Proprietăţi

Maxim doua malluri noi vor fi deschise in provincie pana la sfarsitul anului

Maxim doua malluri noi vor fi deschise in provincie pana la sfarsitul anului
24.06.2009, 16:31 25

Cel mult doua centre comerciale noi vor fi inaugurate pana la sfarsitul acestui an in orasele din afara Capitalei, fata de opt in aceeasi perioada a anului trecut, arata o analiza a ZF, pe baza informatiilor furnizate de catre dezvoltatori si consultanti imobiliari.

Proiectele care au inca finalizarea programata pentru acest an sunt Galleria Piatra-Neamt, dezvoltat de firma Globe Trade Center (GTC), si Tiago Mall din Oradea, dar nici inaugurarea acestor proiecte nu este 100% sigura.
Aceste proiecte vor creste stocul de spatii comerciale cu circa 40.000 de metri patrati, suprafata inchiriabila, in urma unor investitii estimate la circa 90 de milioane de euro.
Mai multe proiecte ar trebui finalizate pana la sfarsitul anului in Bucuresti, tinand cont de datele anuntate de proprietarii centrelor comerciale Sun Plaza, AFI Palace Cotroceni Mega Mall si Cocor Luxury, dar inclusiv in aceasta lista, destul de scurta, mai pot aparea amanari.
De altfel, trei din cele cinci centre comerciale care urmeaza a fi deschise pana la sfarsitul anului sunt amanate din 2008.
Pe de alta parte, o lista destul de lunga cu proiecte care trebuiau finalizate in acest an au fost deja amanate pentru 2010, luand in calcul informatiile din piata despre Euromall Galati, Csiki Plaza din Miercurea Ciuc sau Armonia Center din Satu Mare.
„Din punct de vedere tehnic si financiar putem deschide anul acesta, dar am decis ca pentru retailerii nostri este mai bine sa deschidem in martie 2010", a declarat Christian Hiver, directorul firmei Paladin, membra a grupului RED Management Capital, care dezvolta proiectul Armonia Center din Satu Mare.
„Numarul proiectelor va fi foarte redus si in 2010. Spre finalul anului viitor am putea asista la o crestere a vanzarilor pentru retaileri, iar daca bancile vor acorda credite, acestia vor incerca sa se extinda din nou. Balanta ar putea trece din nou in favoarea proprietarilor de malluri, deoarece oferta de spatii va fi destul de redusa. Problema este: cine are bani in aceasta perioada sa construiasca?", comenteaza Georgiana Andrei, retail consultant in cadrul firmei Colliers International.
In cel de-al doilea semestru al anului trecut au fost deschise mai multe parcuri de retail, in orase precum Focsani, Bacau, Iasi sau Braila, dar si malluri clasice, in Deva sau Suceava.
Pe fondul dezvoltarii puternice a pietei din ultimii ani, in anumite orase segmentul de retail a atins o masa critica, motiv pentru care este putin probabil ca in urmatoarea perioada sa vedem noi proiecte in localitati precum Suceava, Buzau sau Braila.
Pe de alta parte, investitorii au dificultati de finantare si in orase mari in care nu exista pana in prezent niciun centru comercial, cum se intampla la Craiova, unde ambele proiecte la care constructia a fost inceputa - West Gate si Craiova Mall - au fost intarziate cu cel putin un an.
Pe langa problemele de finantare, un alt factor la fel de important care afecteaza dezvoltarea centrelor comerciale este legat de problemele cu care se confrunta retailerii, marea majoritate a acestora avand dificultati in a se mai extinde, mai ales dupa ce au aparut si primele proiecte in care nivelul vanzarilor a fost mult sub asteptari.
Ce malluri ar mai putea fi deschise anul acesta pe piata locala Mallul Galleria din Piatra-Neamt ar putea fi deschis in luna septembrie, cu o intarziere de un an

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO