Special

Filialele bancare din Est sunt ameninţate de criza de lichiditate

Filialele bancare din Est sunt ameninţate de criza de lichiditate

Autor: Paul Comşa

24.10.2011, 00:07 2807

Bancherii şi economiştii avertizează că o parte din instituţiile financiare din Europa Centrală şi de Est îşi pot pierde accesul la lichidităţi dacă problemele din sistemul bancar al zonei euro continuă să se agraveze, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Fluxurile bancare din centrul şi sud-estul Europei "ar putea fi grav perturbate de creşterea presiunilor la care vor fi supuse băncile-mamă" dacă mai mulţi creditori europeni ar intra în insolvenţă, potrivit unui raport publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Mai mult, în cazul în care băncile-mamă primesc injecţii de capital de la guvernele naţionale sau prin fondul european de stabilitate financiară (EFSF), bilanţurile lor ar putea fi res­truc­turate, decizie care ar avea impact şi asupra subsi­dia­relor.

"Restructurarea este rezonabilă, dar trebuie realizată într-o manieră care respectă grupul per ansamblu şi fără dis­cri­minări între subsidiare", apreciază economistul-şef al BERD Erik Berglof. El este îngrijorat că o eventuală restruc­tu­rare a activelor din străinătate ale băncilor europene ar putea cauza probleme de lichiditate în economiile europene emergente. Există însă şi motive de optimism cu privire la băncile din regiune. Multe subsidiare au depozite consistente. În plus, în afară de Rusia şi Ucraina, majoritatea creditelor acor­date de bănci sunt denominate în euro şi în moneda locală, nu în dolari, o monedă greu de accesat de instituţiile de credit europene. Deocamdată, subsidiarele băncilor euro­pe­ne din regiune s-au descurcat relativ bine. De exemplu, ac­ţiunile sub­si­diarelor Société Générale din Cehia şi România se tran­zac­ţionează la un preţ mai ridicat decât cele ale socie­tăţii-mamă.

Totuşi, bancherii consideră că este doar o chestiune de timp înainte ca acestea să fie supuse constrângerilor de lichi­di­tate şi de creditare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO