Viitorul roboticii prin ochii unui cercetător român: Roboţii vor fi în centrul noii revoluţii industriale şi vor genera multe dintre resursele de care avem nevoie

♦ Recrutarea pentru anumite funcţii, soluţionarea plângerilor sau suportul informaţional pentru solicitările repetitive au devenit acum joburi full time pentru roboţi, marcând o mică „revoluţie“ a forţei de muncă din România ♦ De peste Ocean, de la UC Berkley, una dintre cele mai bune universităţi din lume, Anca Drăgan, profesor asistent în robotică, inclusă de MIT în topul celor 35 de inovatori sub 35 de ani din 2017, spune că acesta este doar începutul.

„Pe termen foarte lung, nu văd de ce ar trebui să fie o limită în ce ar putea să facă un robot. Ar trebui să poată să facă într-un viitor foarte îndepărtat cam tot ce pot face oamenii, fizic şi cognitiv. Dar o să îi ia omenirii mult timp pentru a ajunge aşa departe, iar roboţii de acum pot să facă destul de puţin“, explică Anca Drăgan.

Născută în Brăila, alege să-şi facă studiile în Ştiinţa Calculatoarelor la Jacobs University din Bremen, în Germania.

„Mi s-a părut că aş avea oportunităţi mai mari dacă studiez acolo şi cred că a fost corect.“

Reformarea sistemului educaţional lo­cal şi pregătirea acestuia pentru a crea ge­ne­raţii de profesionişti pentru jo­buri care acum nici măcar nu exis­tă este una dintre ma­rile pro­vocări, spunea recent Dora Surugiu-Kocso­lade, foun­ding partner, Maastricht School of Ma­nage­ment România.

Despre stereotipuri

În cazul Ancăi Drăgan, care după termi­narea studi­ilor în Ger­ma­nia a continuat cu un doctorat în robo­ti­că la Carnegie Mellon, in­stituţie de în­vă­ţă­mânt aflată printre primele 30 la nivel glo­bal, cariera pe care o are acum în dome­niul roboticii la UC Berkley nu are neapărat un corespondent într-o pasiune din copilărie.

„Pasiunea pentru roboţi nu a pornit deloc din copilărie, poate cu excepţia faptu­lui că îmi plăcea să mă uit la desenele ani­mate «The Jetsons» pe Cartoon Net­work, în care aveau roboţi care îi ajutau în viaţa de zi cu zi. În rest, nu mi-au plăcut puzzle-urile, nu am desfăcut electronicele să văd ce e în ele. În schimb, m-am jucat cu păpuşi şi un set de bu­că­tărie. Cred că acesta este un lucru im­portant pentru că acum stereotipul copilului care ajunge să contribuie la dezvoltarea inte­ligenţei artificiale e un băieţel interesat de lego-uri şi maşini şi care arăta semne de geniu devreme. În schimb, realitatea e că mun­ca şi ambiţia contează mai mult decât talentul pe care îl arătăm de mici.“

La UC Berkley, Drăgan „distilează“ prac­­tic comportamentul uman care este foarte vag şi schimbător în modele matema­tice pe care roboţii le pot înţelege. În acest mo­ment, multe dintre conflictele care apar în interacţiunea dintre om şi robot sunt ge­ne­rate tocmai dintr-o lipsă de „transpa­ren­ţă“ în ceea ce priveşte intenţiile fiecări părţi, după cum se arată într-un articol publicat de MIT Technology Review.

„La Berkley lucrez la algoritmi pentru ro­boţi care trebuie să interacţioneze cu oa­me­nii. Roboţii funcţionează prin optimizare, adi­că îşi generează mişcările în aşa fel încât să maximizeze un obiectiv. Noi lucrăm la două probleme legate de această optimizare.“

Cele două provocări

Munca Ancăi Drăgan analizează ce se întâmplă atunci când robotul nu este izo­lat într-o fabrică sau laborator şi trebuie să fie co­or­donat cu oamenii din jur. Exemple în acest sens ar fi maşinile autono­me care tre­bu­ie să împartă drumul cu pietonii sau roboţi care trebuie să împartă holul unei clădiri cu oa­menii din jur. Cea de-a doua problemă stu­dia­tă vizează felul în care roboţii pot colabora cu oamenii ca să înveţe care este obiectivul po­trivit. „De exemplu, când o maşină se apro­pie de banda ta, o să încetineşti puţin ca să eviţi o eventuală coliziune. O maşină auto­no­mă trebuie să îşi dea seama de asta pentru a-şi putea calcula mişcările în aşa fel încât să poa­tă să schimbe banda în condiţii cu mult trafic.“

Dar cel mai interesant rezultat al cerce­tă­rii Ancăi Drăgan ar fi posibilitatea ca un robot să nu fie robust faţă de nişte obiective incorect gândite de inginerii care îl construiesc.

„Ne-am dat seama că de fiecare dată când am creat un obiectiv pentru un robot, am uitat să specificăm ceva important sau nu ne-am dat seama că, la un moment dat, optimizarea o să ne ia prin surprindere şi o să producă un comportament al robotului mai puţin decât ideal.“

Între timp…

Până atunci însă, roboţii în acest mo­ment nu pot face lucruri foarte com­plicate.

„Acelaşi robot care decide cum să condu­că maşina nu poate să îţi spună cum se fierbe un ou şi cu atât mai puţin nu poate să decidă ce mişcări ar trebui să execute pentru a-l fier­be. Roboţii sunt limitaţi în domeniul pentru care au fost creaţi. Cel mai rău lucru care se poa­te întâmpla cu un robot este că e prea limi­tat, mai mult decât ne aşteptam. Asta înseam­nă că nu îşi dă seama cum să rezolve o pro­blemă, cum să îşi optimizeze corect obiectivul, pentru că lumea reală e mult prea complexă.“

Pe termen lung însă, lucrurile se vor schimba complet. 

„Cred că o să ajungem la un moment, poate după decenii sau mai degrabă secole, la un moment în care roboţii vor putea genera toate resursele de care depindem, alimentaţie, îngrijire medicală, pentru un preţ foarte mic. Asta o sa fie interesant pentru omenire pentru momentul când va trebui să distribuim aceste resurse într-un mod echitabil. Până atunci, cred că roboţii vor avea un rol similar cu maşinile din revoluţia industrială. În plus, ne vor ajuta în diagnosticare, în cercetarea pentru noi medicamente, în chirurgie.“

Inteligenţa artificială de zi cu zi

Mugurii acestei schimbări sunt vizibili de acum, uneori fiind atât de bine integraţi în cotidian încât respectivele soluţii nici nu mai sunt asimilate cu inteligenţa artificială.

 „Uscătorul meu de rufe are un senzor pentru a detecta umiditatea şi un algoritm destul de simplu pentru a decide ce temperatură să folosească şi pentru cât timp. Când ştim cum să rezolvăm o problemă, nu ne mai gândim la soluţie ca inteligenţă artificială, pentru că întotdeauna credem că inteligenţa artificială trebuie să fie dincolo de orizont“, mai spune Anca Drăgan.

În România, au fost dezvoltate aplicaţii de recrutare prin intermediul inteligenţei artificiale iar interacţiunea cu aproape orice call-center se face prin intermediul unor robot. Toate acestea încep subtil să schimbe piaţa forţei de muncă din România. Răspunsul local la această schimbare va deveni astfel una dintre cele mai interesante tendinţe de urmărit pe termen lung.

Citiţi şi mai multe idei pentru România de mâine pe pagina dedicată proiectului România 100 de idei: www.zf.ro/romania100