Mihai Aniţei, Azomureş: Cea mai bună facilitate pe care poţi să i-o dai unui investitor este infrastructura

♦ Investiţiile în infrastructura de transport al gazelor sunt singurele care pot face din România un pol la nivelul regiunii, în contextul în care garanţia accesului la resursă este principalul selling-point pentru un investitor, afirmă Mihai Aniţei, directorul general al Azomureş, cel mai mare consumator industrial de gaze ♦ Aniţei mai spune un lucru: Gazul este o resursă mult prea valoroasă pentru a fi arsă, chimizarea acestuia fiind una dintre cele mai bune soluţii pentru a-i da valoare adăugată.

„La noi singura soluţie este exportul. Aceasta este o gândire de ţară bananieră. Cel mai logic lucru pe care poţi să-l faci este să creezi lanţuri valorice“, spune Aniţei.

Azomureş are o istorie de peste 50 de ani şi este una dintre puţinele companii din domeniul industriei chimice care a rămas în picioare.

Cumpărată în 2012 de elveţienii de la Ameropa, compania a trecut printr-un proces masiv de investiţii, circa 240 de milioane de euro fiind injectate în retehnologizare şi în mărirea capacităţii de producţie.

Aniţei spune că acum piaţa locală absoarbe toată producţia de îngrăşăminte chimice care iese pe porţile combinatului din Târgu-Mu­reş, compania având o cotă de piaţă de 38% în România.

Cazul Azomureş este însă aproape singular. „Aveam o tradiţie incredibilă în zona de in­dus­trie chimică din care nu a mai rămas aproape nimic.“

În opinia directorului Azomureş, situaţia pe care o traversează România este aproape de neînţeles, mai ales în contextul în care piaţa locală este al treilea producător de gaz la nivel european.

Statisticile unei drame

Prăbuşirea industriei chimice a fost princi­pa­lul factor care a generat scăderea consumului de gaze pe plan local, în perioada 2008-2016 cererea venită din partea acestei industrii reducându-se cu mai bine de 60%.

Pentru îngrăşămintele chimice, gazul este materie primă, în contextul în care 70% din cos­turi sunt reprezentate de folosirea acestei resurse.

Dincolo de această ramură însă, informaţiile disponibile arată că prin prelucrarea petrolului şi a gazului prin industria chimică pot rezulta mai bine de 70.000 de produse.

În acest moment, în contextul reducerii ce­rerii din zona industriei chimice, pro­duc­ţia locală de gaze este suficientă pen­tru acoperierea consumului intern. La începutul anilor 2020 însă pe ţăr­mul românesc vor ajunge primele molecule de gaze scoase de la mare adâncime din Marea Nea­gră, aceasta fiind una dintre cele mai mari ferestre de oportu­nitate privind dezvoltarea indus­trială pe care le are România.

Aici, nu în Austria

Paradoxal însă, operatorii din Marea Neagră încearcă să convingă publicul că nu este consum suficient pe piaţă, iar statul face tot posibilul pentru a le pune la dispoziţie infrastructura de export în loc să dez­vol­te cererea.

„Lucrul pe care trebuie să-l facă statul este să-i încujareze pe investitori să vină aici şi să chimizeze gazul, dar în loc să facem acest lucru, noi încercăm să convingem pe toată lumea că nu are cine să-l consume.

Gazul nu este făcut să te încălzeşti cu el, valoarea lui este prea mare pentru a-l arde. Noi facem însă acelaşi lucru şi cu lemnul.“

Aniţei mai spune că singurul lucru necesar este infrastructura, etapă esenţială în atingerea mult-doritului statut de hub regional la care România tot visează, dar pe care Ungaria, ţară fără resurse, îl pune în aplicare, de exemplu.

„Un singur lucru trebuie făcut, crearea pieţei interne. În loc să facem noi un hub de tranzacţionare, îl face Ungaria care are două molecule de gaz. Orice investitor vine aici pentru disponibilitatea resursei, dar noi în loc să ne asigurăm de asta ducem gazul în Austria.“

În timp ce în România consumul industrial de gaze a scăzut peste graniţă, în Ungaria, lucrurile au stat diferit.

Potrivit Biroului Central de Statistică din Ungaria, în perioada 2008-2016 producţia de produse chimice, în valoare, a crescut cu peste 34%, depăşind pragul de 2,2 miliarde de euro. Mai mult, Ungaria şi-a consolidat statutul de hub în regiune, strategia fiind făcută chiar pe baza gazului românesc din Marea Neagră.

Proiecte pentru alţii

Izolarea României însă a venit tot pe fondul lipsei investiţiilor în infrastructură.

„Noi nu suntem conectaţi cu nimeni din cauza lipsei de investiţii în infrastructură care duce la diferenţe de presiune între un sistem de transport şi altul. Noi am avut trei zile de iarnă anul acesta şi deja sistemul era în corzi din cauza faptului că nu puteam scoate necesarul din depozite. Înainte aveam ierni întregi cu temperaturi joase pe care le treceam fără probleme.“

Acum însă, cel mai mare proiect de conectare a pieţei locale cu Vestul gazoductul BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria), a fost lansat, dar Aniţei spune că acesta este doar o parte a întregului sistem care trebuie să fie pus la punct.

„Proiectul BRUA rezolvă în acest moment problema de export doar pentru Petrom (care alături de ExxonMobil sunt aproape de a lua o decizia finală de investiţii privind proiectul Neptun de gaz din Marea Neagră - n.red.), dar tot sistemul trebuie modernizat. Noi nu avem marile magistrale renovate.“

Presiunea pe preţ vine din conexiuni

În acest moment, România nu mai are niciun avantaj de preţ din gazul produs intern. Anul trecut media preţului local a fost doar cu 6% mai mică faţă de cea a gazului importat. Potrivit calculelor făcute de ZF pe baza informaţiilor publice, anul trecut, media de preţ pentru gazul importat a fost de circa 81 de lei pe MWh (216 $/mia de metri cubi), în timp ce gazul tranzacţionat pe bursele locale, venit în cea mai mare parte din producţia internă, a fost de 76 de lei pe MWh. În 2013, România a decis aplicarea unui calendar de liberalizare a preţurilor din producţia internă pentru a le alinia la media europeană, grupurile internaţionale prezente aici şi active în domeniu fiind printre cei mai puternici susţinători ai măsurii. Dacă procesul este finalizat pentru consumatorii comerciali, pentru consumatorii casnici acesta va dura până în 2021, dar oricum preţurile reglementate sunt destul de apropiate de cele din import. Mai mult, de anul acesta, preţul gazului românesc este legat la bursa de la Viena, deşi România, fizic, nu are nicio legătură cu această platformă de tranzacţionare.

„Legarea preţului gazelor de la Viena este un nonsens. Eu, dacă vreau să aduc mâine gaz din Viena, nu pot. Atunci ce rost are să-mi leg preţul de o piaţă care nu există pentru mine. Însă odată rezolvată problema infrastructurii, presiunea pe preţ va veni şi ea. Cea mai bună facilitate pe care poţi să i-o dai unui investitor este infrastructura.“

Azomureş a terminat anul trecut cu un business de 1,4 miliarde de lei, nivel apropiat de cel din 2016.