BT renunţă la avansul pentru credite imobiliare şi duce gradul de îndatorare la 70%

30 oct 2013 Autor: Ştefan Stan

Gradul de îndatorare va merge de la 45% până la 70%, în funcţie de profilul de risc şi de veniturile clienţ ilor. Vom aplica plafonul maxim de 70% atât pentru creditele garantate cu ipotecă, cât şi pentru cele de consum“, a explicat pentru ZF Gabriela Nistor, director de retail în Banca Transilvania (BT).

De gradul maxim de îndatorare vor putea însă să beneficieze numai clienţii care obţin, la nivelul familiei, venituri de peste 2.000 de euro. Banca se pregăteşte de asemenea să înceapă să raporteze informaţii pozitive la Biroul de Credit, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse de BNR pentru a aproba un grad maxim de îndatorare de 70%. În caz contrar, plafonul este de 65% din veniturile eligibile ale clienţilor.

Sub normele proprii, BT reduce avansul necesar la creditele ipotecare-imobiliare de la 25% la 15%. Banca va oferi şi finanţarea integrală pentru investiţiile imobiliare, însă numai în anumite condiţii, în funcţie de profilul clientului. În acest caz, diferenţierea nu se va mai face însă în funcţie de veniturile clienţilor. Pentru stabilirea veniturilor eligibile BT va deduce din câştigurile clienţilor un coş de subzistenţă.

Valoarea coşului va fi de 245 de lei pentru fiecare membru, în cazul familiilor cu până la trei membri. Pentru familiile cu mai mult de trei membri se vor lua în calcul cheltuieli suplimentare de 150 de lei de persoană. „Am încercat ca prin aceste norme să nu discriminăm clienţii cu venituri mici. Astfel, aceştia ar trebui să poată obţine în noile condiţ ii împrumuturi cel puţin la fel de mari ca şi sub vechile reglementări“, spune Nistor. Potrivit calculelor băncii, clienţii care înregistrează câştiguri la nivelul salariului mediu pe economie (circa 1.000 de lei) vor putea să împrumute sume cu până la 20% mai mari. „În cazul clienţilor cu venituri considerabile, capacitatea de îndatorare creşte sensibil, sumele obţinute putând fi cu circa 80% mai mari“, explică şefa retailului la BT.

Totuşi, Nistor nu a anunţat ţinte certe privind creşterea vânzărilor de credite. BT este a şasea bancă din sistem care obţine avizul BNR pentru normele proprii, după Alpha Bank, BRD-SocGen, BCR, Volksbank şi ATE Bank. Pe lângă aceste bănci, ING Bank, care funcţionează ca o sucursală a ING Bank Amsterdam, a anunţat recent modificarea normelor proprii de creditare. Banca nu are nevoie de avizul BNR, fiind supravegheată direct de autoritatea monetară din Olanda. Astfel, şapte bănci de pe piaţă pot oferi credite „relaxate“.

Grecii de la ATE Bank, un jucător de talie mică pe piaţa locală, se pregătesc de asemenea să lanseze efectiv produsele, după ce au primit acordul BNR în urmă cu circa două săptămâni. Toate cele şapte bănci au anunţat că vor vinde şi credite imobiliare fără avans, deşi acest produs este văzut mai degrabă ca unul de nişă, din cauza riscurilor mai ridicate pentru bancă pe care le presupune. Şi BT va percepe costuri mai mari pentru creditele imobiliare cu avans zero, spune Nistor. Volksbank percepe de asemenea un comision de risc care creşte pe mă- sură ce aportul clientului scade.

BCR a anunţat că va introduce credite imobiliare fără avans în a doua jumătate a anului, preferând să aştepte o stabilizare a preţurilor pe piaţa imobiliară. Bancherii comerciali au ales să folosească renunţarea la avans pentru creditele imobiliare cel puţin ca instrument de marketing. Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a avertizat însă că astfel de credite sunt periculoase inclusiv pentru clienţi, care ajung să plătească o dobândă foarte mare. BNR a publicat în martie un nou Regulament pentru creditarea persoanelor fizice, prin care renunţa la restricţiile impuse privind avansul şi gradul de îndatorare, cerând în schimb băncilor comerciale să elaboreze norme proprii pe care să le prezinte spre aprobare. Procesul de avizare a normelor înaintate de bănci s-a dovedit însă foarte anevoios.

 Acest articol a apărut în ediţia tipărită a ziarului din 26 iulie 2007

 
Cuvinte cheie:
banca transilvania
, bt
, indatorare
, avans
, credite
, imobiliare
, renuntare
, clienti
, venituri

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide