ZF România 100 de idei

Ce s-a întâmplat cu prima generaţie de capitalişti ai României: Din primele 100 de companiii ridicate după revoluţie, 23 mai sunt în picioare. Doar 20 au fost înregistrate în Bucureşti, iar 40 au pornit din Buzău

18.07.2018, 00:08 Autor: Roxana Petrescu

♦ Din primele 100 de companii înfiinţate în România imediat după Revoluţie, 41 sunt din Buzău şi 21 sunt din Bucureşti ♦ Prima firmă înregistrată în decembrie 1990 se numea Model GB SNC şi a fost radiată în 2011. Compania era deţinută de Fănică Bârlea, fost consilier PSD la primăria din Buzău, şi de Gheorghe Giurea şi se ocupa de transportul internaţional de persoane, una dintre destinaţii fiind Istanbul ♦ Cea mai mare este Proinvest SRL din Teleorman şi este deţinută de Marian Fişcuci, apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea şi fost administrator al Tel Drum.

În vederea realizării unei analize des­pre capitalismul din România, ZF a solicitat de la Re­gis­trul Comerţului lista primelor 100 de companii cu capital privat înregistrate imediat după Revoluţie, structura acţionariatului şi cifra de afaceri pentru 2017 pentru entităţile care încă mai funcţionează.

Datele trimise de Registrul Comer­ţului oglin­desc perfect haosul care a urmat ime­diat după Revo­luţie, multe dintre com­pa­niile în­fiinţate în acei ani fiind radiate la scurt timp după înfiinţare. Unele dintre cele care au rezistat aveau în spate oameni din in­te­riorul sistemului care au ştiut să profite de moment.

Potrivit datelor centrali­za­te de ZF, din aces­te prime 100 de firme înregistrate, 41 au fost în Buzău, în mod neaşteptat acest judeţ pu­tând fi considerat leagănul capitalismu­lui made in Ro.

Doar 21 de companii din primele 100 au fost înregistrate în Bucureşti, devenit azi centrul financiar al României.

De la Revoluţie şi până în prezent, mai bine de 2 milioane de numere de înmatri­cu­la­re au fost emise de Registrul Comerţului.

Lipsa de maturitate a mediului local de business este vizibilă şi la nivelul denumirii acestor firme, nu doar în anii care au rezistat pe piaţă. Birt Familial, Palmier, Vadul Trotu­şului sau Servind Bucureşti sunt doar câteva dintre numele exotice de firme care au populat zorii capitalismului românesc.

 

Care este cea mai mare firmă din primele 100?

Din primele 100 de companii în­registra­te la Registrul Comer­ţului, 23 mai sunt în func­ţiune şi azi.

Din aceste 23, şapte au avut anul trecut cifra de afaceri zero, iar trei nu au datele depuse la Ministerul Finanţelor.

Mai departe, liderul acestui pluton de com­panii care rezistă de aproape 30 de ani este compania Proinvest SRL, specializată în comerţul cu maşini agricole, înregistrată în Teleorman, care anul trecut a avut un business de 64,3 milioane de lei.

Compania este controlată de omul de afaceri Marian Fişcuci, fost administrator al Tel Drum şi un apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea.

În decembrie anul trecut, Marian Fişcuci, alături de fostul deputat Adrian Simionescu, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi complicitate la evaziune fiscală, respectiv evaziune fiscală, scrie Mediafax.

„În perioada 2012 – 2014, inculpatul Fiş­cuci Marian, prin SC Proinvest SRL Ale­xandria, a achiziţionat din spaţiul intraco­mu­nitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme româneşti. ?n acest lanţ economico - financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de deputatul Simionescu Adrian, căreia ?i erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România. Totodată, la sediul Proinvest se ?ntocmeau formal documente care atestau livrările fictive menţionate“, explica DNA anul trecut.

Potrivit sursei citate, iniţial se identificau beneficiarii – firme româneşti şi se perfectau ?nţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate ?n achiziţionarea de utilaje agricole. Acestora li se promitea vânzarea de utilaje procurate preponderent din Germania, Olanda şi Franţa, prin intermediul SC Proinvest S.R.L. care era şi dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.

„După identificarea firmelor interesate din România care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC Proinvest S.R.L. Dacă SC Proinvest S.R.L ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti – destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA, prin urmare SC Proinvest S.R.L ar fi fost obligată să plătească TVA către bugetul de stat. ?n acest context, inculpatul Fişcuci Marian, cu complicitatea inculpatului Simionescu Adrian Constantin, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, pentru a eluda obligaţiile fiscale către stat, obţinând astfel sume mai mari ca venituri şi, totodată, a afectat indirect şi celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la preţul de piaţă ce includea şi TVA“, mai spun procurorii.

 

Contracte cu statul?

A doua cea mai mare companie din primele 100 înfiinţate în Româmia este Helinick SRL, o companie specializată în lucrări de instalaţii electrice. În spatele acestei companii se află un cetăţean german, Hellfried Eichhorn şi Marius Retegan şi Nicolae Soare. Potrivit informaţiilor publice, compania ar fi beneficiat de-a lungul timpului de contracte cu Transelectrica, firmă deţinută de statul român.

Romco, firmă specializată în comerţul alimentar, este cea de-a treia firmă în funcţie de cifra de afaceri în acest clasament al primelor companii înregistrate după 1989. Compania a terminat anul trecut cu un business de 32,6 milioane de lei şi este controlată de Lidia Pleşoianu şi de omul de origine libaneză Oreste Vincenti.

Companii specializate în fabricarea produselor textile, un service auto sau firme active în comerţul cu alimente sau parfumuri toate se regăsesc pe lista companiilor care au fost înfiinţate în zorii capitalismului românesc şi care încă mai rezistă.

Datele de la Registrul Comerţului legate de primele companii private înregistrate pe plan local arată lipsa de maturitate a business-ul românesc, dar şi faptul că unele dintre afacerile pornite atunci au fost făcute de oameni cu un backgroud sau suţinere politică la momentul Revoluţiei.

 

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania