Business Hi-Tech

Black Friday, singura zi din an în care românii cheltuie peste 10 mil. euro pe IT&C. eMag: "va fi cel mai tare eveniment de shopping"

Black Friday, cea mai aglomerată vneri din an pentru retailerii IT&C online. eMag: "va fi cel mai tare eveniment de shopping"

Autor: Adrian Seceleanu

15.11.2012, 13:54 19451

eMag, retailerul online care a importat cu succes anul trecut pe piaţa locală conceptul american "Black Friday" - un eveniment care marchează intrarea în sezonul de cumpărături de iarnă prin reduceri semnificative ale preţurilor timp de o zi, pentru mai multe produse -, lucrează la ediţia din acest an a evenimentului, la fel ca alţi jucători din retailul online IT&C.

"Pot să spun deocamdată că organizăm cel mai tare eveniment de shopping (…). Dacă anul trecut când l-am introdus a fost apreciat de clienţi, anul acesta va fi spectacol", a spus pentru ZF Iulian Stanciu, directorul general al eMag, refuzând să ofere alte detalii.

Anul trecut eMag a vândut de 8 mil. euro de Black Friday. Retailerii locali au început deja să anunţe că sunt gata pentru evenimentul de shopping care va avea loc în acest an în jurul datei de 23 noiembrie.

"Site-ul KOYOS.ro a investit în platformele tehnice (procesoare şi memorii), magazinul online beneficiind de o suplimentare a capacităţii serverelor. KOYOS.ro suportă acum cu 500% mai mulţi vizitatori simultan faţă de anul trecut", potrivit oficialilor companiei. Koyos.ro va oferi reduceri de până la 80% pentru "sute de repere", care includ în acest an şi electrocasnice mari şi produse pentru baie.

Şi F64.ro, cel mai mare retailer local specializat în vânzarea de aparate foto-video şi accesorii, va participa în acest an la "Black Friday", iar reducerile vor fi de până la 50%. "Reducerile se vor aplica atât aparatelor foto din categoria compactelor, cât şi DSLR-urilor şi aparatelor profesionale high-end.

Totodată, se vor aplica reduceri şi la aparatele mirrorless", potrivit oficialilor F64. "Am pregătit deja stocul, avem mii de unităţi care vor beneficia de reduceri. Acţiunea de anul trecut a fost un real succes pentru noi, ne dorim ca anul acesta să depăşim rezultatele din 2011", a declarat Marian Alecsiu, general manager al F64 Studio.

Şi retailerul evomag.ro va participa în acest an la "Black Friday" a declarat pentru ZF Mihai Pătraşcu, directorul executiv al magazinului online de produse IT&C.

"Pentru acest an am pregătit produse din următoarele categoriile: laptop-uri, tablete, telefoane mobile, componente PC, televizoare, foto şi electrocasnice. La anumite produse cu aşteptări foarte mari de vânzări avem stoc de sute de unităţi. Avem reduceri între 30 şi 70% iar traficul de vizitatori unici la care ne aşteptăm este între 5 şi 10 ori mai mare faţă de o zi normală. Considerăm că am rezolvat problema spike-ului de trafic folosind servicii cloud în acestă perioadă. Campania noastră va ţine şi o parte din week-end", a spus Pătraşcu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO