ZF 24

Teamnet oferă avioane fără pilot care pot fi utilizate pentru colectarea de date

Teamnet oferă avioane fără pilot care pot fi utilizate...

Autor: Ioana Niţă

25.06.2013, 21:29 1405

TeamNet, unul dintre principalii integratori IT de pe piaţa locală, cu afaceri de 53 de milioane euro în 2012, a lansat pe piaţă, după un proiect de investiţii şi cercetare dezvoltat în ultimii doi ani, un avion fără pilot (foto) care are o autonomie de aproximativ trei ore şi care poate atinge viziteze de peste 110 km/h la altitudini de peste 2.500 de metri. Aparatul poate fi utilizat, spre exemplu, pentru colectarea de date despre starea recoltelor, monitorizarea dăunătorilor, pentru realizarea de hărţi detaliate sau monitorizarea activităţii pe suprafeţe mari de teren. „Aparatul de zbor UAV Hirrus, staţia de control de la sol, mecanismul de orientare a antenelor şi rampa de lansare au fost proiectate şi construite în întregime de echipa de specialişti români din cadrul companiei”, potrivit reprezentanţilor Teamnet. „În curând, în România, dar şi pe alte pieţe cererea de tehnologie UAV din sectorul privat va creşte pe măsură ce tot mai mulţi clienţi privaţi vor vedea beneficiile utilizării datelor oferite de astfel de avioane fără pilot”, a declarat Bogdan Nedelcu, vicepreşedintele departamentului de proiecte strategice al TeamNet. Sistemul UAV cuprinde trei avione fără pilot Hirrus, o staţie de control-comandă şi antene de emisie recepţie şi poate fi achiziţionat, închiriat sau utilizat pe bază de abonament.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO