Cum de a ajuns guvernul lui Emil Boc să taie 15% din pensii şi 25% din salariile din sistemul public

15 iun 2010 Autor: Doina Anghel

Plenul celor două camere ale Parlamentului va decide astăzi soarta moţiunii de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului, după ce echipa lui Emil Boc şi-a angajat răspunderea pe un program de măsuri de austeritate fără precedent, care include reducerea pensiilor cu 15% şi a salariilor cu 25%, pentru o economie de 10 miliarde de lei până la finele anului.

Respingerea moţiunii înseamnă că planul de măsuri va fi considerat adoptat de către Parlament şi dacă nu va fi contestat la Curtea Constituţională, atunci va merge la promulgare la preşedintele Traian Băsescu.

Măsurile dure prin care Guvernul a ales să reducă cheltuielile publice vin după un an şi jumătate de tărăgănări, timp în care niciun ministru nu a fost în stare să vorbească sincer despre hăţişul agenţiilor şi instituţiilor publice, să spună limpede care este numărul total al angajaţilor de la stat sau să oprească cheltuielile necontrolate cu salariile, prin tăierea sporurilor "nesimţite".

Nimeni din responsabilii la guvernare din 2004 încoace nu au dat până acum explicaţii coerente nici pentru modul în care au crescut cheltuielile statului, nici pentru inconştienţa de a nu observa că România este la un pas de a intra în incapacitate de plată.

Dimpotrivă, cei în funcţii şi ieri, şi azi vin cu afirmaţii cinice, cum este cazul ministrului administraţiei şi internelor Vasile Blaga (PD-L), un fost membru al guvernului Tăriceanu, care a declarat duminică, într-o emisiune la Pro TV, că, la preluarea mandatului, guvernul Boc ştia de situaţia dificilă în care este ţara, dar că nu s-au luat măsuri pentru că aşa s-a considerat.

"Lucrurile au evoluat în toată lumea după ianuarie 2009. Puteam să le luăm, dar nu le-am considerat necesare atunci", a spus Blaga.

La începutul lui 2009 nu s-a suflat nicio vorbă despre situaţia economică dificilă, după ce în campania electorală parlamentară se bătuse mare tam-tam pe creşterile de salarii de la stat, ca apoi să se întoarcă roata la 180 de grade. Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au anunţat în luna mai că România va lua un împrumut de 20 de miliarde de la Fondul Monetar Internaţional şi instituţiile europene, o sumă astronomică dacă este să te gândeşti la optimismul care domnea cu jumătate de an înainte.

România şi Ungaria sunt ţările din Europa Centrală şi de Est care beneficiază de cele mai mari împrumuturi de la instituţiile internaţionale, 20 de miliarde de euro fiecare, fiind urmate de Ucraina, care a luat 11,7 miliarde şi de Letonia, care a luat 7,5 miliarde.

Însă nici aceşti bani nu sunt suficienţi de vreme ce acelaşi ministru Vasile Blaga, întărit de alţi membri ai Cabinetului, vorbesc despre nevoia unui alt acord cu FMI şi posibil şi de alţi bani, iar preşedintele Traian Băsescu a spus că mai este nevoie de încă 5 mld. euro pentru a finanţa cheltuielile statului până la finele anului 2010, chiar dacă vor trece măsurile de austeritate şi vor fi eli-berate noi tranşe din banii Fondului.

Cum s-a ajuns aici

Situaţia disperată în care România a ajuns astăzi, să taie din fiecare pensie 15% şi din salariile bugetarilor 25%, nu este altceva decât rezultatul politicilor nesănătoase pe care le-a dus de 5 ani încoace.

În popor circulă o vorbă: pune bani albi deoparte pentru zile negre, însă guvernele care au condus România în perioada de boom nu au făcut provizii pentru viitor, încurajând cheltuielile necontrolate, îndatorarea personală, angajând sute de mii de oameni în aparatul de stat, aruncând cu miliardele obţinute din privatizări în salariile clientelei politice.

ZF a scris în ultimele săptămâni despre aceste cheltuieli necontrolate, despre cum s-au triplat cheltuielile de personal în ultimii cinci ani, iar publicarea grilelor de salarii de către autorităţile publice a arătat limpede disfuncţionalitatea sistemului bugetar: un şofer care câştigă de trei ori cât un medic rezident, un funcţionar public care ia dublu faţă de un ministru, un secretar de stat care câştigă din participarea la consiliile de administraţie o sumă care îi umileşte pe cei mai bine plătiţi oameni din sistemul privat.

"Ei şi? Da, am dat salarii mai mari! Dacă am avut de dat, am dat", a declarat recent Varujan Vosganian fostul ministru de finanţe din guvernul liberal, care a fost sistematic acuzat că a cheltuit banii din privatizarea BCR, 2,2 miliarde de euro, pe salarii şi că nu i-a direcţionat către investiţii.

Vosganian susţine că în perioada cât a fost ministru al finanţelor (2007-2008) salariile în sectorul public au crescut pentru că, pe de o parte, economia îi permitea acest lucru, iar, pe de altă parte, mulţi dintre cei care lucrează în administraţie au studii superioare şi acest lucru justifică diferenţa dintre salariile medii nete obţinute de funcţionari şi salariul mediu net pe economie.

Dacă în 2000 diferenţa dintre salariul mediu net câştigat de funcţionari şi salariul mediu net pe economie era de aproximativ 45 de euro, în 2005 diferenţa creştea la 115 euro, pentru ca să ajungă la 335 de euro în 2007.

Vosganian spune însă că acest lucru s-a întâmplat pentru că majoritatea funcţionarilor au studii superioare, iar salariile diplomaţilor, înalţilor funcţionarilor publici şi ale magistraţilor trag în sus media salariului mediu net.

Dar nu este clar de ce guvernul nu a ştiut să facă rezerve în perioada de boom economic şi a mers tot pe deficit.

Poate guvernul Boc să salveze economia?

Dincolo de dramatismul reducerilor salariale şi ale pensiilor - majoritatea celor afectaţi de măsurile de austeritate sunt cei care au venituri mici - este limpede că guvernul Boc s-a angajat la cea mai mare reducere a cheltuielilor bugetare din ultimii ani. Stă sub semnul întrebării capacitatea de a duce la bun sfârşit reformarea sistemului nu numai din cauza moţiunii de cenzură care se dezbate astăzi, dar şi din cauza că mulţi dintre cei care fac parte din echipa sa au fost membri în guvernele ultimilor 5 ani, care au pierdut controlul cheltuielilor publice.

Vasile Blaga (Interne) a fost ministru şi în vremea lui Tăriceanu, şi acum. La fel şi Adriean Videanu (Economie), şi Radu Berceanu (Transporturi), şi Laszlo Borbely (Mediu), şi Marko Bela (ministru de stat), şi Cătălin Predoiu (Justiţie). Poate această echipă care şi-a arătat valoarea şi în 2004 - 2008 să salveze acum economia?

"Cu ce i-am înlocui? Din păcate, la orizont nu se vede nicio echipă care să fie o alternativă şi niciun partid din opoziţie, nici PSD şi nici PNL, nu îşi doresc să vină în locul lor să guverneze", spune analistul Aurelian Dochia.

El susţine că moţiunea nu are şanse să treacă tocmai pentru că nimeni din opoziţie nu ar vrea să vină la guvernare într-un moment atât de dificil, iar de aceea guvernul lui Emil Boc este condamnat să reuşească. "Dacă nu va reuşi, este greu de anticipat unde va ajunge deficitul", a mai spus analistul.

Control la vot

Atât parlamentarii puterii, cât şi ai opoziţiei intenţionează să voteze astăzi cu bilele la vedere la moţiunea de cenzură, pentru ca nu cumva să existe vreo "defecţiune" la vot. Potrivit regulamentelor parlamentare, votul la moţiunea de cenzură este secret, cu bile.

Aritmetica îi este deocamdată favorabilă guvernului Emil Boc, pentru că PDL şi-a asigurat prin racolările din ultimul an o majoritate confortabilă. PDL, UDMR, minorităţile şi parlamentarii racolaţi de la PSD şi PNL au împreună 258 dintre cei 471 de senatori şi deputaţi care constituie majoritatea. Dintre aceştia 258, un singur parlamentar, Daniel Oajdea, a decis, în urma consultării cu alegătorii din circumscripţia sa electorală, Iaşi, să voteze pentru moţiune, PDL hotărând ieri să-l excludă din partid. PNL şi PSD va trebui să "fure" 44 de voturi de la putere ca să spere la adoptarea moţiunii de cenzură.