Pe 1 iulie se va împlini un deceniu de la lansarea leului greu, respectiv de la tăierea a patru zerouri din coada monedei naţionale, ceea ce a marcat intrarea leului într-o „valoare demnă de statutul de monedă europeană“, după cum a spus atunci guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Alături de intrarea în NATO (2004) şi în Uniunea Europeană (2007) denominarea monedei naţionale reprezintă cel mai important eveniment economic, social şi politic care a marcat România în cei 25 de ani.
Ziarul Financiar, care a organizat în noaptea de 30 iunie/ 1 iulie, în sediul central al BRD din Piaţa Victoriei din Bucureşti, evenimentul public de lansare a noii monede a României, va analiza printr-o serie de zece articole evoluţia economiei în toată această perioadă pentru a vedea ce am câştigat, dar şi ce am pierdut.
În esenţă, tăierea a patru zerouri din coada leului, mâncată de un deceniu de inflaţie, a fost o operaţiune tehnică, care până la urmă este neutră.
Dar la nivel psihologic faptul că moneda naţională nu mai avea un curs de 36.000 de lei pentru un euro, ci de 3,6 lei, a schimbat puţin percepţia referitoare la valoarea leului. Poate românii au fost mândri că leul avea un curs valutar apropiat de polonezi, deşi în realitate puterea de cumpărare nu se egalizase.
În cei zece ani leul a pierdut 25% faţă de euro, faţă de aproape 60% cât a fost inflaţia în toată această perioadă. Dacă ne raportăm la perioada 1990-2005, leul a pierdut de la 100 lei pentru un dolar până la 30.000 de lei/ dolar la finalul lui iunie 2005, iar la nivel de inflaţie cifrele sunt de ordinul miilor. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR de atunci şi acum, spunea: „Este un moment istoric care marchează istoria ireversibilă a României pe drumul dezinflaţiei, către cifre tot mai apropiate de 2-3% anual, în 2008-2009“. Aceste cifre nu au fost să fie atunci, ci de-abia acum.
În cei zece ani leul greu a traversat un boom economic (2005-2008), după care a fost lovit în plin de criză (2009-2012), iar de trei ani încoace încearcă să recupereze.
Dacă în perioada de boom leul greu a fost „dopat“, cursul valutar ajungând să fie cotat la aproape 3 lei pentru un euro (nici guvernatorul BNR nu credea că se va ajunge la această cotaţie), la începutul crizei leul greu a fost ţinut „pe perfuzii“ de 20 mld. euro, bani luaţi de la FMI şi alţi creditori internaţionali. Iluzia creşterii puterii de cumpărare prin aprecierea leului de la 3,6 la 3 lei/euro a fost plătită scump de români în criză, care s-au îndoit sub povara împrumuturilor în euro.
Când s-a lansat leul greu, iar România începea să duduie, cei mai mulţi credeau că noua monedă va sta numai 7 ani în circulaţie, pentru că va veni euro. Nimeni nu se gândea că tocmai atunci se turna temelia crizei.
„Să sperăm că leul nou va împlini şapte ani şi nu mai mulţi. Asta înseamnă să ajungem la nişte parametri economici foarte ambiţioşi“, spunea în iulie 2005 Sebastian Vlădescu, preşedintele de atunci al boardului BCR şi cel care urma să devină ministrul finanţelor.
Denominarea, respectiv tăierea a patru zerouri, a fost bine primită de public, pentru că vorba lui Florin Georgescu, „românii sunt inteligenţi şi se adaptează, (...) după cum am constatat cu ocazia schimbării numerotaţiei de telefonie fixă“.
ZIARUL FINANCIAR DIN 1 IULIE 2015
