Acţiunile care au multiplicat de 300 de ori în 10 ani banii pe bursă

31 ian 2014 Autor: Adrian Cojocar

Albalact, Electroargeş şi Ropharma, companii care în urmă cu 10 ani erau foarte puţin cunoscute, au adus în ultimul deceniu câştiguri ameţitoare investitorilor de pe bursă, acţiunile acestora multiplicând banii de 300 de ori până la de 700 de ori în ciuda crizei financiare declanşate în 2008.

„Companii precum Albalact, Ropharma şi Banca Transilvania s-au axat foarte mult pe dezvoltare şi capitalizare prin reinvestirea profiturilor obţinute şi se vede că investitorii apreciază acest gen de management axat pe creşterea cotei de piaţă. Cred în continuare într-o creştere a pieţei de capital pentru că există companii foarte bune care răs­pund cerinţelor de economisire a investitorilor şi care au în mod constant randamente din dividende superioare celor bancare în condiţii de riscuri reduse, cum ar fi cele din sectorul utilităţilor“, spune Adrian Danciu, directorul general al societăţii de administrare a investitiilor Broker Cluj.

Din cele 52 de companii de pe bursă analizate de ZF circa 38 au fost listate în toată perioada 2004-2013, iar randamentul mediu anual adus de acestea în ultimii 10 ani s-a ridicat la 17,7%, incluzând câştigurile nete din dividende.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.01.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
Cuvinte cheie:
Actiuni
, bursa
, banii
, investitori
, castiguri

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide