ZF 24

3.200 de companii medii şi mari riscă falimentul din cauza datoriilor uriaşe

galerie foto. Foto Silviu Matei

galerie foto. Foto Silviu Matei

Autor: Cristi Moga

28.03.2014, 00:08 2645

Insolvenţa este o procedură prea scumpă şi prea imprevizibilă pentru bancherii locali, care au început să prefere restructurarea în afara instanţelor de judecată, dar mediul de business va continua să furnizeze o lungă serie de fali­men­te răsunătoare ca urmare a supra­în­da­torării şi a lipsei de reacţie a ma­na­gerilor şi antreprenorilor.

Peste 120.000 de firme au intrat în insolvenţă în ultimii cinci ani, 90% dintre acestea fiind deja în faliment, dar seria eşecurilor va continua şi în acest an, în condiţiile în care aproape 3.200 de firme de dimensiuni medii şi mari, cu un activ net de cel puţin un milion de euro fiecare, au datorii mai mari decât cifra de afaceri, potrivit unui studiu al CITR pe baza bilanţurilor depuse pe 2012 la Ministerul Finanţelor.

Până în prezent, doar 2.200 de firme de asemenea dimensiuni au ajuns în insolvenţă şi puţine au reuşit să se reorganizeze, astfel că rata creditelor neperformante din portofoliul băncilor a urcat spre nivelul de 22% şi perspectivele de scădere a acesteia vin doar dinspre Banca Naţională, care va modifica metoda de calcul. Acestea au fost principalele concluzii ale evenimentului cu tema „Restruc­turarea, o măsură de însă­nătoşire a companiilor“, organizat ieri, pentru al doilea an consecutiv, de Ziarul Finan­ciar şi Casa de Insolvenţă Transilvania.

„Procedura insolvenţei ar trebui să fie rapidă, predictibilă şi ieftină, astfel încât activele bune să fie readuse rapid în circuitul economic. De fapt, procesul este imprevizibil, de durată, ca urmare a numeroaselor litigii şi contestaţii, şi, tot­odată, costisitor. De aceea noi promo­văm restructurarea în afara insolven­ţei, alături de proprietari co­ope­ranţi“, a declarat Jurgen de Ruijter, director executiv senior remediere res­truc­turare şi recuperare al BCR.

El a dat exemplul producătorului de cără­mizi Cemacon, ale cărui datorii au fost restructurate printr-un proces complex derulat în afara instanţelor în urma căruia BCR devine acţionar al companiei.

„Sesizăm această tendinţă a pieţei de restructurare în afara insolvenţei şi am început să ne implicăm şi noi, ţinând cont că imaginea firmei după un astfel de proces este neşifonată, procedura fiind mai puţin publică. Totuşi, consider că modalitatea de restructurare, în sau în afara insolvenţei, trebuie să fie rezultatul unei analize complexe“, a declarat Andrei Cionca, asociat fondator al CITR. Firma gestionează aproape 400 de dosare de insolvenţă şi mai puţin de 10 restructurări în afara instanţei.

Georgina Popescu, di­rec­tor recuperare cre­anţe în cadrul BRD Group Société Générale, afirmă că în ultimii trei-patru ani majoritatea companiilor au trecut printr-un proces de restructurare ban­cară mai mult sau mai puţin amplu, în condiţiile în care realităţile economice

s-au schimbat fundamental după izbuc­nirea crizei, dar acest lucru nu înseamnă că situaţia mediului de business s-a stabilizat.

„Sunt multe companii lovite de insolvenţa altora şi se creează efectul de bulgăre de zăpadă, care este mai greu de oprit. Din piaţă lipsesc mediatorii cu experienţă şi credibilitate, precum şi capitalul de risc. Viitorul este al celor care ştiu să dea un «best use» activelor ce ies din lichidare. Ne lipsesc totodată evaluatorii de companii şi de credite, nu de ziduri, şi sperăm la o maturizare şi consolidare a pieţelor pentru vânzarea de creanţe“, a mai spus Popescu.

Alexander Schoeller, managing partner al firmei de insolvenţă Jaksch Schoeller & Riel din Austria, care gestionează falimentul grupului de construcţii Alpine, a arătat că şi în piaţa austriacă în jur de 3.000 - 3.500 de firme intră în insolvenţă în fiecare an, iar alte circa 2.500 de societăţi intră direct în radiere, neavând active din care să poată fi platite cheltuielile procedurale.

Creditorii din Austria îşi pot recupera chiar şi integral banii dintr-o reorganizare reuşită, dar procentul poate coborî sub nivelul de 5%, cum se întâmplă în cazul Alpine, companie cu un pasiv de circa 4 miliarde de euro.

„Din fericire, creditorii subsidiarei locale a Alpine vor recupera ceva mai mult de 5%“, a spus Schoeller.

Insolvenţa unor companii înseamnă creşterea altora, în general a multina­ţionalelor, potrivit studiului CITR, din care reiese că doar 8.000 din cele 20.000 de firme mari din România, cu un activ de peste un milion de euro, au o structură financiară sănătoasă, majori­tatea având acţionariat străin. În acelaşi timp, 8.600 de firme sunt într-o zonă „gri“, având datorii cuprinse între 70% şi 100% raportat la cifra de afaceri.

„Pentru firmele din zona gri, dacă se ratează zona de intervenţie, în care compania mai poate fi redresată, direcţia clară este insolvenţa. Firmele ajung în insolvenţă de cele mai multe ori după «point of no return», de unde nu se mai pot restructura“, a declarat Rudolf Vizental, asociat al CITR.

Liset Marilena Ivaşcu, director în direcţia de arierate a CEC Bank, a declarat că banca doreşte să pună „cât mai multe companii pe picioare, dar fără acele proceduri care nouă ne consumă foarte mult timp cu hăţişurile, terme­nele, contestaţiile şi interesele distincte pe care nu reuşim să le înţelegem“.

În schimb, Omer Susli, omul de afaceri turc care a semnat la finalul lunii februarie un acord pentru preluarea reţelei de bricolaj Praktiker, este de părere că băncile poartă o mare parte din vina actualei crize din România.

„În România nu avea de ce să vină criza deoarece nicio piaţă nu este saturată. Mai trebuie să treacă 50 de ani ca economia locală să ajungă precum cele din Franţa sau Germania. Criza a venit deoarece băncile au intrat în panică şi au crescut dobânzile de la 4% la 8, 9 sau 10%. În momentul acela au câştigat ceva bani, dar apoi au pierdut 90%“, a punctat Susli.

Rata neperformantelor din sistemul bancar românesc ar urma să scadă anul viitor spre nivelul de 17%, ca urmare a includerii în calcul a titlurilor de stat din portofoliul băncilor, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, factor ce ar putea contribui la revenirea încrederii investitorilor.

Deşi bancherii spun că deja se simte o revigorare a pieţei de tranzacţii cu active ale firmelor aflate în insolvenţă, Nigel Davies, fondator al firmei de consultanţă Wyn River din Marea Britanie, este de părere că România, la fel ca majoritatea ţărilor din regiune, suferă din cauza percepţiei că mediul este unul corupt.

„E nevoie de mult PR pentru a convinge investitorii să vină aici“, a conchis Davies.

 
  • Andrei Cionca, asociat fondator, Casa de Insolvenţă Transilvania

Am propus ca în noua lege a insolvenţei durata maximă a perioadei de observaţie să fie de şase luni deoarece în prezent această etapă a procedurii este prea lungă şi nereglementată. Probabil durata va fi limitată la un an, dar tot este mai bine decât în prezent.

Sesizăm această tendinţă a pieţei de restructurare în afara insolvenţei şi am început să ne implicăm şi noi, ţinând cont că imaginea firmei după un astfel de proces este neşifonată, procedura fiind mai puţin publică. Totuşi, consider că modalitatea de restructurare, în sau în afara insolvenţei, trebuie să fie rezultatul unei analize complexe.

Noi, ca români, am arătat că avem mult elan, puţină experienţă şi mai puţin capital.

Sănătatea economiei româneşti presupune educaţie pe care însă mulţi antreprenori locali nu o au.

Există intenţia de creare a unui site unic pentru vânzarea activelor neperformante. Trebuie să interconectăm site-urile de vânzări ale firmelor de insolvenţă cu cele ale băncilor.
 

  • Jurgen de Ruijter, director executiv senior remediere, restructurare şi recuperare al BCR

Se îmbunătăţeşte piaţa, vin investitorii, avem mai multe cereri. Fiind mai mulţi investitori, aceasta înseamnă preţuri mai bune pentru activele noastre, ceea ce înseamnă că piaţa se îmbunătăţeşte.

Ce schimbare am sesizat în piaţă este o consolidare ce a avut loc în mai multe industrii în condiţiile în care mai mulţi jucători mici fie au intrat în insolvenţă, fie au fost preluaţi. Astfel, companiile mari ajung să înregistreze vânzări mai mari şi să câştige cotă de piaţă.

Procedura insolvenţei ar trebui să fie rapidă, predictibilă şi ieftină, astfel încât activele bune să fie readuse rapid în circuitul economic. De fapt, procesul este imprevizibil, de durată, ca urmare a numeroaselor litigii şi contestaţii şi totodată costisitor. De aceea noi promovăm restructurarea în afara insolvenţei, alături de proprietari cooperanţi.

Multe firme din România sunt slab capitalizate, nu au un model de business sustenabil, profitul nefiind pus înapoi în companie în vederea dezvoltării.
 

  • Alexander Schoeller, managing partner, Jaksch Schoeller & Riel

În Austria în ultimii patru ani au intrat în insolvenţă în jur de 3.000 - 3.500 de firme pe an, iar pentru alte circa 2.500 de societăţi în fiecare an nu s-a mai deschis procedura deoarece acestea nu aveau active din care să poată fi acoperite cheltuielile cu insolvenţa.

Cea mai mare insolvenţă din Austria a fost cea a firmei de construcţii Alpine, al doilea constructor ca cifră de afaceri, după Strabag, unde intrarea în faliment a fost stabilită în patru zile.

Firma avea probleme încă din 2012, iniţial s-a ajuns la un acord cu 40 de bănci creditoare, dar cifra de afaceri continua să scadă, iar în iunie 2013 firma a fost terminată. Băncile nu au mai dat bani pentru continuarea activităţii, firma-mamă a procedat la fel, iar pe fondul lipsei acute de finanţare s-a intrat în faliment. Creditorii vor recupera mai puţin de 5% din creanţele de circa 4 miliarde de euro. Din fericire, creditorii subsidiarei locale vor recupera ceva mai mult.
 

  • Georgina Popescu, director recuperare creanţe, BRD Group Société Générale

Datele macro arată că am fi depăşit deja criză, dar statisticile micro, precum consumul de energie, nu sunt corelate deocamdată cu evoluţia PIB-ului.

Din punctul nostru de vedere este mai bună restructurarea în afara insolvenţei, deoarece oferă mai multă flexibilitate, costurile sunt mai reduse, imaginea este neştirbită, rezultatul este mai uşor de perceput, există o continuitate a afacerii şi ai acces mai uşor la resurse. În schimb, această restructurare este contestabilă, mai puţin transparentă şi tratamentul poate fi inechitabil pentru unii creditori.

Oamenii visează uneori prea mult, considerând că în insolvenţă se pun sub protecţie, nu ştiu exact de cine, îşi văd mai departe de treabă şi la final va fi bine.

Restructurarea poate fi făcută, dacă avem ce, cu ce, adică resurse, timp, cu cine, deoarece împotriva voinţei debitorului nu poţi restructura şi, cel mai important, de ce, motivaţia prin care să treci prin durerea acestui proces.

În piaţă e mai multă deschidere, mai mult dialog şi consider că 2014 este anul în care vom vinde mai multe active.
 

  • Rudolf Vizental, asociat, Casa de Insolvenţă Transilvania

În România sunt aproape 20.000 de companii care au un activ de peste un milion de euro şi nu sunt în insolvenţă, am putea spune firmele cu impact, al căror faliment ar provoca efecte şi în jur. Dintre acestea aproape 3.200 sunt companii, le-am zis noi, „zombie“, care au un grad de îndatorare de peste 100% raportat la cifra de afaceri. Până în prezent, în România au intrat în insolvenţă 2.200 de companii cu impact. Circa 8.600 de firme sunt în zona gri, cu datorii cuprinse între 70 şi 100% din cifra de afaceri, în timp ce sănătoase sunt 8.044 de firme, în special multinaţionale.

Datoriile totale ale celor 3.200 de firme în stare de insolvenţă iminentă sunt de 29 de miliarde de euro, în timp ce activele totale sunt de 21 de miliarde de euro.

Pentru firmele din zona gri dacă se ratează zona de intervenţie, în care compania mai poate fi redresată, direcţia clară este insolvenţa. Firmele ajung în insolvenţă de cele mai multe ori după „point of no return“, de unde nu se mai pot restructura.

Avem între şapte şi zece firme în proces de restructurare în afara insolvenţei.
 

  • Bogdan Olteanu, viceguvernator, BNR

La următoarea raportare de final de an vom folosi acelaşi instrument de măsurare a ratei creditelor neperformante la nivelul întregii Uniuni Europene. În total ne aşteptăm la o scădere a ratei în jurul nivelului de 17%, în special ca urmare a luării în calcul a titlurilor de stat din portofoliul băncilor, coroborat cu alte elemente mai puţin importante, care unele vor influenţa rata în sus, iar altele în jos.

Această rată este importantă pentru investitori în perspectiva evoluţiei între diferite ţări. Ea poate duce la creşterea încrederii investitorilor care decid să intre pe o piaţă sau alta.

Curăţenia într-o bancă nu se termină niciodată. Tot timpul vor apărea şi credite neperformante.

Rata creditelor neperformante din împrumuturile acordate după începerea crizei este sensibil sub 5%.

Noi nu avem o memorie socială a crizelor ciclice, ţinând cont că ultima a avut loc între 1929 şi 1933. În aceste condiţii, am făcut ce scria în cărţi.
 

  • Omer Susli, noul proprietar al reţelei Praktiker

Praktiker a fost o companie prost gestionată, ceea ce mă bucură. Pentru orice contract pe care îl aducem la masa de negociere obţinem o reducere de 50%. În septembrie sperăm la o relansare sub acelaşi nume cunoscut de 96-97% dintre români.

Cifra de afaceri a Praktiker în lei nu a scăzut atât de mult, dar s-a pierdut mult din cauza deprecierii cursului, iar chiriile pentru magazine erau negociate în euro, la 24 de milioane. Discutăm în prezent cu băncile contracte de hedging pentru chirii.

În România nu avea de ce să vină criza deoarece nicio piaţă nu este saturată. Mai trebuie să treacă 50 de ani ca economia locală să ajungă precum cele din Franţa sau Germania. Criza a venit deoarece băncile au intrat în panică şi au crescut dobânzile de la 4% la 8, 9 sau 10%. În momentul acela au câştigat ceva bani, dar apoi au pierdut 90%.

Anul trecut am luat pentru compania care realizează exporturi în 26 de ţări europene un credit de la EximBank, care ar trebui să fie o bancă pentru astfel de activităţi, şi plătesc o dobândă cu un punct procentual peste nivelul pe care îl plătim băncilor comerciale cu care colaborăm.
 

  • Liset Marilena Ivaşcu, director în direcţia de arierate, CEC Bank

Ne dorim să punem cât mai multe companii pe picioare, dar fără acele proceduri care nouă ne consumă foarte mult timp cu hăţişurile, termenele, contestaţiile şi interesele distincte pe care nu reuşim să le înţelegem.

Consider că după evoluţia din ultimii ani se impune şi pe plan local o lege a falimentului personal.

Se simte o revigorare în ceea ce priveşte tranzacţiile. Aş putea spune însă că e necesară o piaţă reglementată, cu investitori care să poată prelua businessuri, nu doar active.

Rata creditelor neperformante a crescut de la 18,24% în decembrie 2012 la 21,87% în decembrie 2013, dar în ultimul trimestru al anului trecut a încetinit creşterea.

Nu este normal ca o bancă să se oprească în mijlocul drumului şi să spună că nu merge mai departe după ce a investit

într-un proiect alături de client, l-a dus la capăt, dar nu mai sunt bani pentru capital de lucru.
 

  • Nigel Davies, fondator, Wyn River

România, la fel ca majoritatea ţărilor din regiune, suferă din cauza percepţiei de corupţie, fiind astfel încadrată într-o categorie riscantă. Marea Britanie nu înţelege prea bine România cum o fac investitorii din Turcia, spre exemplu, şi nici măcar precum cei din Germania. E nevoie de mult PR pentru a convinge investitorii să vină aici.

România are un avantaj competitiv faţă de vecini, fiind o piaţă mult mai mare. Întrebarea care se ridică este de unde vor veni bani pentru creştere când 20% din credite au fost acordate unor companii neperformante. Consider că va fi o competiţie mai mare pentru mai puţini bani în piaţă.

Marea Britanie încurajează start-up-urile deoarece cu cât ai mai multe companii noi, cu atât ai şanse mai mari să rămâi cu mai multe companii bune, chiar dacă asta înseamnă şi numeroase falimente.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO