Proprietăţi

Vilele din Bucuresti nu au scapat de scaderi. Reducerile pot ajunge la 30%

Vilele din Bucuresti nu au scapat de scaderi. Reducerile pot ajunge la 30%

Una dintre proprietatile tranzactionate de Neocasa in acest an a fost o vila de 645.000 de euro in Pipera, al carei pret a fost ajustat cu circa 9% in urma negocierilor

13.05.2009, 14:17 138

 
In contextul in care valorile proprietatilor imobiliare au cunoscut o depreciere generalizata, inclusiv persoanele interesate de achizitia unor vile sunt in cautarea unor reduceri de pret substantiale, deoarece in aceasta perioada doar proprietarii fortati de anumite imprejurari intentioneaza sa vanda.
„Din cauza crizei de pe piata imobiliara toate segmentele au fost afectate, inclusiv la nivelul vanzarilor de vile in Bucuresti. Proprietarii care au sau au avut intentia sa vanda sunt sau au fost nevoiti sa scada pretul cu un procent intre 20 si 30% fata de nivelul acestora din 2008", spun reprezentantii firmei de consultanta si intermediere Regatta.
Proprietarii de vile din localitatile din jurul Bucurestiului, precum Ciorogarla, Bragadiru sau Dragomiresti-Vale solicita in prezent preturi de 700-800 de euro/metrul patrat de constructie, in care este inclus si pretul terenului pe care este realizata casa.
De cele mai multe ori constructia de case in imprejurimile Bucurestiului a avut loc inaintea dezvoltarii infrastructurii, motiv pentru care o buna parte din locuinte sunt greu accesibileAstfel, pentru o vila in Dragomiresti-Vale, la cinci kilometri de Carrefour Militari, un proprietar solicita 148.000 de euro pe o casa cu o suprafata de 200 de metri patrati, 130 mp la parter si o mansarda de 72 de metri patrati, situata pe un teren de 1.000 de metri patrati. Aceste preturi pot fi la randul lor negociate cu 10-15%, potrivit reprezentantilor firmei de consultanta imobiliara Neocasa.
„Pe segmentul vilelor cele mai multe optiuni exista pe zonele extraorasenesti. Pe fondul scaderii semnificative a preturilor, zona Pipera se revigoreaza atat din punctul de vedere al interesului clientilor, cat si din punctul de vedere al numarului proprietatilor anuntate de catre proprietari ca si vandute", spune Florina Mantescu, director adjunct al departamentului rezidential al Neocasa.
Una dintre proprietatile tranzactionate de Neocasa in acest an a fost o vila de 645.000 de euro in Pipera, al carei pret a fost ajustat cu circa 9% in urma negocierilor.
Casele din localitatile din jurul Capitalei pot reprezenta o varianta la apartamentele din interiorul orasului pentru bucuresteni, dar lipsa unei infrastructuri adecvate face ca multe din aceste zone sa fie greu accesibile, iar conditiile de viata (canalizare, electricitate) sa nu asigure intregul confort.
Cu toate acestea, in ultimii ani la toate iesirile din Bucuresti au fost ridicate mii de case noi, atat de catre utilizatori finali, cat si de catre investitori, care incercau sa faca profit ca urmare a vanzarii ulterioare a caselor.
„Vand in aceasta perioada in principal proprietarii care au un interes imediat sa vanda, au credite de rambursat, pleaca din tara, doresc o proprietate mai mare sau mai mica sau sunt nevoiti sa schimbe zona din diverse motive", spune consultantul de la Neocasa.
In ceea ce priveste achizitiile, printre cumparatori se numara atat utilizatori finali, cat si investitori, care considera ca preturile au atins pragul minim, sustin consultantii imobiliari.
„Cei interesati sa cumpere sunt cei care au lichiditati, care «profita» de oportunitatea crizei - de preturile mici. In acest moment, acesti investitori stiu ca preturile sunt foarte bune si ca, in eventualitatea revigorarii pietei imobiliare, nu vor mai avea posibilitatea sa cumpere atat de ieftin", spun consultantii Regatta.
Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat recent pe site-ul Ziarului Financiar, aproximativ jumatate dintre repondenti apreciau ca preturile locuintelor vor continua sa scada, motiv pentru care evita sa cumpere in prezent.
Restul persoanelor care au raspuns sondajului fie nu au nevoie de locuinte in aceasta perioada, nu pot obtine credite bancare in aceasta perioada, sunt nesiguri pe actualele conditii ale pietei sau nu au gasit inca oferte satisfacatoare.
„Sunt interesati sa cumpere in principal utilizatorii finali care au un interes imediat sa cumpere, deoarece li se mareste familia si au nevoie de o locuinta mai spatioasa, doresc un standard mai ridicat; doresc sa schimbe zona sau se muta de la bloc vechi la imobil nou", spune consultantul Neocasa.
Proiectul zonei metropolitane viza dezvoltarea Capitalei pe orizontala, respectiv integrarea la nivelul Bucurestiului si a comunelor apropiate, dupa modelul altor orase mari din Europa. Numerosi dezvoltatori au continuat insa sa lanseze proiecte de sute sau chiar mii de locuinte in interiorul orasului, mizand pe atragerea clientilor care se feresc de imprejurimile orasului de teama problemelor din trafic.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO