Proprietăţi

Variantele dezvoltatorilor pentru clientii care nu pot plati locuintele

Variantele dezvoltatorilor pentru clientii care nu pot plati locuintele

Pretul apartamentelor din complexul Asmita Gardens porneste de la 150.000 de euro

22.02.2009, 17:58 203

Pe fondul restrictionarii accesului la finantare, persoanele care au incheiat precontracte pentru locuinte noi nu mai pot lua credit pentru achitarea integrala a locuintelor astfel ca, in aproape jumatate din cazuri, avansul platit nu mai este returnat, potrivit unei analize realizate de ZF care a chestionat dezvoltatorii celor mai mari proiecte rezidentiale din Bucuresti.

"Conform antecontractului, clientii care nu semneaza contractul de vanzare-cumparare pierd integral avansul achitat, dar dezvoltatorul cauta solutii pentru fiecare caz in parte. Sunt clienti carora banca nu le mai acorda credit la valoarea necesara pentru a achita integral apartamentele", a declarat Carmen Corojan, coordonatorul de vanzari a proiectului New Town format din 650 de locuinte in zona Dristor a Capitalei.
Pe de alta parte, in cadrul proiectelor Cosmopolis sau Asmita Gardens, in cazul in care clientii nu continua sa plateasca locuintele conform antecontractelor semnate, dezvoltatorul poate opri 30% din sumele achitate deja, restul urmand a fi returnat cumparatorilor.
Astfel, printre variantele dezvoltatorului Asmita Gardens, in cazul in care cumparatorii intarzie cu mai mult de 45 de zile plata oricaror sume datorate conform antecontractului, este stipulata si "declararea Antecontractului ca rezolvit de plin drept (...), urmand ca un procent de 30% din sumele achitate pana la acea data de catre Cumparator (...) sa fie retinute de Vanzatoare cu titlu de daune anticipate", potrivit unui antecontract analizat de ZF.
Celelalte variante in cazul intarzierilor de plata a locuintelor din Asmita prevad acordarea unui nou termen sau adresarea instantelor. Contractele difera de la un dezvoltator la altul, dar si de la un client la altul, dupa cum reiese si din datele prezentate de catre consultantii firmei DTZ Echinox, care se ocupa de vanzarea celor 304 apartamente din cadrul proiectului Monaco Towers.
"In cazul in care clientul doreste sa renunte la achizitionarea apartamentului, se vor aplica prevederile antecontractului incheiat cu dezvoltatorul care stipuleaza procentul din avansul achitat, ce se returneaza in asemenea situatie. Procentul poate varia intre 100% si 30% din suma achitata", spune Mihaela Pana, head of residential department al DTZ Echinox.
Si in cadrul proiectelor Obor Towers sau InCity Residence, dezvoltatorii opresc integral avansurile in cazul in care cumparatorii nu pot sau nu mai vor sa cumpere apartamentele, desi reprezentantii companiei spun ca nu s-au confruntat pana in prezent cu aceasta situatie.
"Au fost cazuri in care clientii au intampinat probleme de finantare, dar am reusit sa le rezolvam. Optiunea ar fi sa pastram avansurile, dar nu aceasta este intentia noastra, deoarece ne-am pierde increderea clientilor", a spus si Ibrahim Paksoy, general manager al Anchor Grup, dezvoltatorul proiectului rezidential InCity.
 
Unde se opresc banii
  • New Town din zona Dristor, format din 650 de apartamente;
  • InCity Residences, care va cuprinde 502 locuinte in zona Vitan;
  • Obor Towers, care va fi format din 125 de apartamente in zona Bucur Obor.
 
Cine mai da inapoi
  • Cosmopolis, din localitatea Stefanestii de Jos, format din 565 de locuinte in prima faza;
  • Asmita Gardens, care cuprinde 765 de apartamente pe Splaiul Independentei;
  • Primavara Ghencea, unde a inceput livrarea celor 468 de apartamente;
  • Monaco Towers, din Berceni, care va cuprinde 304 apartamente.
Sursa Dezvoltatorii si firmele de consultant
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO