Sunt al patrulea investitor în România, cu un stoc al investiţiilor de 5,2 mld. euro. Sunt, de asemenea, al patrulea partener comercial al României – schimburile comerciale fiind permanent în creştere şi depăşind anul trecut şase miliarde de euro. Deţin poziţii-cheie în economia României - în bănci, în industria auto, în telecom sau în comerţ.
A doua economie a Europei şi a cincea a lumii, Franţa îşi aniversează astăzi ziua naţională într-o atmosferă uşor sumbră. Anii de criză nu s-au făcut uitaţi, economia are creşteri aproape de zero, şomajul depăşeşte 10%, reformele solide sunt aproape imposibile din cauza climatului politic, ceea ce are impact şi asupra prestigiului internaţional al ţării.
Nici relaţiile politice ale Franţei cu România nu mai sunt excelente ca în trecut. În ciuda faptului că şi la Bucureşti şi la Paris sunt guverne de stânga, lucrurile nu s-au schimbat mult faţă de perioada în care în cele două capitale erau guverne de dreapta. Dar capitalul nu ţine seama de culoarea politică, nu în Europa, cel puţin. Iar capitalul francez continuă să vină în România. Franţa s-a opus în 2010 neaşteptat şi bizar aderării României la Spaţiul Schengen, din raţiuni pur politice. Dar, de când s-a întâmplat acest lucru pentru prima dată şi până acum stocul investiţiilor franceze în România a crescut cu 1 mld. euro, iar schimburile comerciale cu 500 de milioane de euro anual. Explicaţia nu poate veni decât din faptul că în România se fac afaceri bune şi se câştigă bine. Principalele companii franceze pre-zente pe piaţa locală au afaceri solide de peste 8 mld. euro anual şi marje de profit importante, de peste 5%. Pe relaţia cu Franţa, România este pe excedent, un excedent ce se menţine de patru ani şi graţie exporturilor Dacia, companie deţinută de francezii de la Renault.
Exportăm în Franţa automobile de 832 mil. euro, maşini, aparate şi echipamente de 470 de milioane de euro, turbine şi motoare de 400 de milioane de euro, textile de aproape 400 de milioane de euro, mobilă de alte 254 de milioane de euro, material plastic de alte 223 de milioane sau oţel de 130 de milioane de euro. Un export, după cum se vede, suficient de sofisticat. Importăm, în schimb automobile de 500 de milioane de euro, maşini şi aparate electrice de aproape un miliard de euro, material plastic de aproape 300 de milioane de euro, textile de 220 de milioane de euro, dar şi medicamente de peste 200 de milioane de euro. Şi asta în ciuda relaţiilor politice reci, umbrite de realităţile sociale – principalul motiv al răcirii lor fiind imigraţia romă din Franţa.
Francezii au câţiva campioni în România, principalul succes fiind, fără discuţie, Dacia cu afaceri de 4 miliarde de euro. În telecom, Oragne, numărul unu pe piaţa locală, câştigă anual peste 100 de milioane de euro, retailerul Carrefour are o cifră de afaceri de aproximativ 1 miliard de euro anual. În ciuda climatului dificil, BRD Société Générale se menţine pe locul al doilea în topul băncilor după active şi
şi-a scos de multă vreme banii daţi pe fosta bancă românească. În ultimii cinci ani în plină criză proprietarii Auchan (hipermarketuri), Leroy Merlin (bricolaj) şi Decathlon (articole sport) au investit în România circa un miliard de euro pentru achiziţii şi dezvoltarea reţelelor şi au ajuns la un rulaj de circa 1,2 mld. euro pe an şi 12.000 de angajaţi.
Lafarge, Groupama sau Sanofi sunt afaceri fiecare de câte un miliard de lei în România, iar relaţiile de afaceri sunt cea mai bună dovadă că lucrurile pot merge chiar şi atunci când parteneriatul strategic scârţâie sau când liderii politici se ignoră. Nu sunt de dorit relaţiile politice reci, dar businessul nu a ţinut seama de ele în acest caz.
De ce nu poate Franţa să ţină pasul cu Germania
Să asişti la prăbuşirea unei ţări este mereu o experienţă dureroasă. În timp ce vizitatorii se bucură de faţadele care reflectă succesul economic din trecut, traiectoria Franţei începe să amintească de cea a Argentinei, care a redevenit după Marea Recesiune, din a zecea economie la nivel mondial, o ţară emergentă ,scrie rt.com.
Chiar dacă perspectivele de mai sus sunt poate prea sumbre, Franţa este văzută în întreaga lume ca fiind o ţară care nu a reuşit să ţină pasul cu globalizarea şi nu a reuşit să-şi modernizeze sistemele economice şi modelul social. Franţa este una dintre cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene (Belgia, Franţa, Germania de Vest, Italia, Luxemburg şi Olanda) şi, totodată, una dintre cele 11 state care au adoptat moneda euro în anul 1999. Deşi în prezent economia franceză este a cincea la nivel mondial, până în 2020 economia Franţei va fi surclasată de cea a Marii Britanii şi va pica pe locul şase în topul economiilor mondiale, iar până în 2030 va ajunge pe poziţia a opta, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), una dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă. La nivel european, ţara este a doua după Germania, dar Franţa rămâne tot mai în urmă faţă de economia germană.
Pe când germanii au surprins mereu cu capacitatea de a-şi reveni rapid din crize şi de a creşte când statele vecine se împotmolesc, economia Franţei s-a evidenţiat prin încetineala cu care se adaptează la noi condiţii. Una dintre problemele principale pe care economiştii le găsesc vinovate de declinul economic al Franţei este rata şomajului ridicată şi întârzierea reformelor de flexibilizare a pieţei muncii. Anul trecut rata şomajului în Franţa a fost de aproape 11%. Guvernul francez are în plan să cheltuiască 500 de milioane de euro anul acesta pentru a crea 45.000 de locuri de muncă subvenţionate adresate tinerilor necalificaţi, conform Euronews. De asemenea, guvernul va primi 620 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor.
Spre comparaţie, anul trecut rata şomajului în Germania a fost de doar 5.28%, a doua cea mai mică rată a şomajului din Uniunea Europeană. La începutul anilor 2000, Germania a implementat un program de creştere a competitivităţii, denumit „Agenda 2010“, prin care s-a făcut din siguranţa locului de muncă o prioritate, iar inflaţia a fost ţinută sub control. Programul a avut succes în timpul crizei economice din 2009, rezultatul fiind nivelul redus record al şomajului din Germania. O altă problemă a Franţei este cea a competitivităţii externe, Franţa fiind, conform GCI (indicele de competitivitate globală) pe locul 23 la nivel mondial din acest punct de vedere, în vreme ce Germania ocupă locul patru.
Deficitul balanţei de plăţi s-a ridicat la 44 de miliarde de euro în 2013, în vreme ce Germania are un excedent de 200 de miliarde de dolari. Nici valoarea datoriei publice nu este un indicator prea bun pentru economia franceză, ajungând în 2013 la 98,87% din PIB. Cetăţenii francezi sunt mai pesimişti în legătură cu ce le rezervă viitorul decât au fost în ultimii zece ani, iar întrebarea care se pune în legătură cu viitorul Franţei este dacă ţara va reuşi să-şi găsească propriul drum, să risipească vălul economic sumbru şi să-şi reconstruiască prosperitatea, scrie Jean Pisani-Ferry într-o opinie publicată de Project Syndicate. Pisani-Ferry este comisarul general pentru planificare politică al guvernului Franţei. Andra Oprescu
