ZF 20 de ani

Galerie foto

ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2011: „SMS“ devastator pentru economia locală: Nokia pleacă de la Jucu. Au rămas în urmă peste 2.000 de angajaţi

08.11.2018, 00:07 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Plecarea Nokia a fost un prim semnal că economia României avea nevoie, dincolo de multinaţionale, de un nou model de creştere, bazat pe o clasă antreprenorială puternică, ce a început să se dezvolte tot mai mult.

Era sfârşitul lunii septem­brie din 2011 când gi­gantul finlandez Nokia, care avea o fabrică în lo­ca­litatea Jucu, din judeţul Cluj, a trimis o scrisoare internă anga­jaţilor pentru a-i anunţa că va închide unitatea de producţie. Cutremurul a clătinat deopotrivă economia locală din Cluj şi situaţia economică a ţării, în condiţiile în care Nokia era unul dintre cei mai mari exportatori ai României la acea vreme.

Compania începuse în februarie 2008 asamblarea de telefoane mobile la fabrica din Jucu, din parcul industrial Tetarom III, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro pentru con­struc­ţia halelor de producţie. Finlandezii au primit, în 2007, cu titlu gratuit, 90 din cele 159 de hectare ale parcului, iar guvernul a alocat 12 milioane de lei pen­tru finanţarea lucră­rilor de infra­struc­tură la acest parc, pentru a asigura investitorilor condiţiile necesare desfă­şu­rării activităţii.

La Jucu, Nokia făcea afaceri din asam­blarea şi exportul de telefoane mobile, care luau, în cea mai mare par­te, drumul altor ţări europene. Com­ponentele erau importate din Ungaria, China sau Mexic şi apoi asamblate în fabrica din judeţul Cluj.

Businessul Nokia în România a evoluat rapid, astfel că, dacă în mai 2008, fabrica din Cluj avea un milion de mobile asamblate, în septembrie acelaşi an ajunsese deja la 10 milioane de mo­bile asamblate. Primul telefon asamblat la Cluj era unul dintre cele mai simple din ofertă, respectiv un Nokia 1200 cu ecran alb-negru, în timp ce după câteva luni clujenii scoteau pe poarta fabricii din Cluj mobile de aproximativ cinci ori mai scumpe, precum Nokia 6300.

Aşa se face că, în 2010 – anul anterior deciziei de retragere din România, compania finlandeză făcuse pe piaţa locală un profit de 43 de milioane de euro, în creştere cu 14% faţă de 2009. La Finanţe, Nokia raporta 1.500 de angajaţi, însă, în momentele de vârf ale producţiei - înainte de săr­bă­torile de Paşte şi de Crăciun - numărul ajungea şi la 4.000 de angajaţi. Chiar în 2008, anul instalării în Româ­nia, directorul general al fabricii din Jucu spunea că angajează între 15 şi 100 de persoane pe săptămână pentru a asigura efectivul necesar de angajaţi.

Cu un business de 1,6 miliarde de euro, Nokia era în 2010 - la doar trei ani de la venirea în România - cea mai puternică firmă IT&C de pe plan local şi unul dintre cei mai mari exportatori din România, în condiţiile în care piaţa locală nu putea să absoarbă toată producţia de la Jucu. Totuşi, salariile angajaţilor din Cluj – unii dintre ei veniţi din judeţele învecinate – erau de doar câteva sute de euro, de cinci-şase ori mai mici faţă de alte fabrici din Europa de Vest. Chiar şi în aceste condiţii, finlandezii nu au mai văzut în România o oportunitate.


Cutremurul din Cluj: Nokia pleacă şi lasă o gaură de 1,6 mld. € în exporturi.

Cutremurul din Cluj: Nokia pleacă şi lasă o gaură de 1,6 mld. € în exporturi.


„Nokia vrea să-şi ajusteze producţia de telefoane către locaţiile cu proximitate optimă faţă de distribuitori şi de pieţele-cheie. Unităţile de producţie de mare volum din Asia oferă o mai bună scară a operaţiunilor şi beneficii de proximitate“, suna anunţul care a aruncat peste 2.000 de oameni în derivă.

La plecare, Nokia a încercat să îndulcească şocul veştii oferindu-le angajaţilor trei salarii compensatorii - pu­ţin peste 500 de euro - şi un smart­phone Nokia 500, produs, evi­dent, la Jucu, unde compania nu asambla telefoane din gama de vârf, ci din segmentele inferioare de preţ. Acesta a fost, de altfel, şi unul dintre motivele invocate de reprezentanţii Nokia de pe atunci, care spuneau că nu este rentabilă continuarea activităţii fabricii.

 

Primele semnale

Cu doar câteva luni înainte de „bomba“ aruncată în septembrie 2011, Nokia anunţase că renunţă la activită­ţi­le de cercetare-dezvoltare din Cluj, 120 de persoane fiind afectate de această decizie. Tot atunci însă, compa­nia spu­nea că „nu sunt planificate niciun fel de schimbări la nivelul fabricii Nokia de la Jucu“, astfel că nimeni nu a putut pre­vesti încetarea activităţii în România.

Producţia de la Jucu a fost trans­ferată parţial în fabrica finlan­dezilor din Vietnam, unde salariul mediu lunar pentru un angajat din producţia era, la acea vreme, de aproximativ 70 de euro, la jumătate faţă de cel din România.

Undele deciziei luate în birourile din Helsinki s-au propagat însă şi mai departe de porţile fabricii de la Jucu. De pildă, firma de logistică CEVA Logistics, care avea contract cu Nokia, a concediat 300 de oameni ca urmare a plecării finlandezilor. În plus, anual, primăria din Jucu încasa circa jumătate de milion de euro din taxele plătite de Nokia, bani care reprezentau până la 30% din bugetul anual al primăriei, conform reprezentanţilor instituţiei din Jucu de la momentul anunţului-fulger, iar banii nu au mai continuat să vină în contextul închiderii fabricii.

Locul lăsat liber de Nokia la Jucu a fost ulterior ocupat de alte companii – în mod ironic, tot multinaţionale. Italienii de la De’Longhi au început, în martie 2013, să producă la Jucu echipamente electrocasnice, iar nemţii de la Bosch au investit 77 de milioane de euro pentru a produce componente auto în acelaşi parc industrial în care Nokia asamblase telefoane mobile. De altfel, chiar în septembrie 2011, când Nokia a anunţat că va pleca din Româ­nia, reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj spuneau că se aflau în negocieri de peste zece luni cu Bosch pentru investiţia într-o fabrică de componente auto în parcul industrial Tetarom III.

Plecarea Nokia a fost un prim semnal că economia României avea nevoie, dincolo de multinaţionale, de un nou model de creştere, bazat pe o clasă antreprenorială puternică, ce a început să se dezvolte tot mai mult. Cu toate acestea, în multe judeţe inves­tiţiile străine sunt în continuare cele care contribuie cel mai mult la creş­terea cifrei de afaceri a companiilor.

Un exemplu este Alba, unde motorul principal de dezvoltare îl reprezintă fabricile de componente, în special cele ale Daimler, care deţine o uzină la Sebeş, unde produce cutii de viteze automate cu nouă trepte, care echipează autoturisme Mercedes-Benz. Investiţia în fabrica inaugurată în 2016 a fost cea mai mare realizată în industria auto românească în ultimii ani.

Campania aniversară Ziarul Financiar este susținută de Mastercard