ZF 24

Reportaj al ZF la sucursalele băncilor deţinute de greci. "Nu mă tem, că nu am bani de luat, am de dat"

Cele patru bănci locale deţinute de greci au active de peste 40 mld. lei şi depozite de peste 20 mld. lei

Cele patru bănci locale deţinute de greci au active de peste 40 mld. lei şi depozite de peste 20 mld. lei

Autor: Anelis Baciu

30.06.2015, 00:07 6733

„Nu e nicio schimbare în rău, totul se deşfăşoară normal. Într-adevăr au fost telefoane şi întrebări, clienţi care au sunat să întrebe dacă am deschis sucursala, dacă sunt programe similare cu cele din Grecia (...) însă doar atât. Nu ne-am confruntat cu retrageri de depozite. Lucrurile sunt transparente deşi nu toţi clienţii sunt conştienţi că suntem o bancă locală“, a declarat pentru ZF Paul Pandrea, customer service superviser la Alpha Bank. 

Reprezentanţii din sucursala Alpha Bank de pe Bulevardul Unirii au fost singurii care au răspuns întrebărilor ZF, în timp ce directorul de sucursală al Piraeus a direcţionat solicitările departamentului de comunicare. Totodătă, la Bancpost una dintre angajatele din sucursală a răspuns pe un ton tăios că directorul sucursalei nu poate vorbi deoarece se află într-o întâlnire cu clienţi.

Majoritatea clienţilor care treceau pragul unităţilor bancare greceşti realizau operaţiuni curente, precum plăţi, retrageri de la bancomate sau ordine de plata. Cei mai mulţi clienţi erau la sucursale Bancpost şi Alpha Bank, în timp ce la unitatea Piraeus clienţii erau destul de rari. „Am venit să fac o plată, am un credit de consum la Bancpost, nu am depozite. Sunt la curent cu ce se întâmplă în Grecia, dar nu mă îngrijorează ce e acolo, nu cred că noi vom fi afectaţi. Nu îmi e frică (...) rata mea e fixă“, a declarat Horaţiu, 45 de ani, taximetrist, client al Bancpost.

Şi Bogdan, în vârstă de 37 de ani, de profesie paznic este de aceeaşi părere, el îşi încasează salariul printr-un cont la Bancpost, dar nu ştie că banca are acţionariat elen. „Nu ştiam că Bancpost este bancă grecească, totuşi nu îmi este teamă, deoarece este de mult în piaţă şi are credibilitate.“ El adaugă că nu are credite şi nici depozite.

De altfel majoritatea clienţilor intervievaţi de ZF nu ştiau că Bancpost este deţinu­tă de o bancă grecească. Stelian în vâstă de 57 de ani, de profesie sculer-matriţer, a fost surprins de faptul că Bancpost este bancă elenă şi a menţionat că numele l-a făcut să creadă că este din România.  „Şi Bancpost este grecească? Nu ştiam, poate din cauza numelui. Am venit să fac o plată, am un overdraft (n. red. - descoperit de cont). Nu mă tem că nu am bani de luat, am de dat“, a mărturisit Stelian.

Pe de altă parte, Daniel, un client al Alpha Bank în vârstă de 46 de ani, de profesie economist, spune că în prima fază băncile din România nu vor fi afectate, pentru că sistemul este reglementat, dar consideră că peste o jumătate de an situaţia s-ar putea repercuta şi asupra României în cazul în care băncile cu acţionariat elen vor fi lăsate să -şi retragă capitalul de aici.

„Nu se va întâmpla nimic în România în prima fază, însă peste şase luni pot apărea probleme. Dacă îi lasă să-şi scoată banii nu va fi bine“, a explicat el. Daniel spune că are credite şi foloseşte mai multe servicii ale Aplha Bank , însă depozite are la alte bănci din sistem.

ZF a întâlnit ieri şi persoane care susţin că BNR va avea grijă ca situaţia din Grecia să nu aibă impact negativ asupra băncilor locale. „Am încredere în BNR. Nu se va întâmpla nimic rău cu sistemul bancar din România“, a afirmat Ioan, 63 de ani, de profesie inginer. El a spus că nu e client al niciuneia din băncile greceşti, dar a venit la Bancpost pentru a se interesa de un produs.

 
 

Şeful Supravegherii din BNR: „A fost o zi liniştită. Există preocupare, dar nu îngrijorare“

Claudia Medrega

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, spune că ieri a fost „o zi liniştită“ pe piaţa bancară din România, fără niciun fel de problemă în legătură cu subsidiarele băncilor greceşti, în urma intensificării tensiunilor legate de Grecia. „A fost o zi liniştită. Nu a fost niciun fel de problemă cu subsidiarele băncilor greceşti. Şi aşa a fost cam peste tot în Europa. A fost linişte peste tot“, a declarat Cinteză pentru ZF. Ieri a fost convocată o şedinţă telefonică a board-ului Autorităţii Bancare Europene, în cadrul căreia a fost analizată situaţia din Grecia şi au avut loc consultări, a mai spus Cinteză.

Băncile greceşti au fost închise ieri pentru a evita un colaps financiar generat de retragerile din depozite după ce Banca Centrală Europeană a îngheţat nivelul finanţării de urgenţă acordate instituţiilor de credit de la Atena la nivelul de săptămâna trecută. Pe piaţa locală activează patru bănci cu acţionariat elen - Alpha Bank, Bancpost, Piraues şi Banca Românească, care deţin o felie de 12% din totalul activelor din sistemul bancar.

„Există preocupare, dar nu îngrijorare. Deponenţii trebuie să fie calmi şi să nu greşească ca în trecut. Subsidiarele băncilor greceşti stau foarte bine şi în caz de necesitate vor fi susţinute de BNR“. Băncile cu acţionariat elen sunt bine capitalizate şi pot face faţă unor eventuale valuri de retrageri de numerar. Solvabilitatea medie a celor patru bănci este de peste 17%, iar acestea au portofolii importante de titluri de stat, ceea ce le permite inclusiv să aibă acces la fonduri de urgenţă de la banca centrală, potrivit declaraţiilor anterioare ale şefului Supravegherii.

Pe piaţa locală, băncile greceşti administrează active de peste 40 mld. lei şi au depozite atrase de la populaţie şi companii de 24 mld. lei.

Instituţiile bancare greceşti vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras şi retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO