Criza demografică începută cu mulţi ani în urmă (depopularea nu s-a produs peste noapte) va lovi dramatic începând cu 2030 când generaţia celor care au acum în jur de 40-45 de ani se va retrage din activităţile economice.
Valuri de emigrare au mai fost în istoria României şi au fost cunoscute şi de alte ţări europene - Italia, ţările iberice, Irlanda. România a cunoscut un asemenea val la începutul secolului trecut când ţara a fost părăsită mai cu seamă de românii din Transilvania şi un alt val a fost înregistrat după al doilea război mondial. De ce este acest "al treilea val" atât de îngrijorător?
Trebuie subliniat, arată profesorul Dăianu, că, pe termen scurt şi mediu nu se va întâmpla nimic, nici în bine, nici în rău ("e o prostie să spui că îţi creşte PIB-ul") pentru că datele recensământului consfinţesc ceea ce ştiam sau bănuiam, anume că oamenii pleacă. Dar iată ce trebuie să nască o dezbatere:
"Una este să constaţi că numărul celor care au plecat este apropiat de cel estimat şi alta să vezi că această «depopulare» este statistică. Una este să ştii că există rezidenţi cu intenţia de a rămâne în străinătate şi alta ca ei să fie decişi să rămână."
Cu alte cuvinte: una este plecarea temporară şi alta cea definitivă (discutăm deocamdată doar de plecări şi nu şi de scăderea natalităţii care a contribuit şi ea la scăderea populaţiei). Pentru că cei aflaţi în ultima categorie au, de obicei, intenţia să-şi ia cu ei copiii, apropiaţii. Cu cât se îndepărtează de ţară, cu atât mai puţin vor trimite bani acasă (iar remiterile au susţinut, în ultimii ani, cererea agregată). Nu-şi mai văd viitorul aici, deci nu mai construiesc aici, nu mai economisesc aici, ci acolo: aşadar, nu mai contribuie la economisirea internă. De aici pleacă discuţia de ordin economic. Dacă majoritară este opţiunea de a nu te mai întoarce, erodarea pe termen lung va fi a stocului capitalului uman (depinde şi de calificarea celor care pleacă, şi pleacă între primii "crema cremelor") şi a capitalului financiar. Iar depopularea unei ţări este dramatică, arată profesorul Dăianu.
Putea fi împiedicat acest exod?
Sunt două probleme aici, spune, la rândul său, profesorul Bogdan Murgescu, istoric al economiei: o problemă care nu ţine doar de România - cu cât tehnologia avansează, cu atât creşterea productivităţii sau a volumului producţiei se va face cu mai puţini angajaţi (retehnologizarea, la noi, atât cât s-a făcut ea, a condus la scăderea numărului angajaţilor). Nevoile de producţie vor fi satisfăcute cu mai puţini lucrători, ceea ce înseamnă că o parte din ce în ce mai mare a populaţiei va fi inutilă din punct de vedere economic, iar acest lucru va crea în viitor probleme uriaşe. Apoi sunt probleme specifice României: plecările în străinătate au însemnat, iniţial, o supapă în condiţiile economice ştiute (s-a întâmplat şi în alte ţări, cu deosebirea că nivelul de emigrare este neobişnuit de mare la noi), dar vor crea probleme mari în viitor.
"Emigrările nu se vor vedea în PIB-ul pe termen scurt, pentru că fenomenul nu este de astăzi. Efectul nu va fi văzut într-un an sau doi, ci pe 10-20 de ani, pe termen mediu, când se va pune problema echilibrelor sociale - de aceea trebuie văzut exact câţi lipsesc, câţi şi-au luat copiii cu ei, câţi au copii acolo care nu se vor întoarce niciodată. Nivelul de îmbătrânire a populaţiei nu este atât de accentuat acum, dar rezultatele de astăzi se vor vedea începând cu 2030 (când generaţia vârstelor de mijloc va ieşi la pensie - n.n.). Atunci va fi problema cea mai gravă - cum găseşti formule de menţinere a echilibrelor, care sunt mecanismele de ajustare? Un pas a început să fie făcut cu majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani. Dar s-ar putea dovedi că nu este suficient."
Ce mai poate însemna această ajustare? Poate taxe noi, poate un mecanism de atragere a forţei de muncă aşa cum fac ţările occidentale acum, spune profesorul Murgescu. Dar este prea devreme de dat un răspuns astăzi, continuă el.
Potrivit profesorului Dăianu, plecările sunt fireşti când diferenţialele salariale sunt mari - cazul României şi al ţărilor occidentale. "Dezindustrializarea" era parţial inevitabilă, iar plecările au stopat, într-un fel, posibilele tensiuni sociale. Dar este important dacă majoritatea plecărilor vor fi definitive sau nu, spune profesorul Dăianu care a deplâns dintotdeauna lipsa unei politici de industrializare a României pentru ca acum să arate: depopularea este în relaţie cu dezindustrializarea.
Aşadar, subliniază el, importantă nu este cifra celor care au plecat, ci a acelora care nu se mai întorc.
Peste acest lucru intervine un lucru tot atât de îngrijorător: problema natalităţii.
ZF arăta luna trecută că numărul de căsătorii a scăzut dramatic şi pe fondul crizei, în vreme ce numărul naşterilor a fost în 2011, pentru prima dată din 1990 încoace, de sub 200.000.
"Este de notat că avem între cele mai scăzute cheltuieli din UE cu sănătatea şi educaţia ca pondere în PIB. Deci avem probleme cu viitorul capitalului uman", punctează profesorul Dăianu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
