Special

Liderii UE au pierdut pariul cu pieţele şi cu ei înşişi

Liderii UE au pierdut pariul cu pieţele şi cu ei înşişi

Liderii UE au pierdut pariul cu pieţele şi cu ei înşişi

Autor: Paul Comşa

13.12.2011, 00:02 938

Pactul fiscal anunţat la sfârşitul săptămânii trecute de şefii de state şi de guverne din UE care este sprijinit de toate statele comunitare în afară de Marea Britanie n-a reuşit să menţină optimismul indus iniţial pe pieţe, semn că deciziile luate nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor investitorilor.

Piaţa a "sancţionat" rapid ezitările liderilor europeni, iar euro şi principalii indici bursieri europeni au continuat să scadă, în timp ce randamentele titlurilor italiene au revenit peste pragul de sustenabilitate de 7%. Agenţiile de rating menţin zona euro sub supraveghere şi avertizează că ar putea urma noi retrogradări, iar decizia BCE de a stabili un plafon maxim al achiziţiilor de obligaţiuni la 20 mld. euro pe săptămână nu reuşeşte decât să alimenteze volatilitatea din piaţă. Liderii europeni cer ajutorul băncilor centrale şi al FMI, bancherii refuză implicarea FMI, iar sistemul bancar se confruntă cu o criză acută de lichiditate. În acest context, corul criticilor nu a întârziat să apară.

Juergen Stark: Amestecul FMI în salvarea zonei euro este un "act de disperare"

O implicare mai mare a FMI în eforturile zonei euro de a combate criza datoriilor suverane ar reprezenta un act de disperare, potrivit fostului economist-şef demisionar al BCE Juergen Stark, citat de agenţia Thomson Reuters. Stark a adăugat că ia în considerare formarea unui grup informal de experţi care va verifica bugetele membrilor zonei euro.

"Grupul ar putea constitui un nucleu pentru viitorul minister de finanţe european", apreciază Stark.

Pe de altă parte, economistul-şef al FMI Olivier Blanchard consideră că liderii europeni au făcut un pas în direcţia corectă pentru remedierea crizei datoriilor, dar că deciziile acestora nu reprezintă o soluţie completă.

"Angajamentul de a ne da 200 mld. euro este foarte important deoarece acum le putem spune şi altor ţări: Europenii ne-au dat bani, voi puteţi ajuta?", a afirmat Blanchard.

Liderii europeni au fost de acord să mobilizeze rezervele valutare ale celor 17 bănci centrale din zona euro pentru a finanţa FMI, în speranţa că exemplul lor va fi urmat de băncile centrale ale Chinei, Japoniei şi ale altor mari puteri mondiale, notează The Telegraph.

Banca centrală a Germaniei nu vrea să audă de finanţarea Europei prin intermediul FMI

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, se opune planurilor liderilor europeni de a acorda prin intermediul FMI asistenţă financiară Italiei şi Spaniei din rezervele băncii, scrie The Telegraph.

Andreas Dombret, unul din membrii consiliului de administraţie al băncii, a afirmat că banca centrală a Germaniei nu va lua parte sub nicio formă la un ajutor "mascat" pentru statele membre ale uniunii monetare, prin "uşa din dos a FMI".

"Banii nu vor putea fi utilizaţi exclusiv pentru Europa. Aceasta ar reprezenta o breşă pentru finanţarea monetară a statelor. Bundesbank a respins categoric această variantă", spune Dombret.

Dombret îl completează pe şeful BCE Mario Draghi care a afirmat că nu doreşte ca FMI să participe la achiziţiile de obligaţiuni din zona euro.

"Dacă FMI va utiliza noile fonduri pentru a cumpăra exclusiv obligaţiuni europene, consider că măsura nu este compatibilă cu normele din tratatul în vigoare", a spus Draghi.

Se redeschide "sezonul" reducerilor de ratinguri

Franţa se pregăteşte pentru o retrogradare a ratingului maxim "AAA" pe care îl deţine din 1975, în pofida eforturilor liderilor europeni de a restabili încrederea investitorilor din pieţe, scrie The Guardian.

Agenţia S&P a avertizat Franţa, Germania şi alţi 13 membri ai zonei euro că ar putea revizui în scădere calificativele lor dacă situaţia lor economică se va înrăutăţi. Economiştii spun însă că ratingul Franţei este ameninţat mai ales din cauza estimărilor prea optimiste de creştere economică, a ajustărilor bugetare apreciate drept inadecvate şi a expunerii băncilor franceze la datoriile Greciei, Portugaliei, Italiei şi Spaniei.

Potrivit unui sondaj Reuters, 11 economişti din 13 apreciază că ratingul Franţei va fi retrogradat în următoarele trei luni. O retrogradare va forţa guvernul să adopte un nou plan de austeritate după două runde de reducere a cheltuielilor bugetare şi de creştere a impozitării."Dacă pierdem ratingul triplu-A sunt mort", spune Nicolas Sarkozy, preşedintele francez care va candida în anul viitor pentru al doilea mandat.

S&P: Zona euro ar putea avea nevoie de un nou şoc financiar pentru a se pune în mişcare

Economistul-şef al Standard&Poor's, Jean-Michel Six, a averizat luni că timpul pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din zona euro se apropie de sfârşit, iar regiunea ar putea avea nevoie de un nou şoc financiar pentru a se pune în mişcare, transmite Reuters.

Six a arătat la o conferinţă de afaceri din Tel Aviv că acordul liderilor Uniunii Europene de săptămâna trecută privind integrarea fiscală este un important pas înainte, dar insuficient.

"Probabil este nevoie de un nou şoc înainte ca toată lumea din zona euro să citească aceeaşi pagină, de exemplu ca o bancă mare din Germania să aibă dificultăţi reale pe piaţă, ceea de este o posibilitate reală pe termen scurt", a afirmat Six.

Astfel, va fi recunoscut faptul că "toată lumea este în aceeaşi barcă şi chiar şi instituţiile bancare din Germania pot fi afectate", a adăugat el.

Euro se află în continuare pe tobogan

Lipsa soluţiilor concrete anticriză de la summitul UE a pus presiuni pe euro, care până la ora 16:20 GMT pierduse aproape 1% din valoarea înregistrată în ziua precedentă, faţă de dolar.

Cursul euro-dolar se situa ieri seară, pe bursele asiatice, cu aproape 10% sub nivelul maxim din acest an.

Euro a căpătat puţin avânt după apariţia unor informaţii potrivit cărora China pregăteşte un vehicul de 300 mld. dolari pentru a investi în Europa şi în SUA, scrie agenţia Thomson Reuters.

"Summitul s-a adresat unor probleme de consolidare fiscală pe termen lung, dar Europa se confruntă cu o criză a creditării în următoarele săptămâni. Nu există o soluţie imediată la această problemă", a afirmat Teppei Ino, analist al băncii Tokyo-Mitsubishi UFJ.

Analistul a evidenţiat decizia BCE de a limita achiziţiile de obligaţiuni, măsură care nu va calma volatilitatea din piaţă, ci va creşte în continuare costurile de finanţare ale statelor de la periferia zonei euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO