negociază reluarea construcţiei la cel mai mare proiect imobiliar din centrul Bucureştiului

19 ian 2012 Autor: Cristi Moga

Dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers, care a semnat încă din 2006 un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării pentru realizarea unui proiect pe platforma Casei Radio din centrul Capitalei, ar putea reîncepe anul acesta lucrările la proiect prin realizarea unei clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 50.000 de metri pătraţi.

Plaza Centers, companie controlată de Mordechay Zisser, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Israel, a realizat o serie de demolări şi lucrări preliminare la acest proiect, care prevăd şi realizarea unui centru comercial, dar a oprit investiţiile complet în 2009, după începerea crizei.

Săptămâna trecută compania a semnat un acord pentru vânzarea a 47 de centre comerciale din Statele Unite pentru 1,4 miliarde de dolari, obţinând astfel fonduri care ar putea fi destinate investiţiilor în Europa Centrală şi de Est.

"Sperăm ca în decurs de două luni să obţinem PUD-ul (plan urbanistic de detaliu - n.red.) şi autorizaţia de construire de la Primăria Sectorului 1, iar ulterior să începem lucrările la o clădire de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 50.000 de metri pătraţi, de zece etaje. Nu ştiu cât costă în prezent să construieşti, cât de agresive vor fi firmele de construcţii, dar mă aştept la o investiţie de circa 50 de milioane de euro", a declarat Luc Ronsmans, country manager al companiei.

Plaza Centers a avut în ultimii ani un litigiu cu Primăria Sectorului 1 care a contestat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat de Primăria Capitalei. Ronsmans spune că în prezent a ajuns la o înţelegere cu primăria de sector şi va construi accesele şi clădirea de birouri şi în funcţie de recomandările primite.

Proiectul de la Casa Radio a fost început în aceeaşi perioadă cu mallul AFI Palace Cotroceni, dar în timp ce AFI Europe a finalizat de 15 luni proiectul de pe fosta platformă UMEB, Plaza Centers stă cu proiectul îngheţat de trei ani. "Am pierdut timp şi costul de oportunitate", spune şeful Plaza Centers referitor la perioada fără activitate. Vor fi însă clienţi pentru clădirea de birouri? "Problema chiriaşilor este ca oul şi găina. Noi vrem chiriaşi pentru a începe construcţia, chiriaşii vor să vadă construcţia pentru a semna. Trebuie să ieşim din acest cerc vicios, astfel că după ce vom obţine autorizaţiile vom începe construcţia", a mai spus Ronsmans.

Zona Eroilor în care se află platforma de nouă hectare de la Casa Radio are acces la reţeaua de metrou şi este la câteva sute de metri distanţă de Gara de Nord şi de Pasajul Basarab, prin care se poate face accesul către zona de nord a oraşului. Investiţia totală în acest proiect este estimată la circa 1,5 miliarde de euro, iar finalizarea era prevăzută pentru anul 2015, dar în actualele condiţii de piaţă este puţin probabil acest scenariu.

Plaza Centers mai deţine terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale şi în Timişoara, Constanţa, Iaşi sau Târgu-Mureş, dar şi aceste proiecte au fost blocate în 2009, după intrarea în criză.

Mordechay Zisser, principalul acţionar al companiei, deţine hotelul Radisson Blu de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

 
Cuvinte cheie:
Plaza Centers
, Ministerul Dezvoltării
, Casa Radio
Vizualizari:
Printeaza
Momentan este un comentariu Comenteaza si tu
Comentarii (1):
mihai - 19 ianuarie 2012, 17:02

Cred ca era mai indicat sa faca un parc imens, pentru ca Bucurestiul are deficiente mari la acest capitol, mai ales in zona centrala.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Abonează-te la Închide