Atât pentru sectorul energiei electrice, cât şi pentru cel al energiei termice, 2018 se profilează ca un an de cotitură. Este primul an în care vom simţi efectele liberalizării preţului energiei electrice la clienţii casnici şi ultimul an în care subvenţionarea energiei termice în sistem centralizat se va aplica egal tuturor consumatorilor, indiferent de venituri.
Ar fi ideal ca mecanismele de piaţă, actuale sau viitoare, să funcţioneze astfel încât preţurile energiei electrice şi termice să fie rezonabile pentru clienţi şi sustenabile pentru ceilalţi participanţi din lanţul valoric: producători, transportatori/distribuitori şi furnizori.
Experienţele de până acum ne indică excese din ambele părţi. Pe de o parte, avem clienţii „apăraţi“ de autorităţile de reglementare sau cele locale, beneficiind de reducerea sau anularea scumpirilor solicitate constant de producători sau furnizori. Pe de altă parte, aceştia din urmă reclamă costuri tot mai crescute sau nevoia de noi investiţii: de unde pot fi acestea acoperite? Din preţul de vânzare/tariful reglementat, fireşte.
Şi astfel imaginea de ansamblu a celor două sectoare de azi ne arată că toate părţile implicate sunt nemulţumite. Preţurile sunt prea mari sau prea mici – depinde pe cine întrebi, calitatea serviciilor reflectă vechimea infrastructurii şi lipsa investiţiilor. Desele modificări ale cadrului fiscal sau ale celui de reglementare vin să întunece şi mai mult imaginea.
Dincolo de strategii sau studii, claritatea şi echilibrul pot fi aduse, într-o primă fază, printr-o măsură simplă – definirea consumatorului vulnerabil.
Cel mai bun exemplu în acest sens vine din domeniul energiei termice. Indiferent de venituri, toţi bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire beneficiază astăzi de acelaşi nivel al subvenţiei. În plus, plătesc şi cel mai mic preţ al gigacaloriei din România, în condiţiile în care nivelul de trai în Capitală este cel mai ridicat din ţară. De la 1 aprilie 2019 însă, ar trebui să beneficieze de subvenţie doar consumatorii vulnerabili.
Dacă subvenţia ar fi acordată doar acelor consumatori care au nevoie într-adevăr de aceasta, atunci preţul ar reflecta mult mai corect condiţiile pieţei şi ar conferi încredere şi stabilitate investitorilor. Odată realizate investiţiile în reţeaua de termoficare, pierderile ar scădea, iar agentul termic ar fi livrat la o temperatură conformă. Asigurând condiţii de livrare optime, clienţi noi s-ar racorda la sistem, crescând astfel eficienţa acestuia şi, implicit, sustenabilitatea preţurilor de vânzare.
