Acţiunile Nuclearelectrica scad accelerat pe bursă, cu 4,5%. Investitorii care au subscris la IPO au pierdut 20% din bani

12 feb 2014 Autor: Adrian Cojocar

Titlurile producătorului de energie Nuclearelectrica Bucureşti (SNN) înregistrau astăzi o scădere puternică, de 4,5% şi au atins un nou nivel minim de la listarea companiei din toamna anului trecut, de 9 lei/acţiune.

Scăderile au venit pe fondul celor mai mari tranzacţii din piaţă, de 1,5 mil. lei.

Pierderile investitorilor care au subscris în oferta publică iniţială a Nuclearelectrica din urmă cu cinci luni de zile au ajuns la 20%, în condiţiile în care aceştia au subscris acţiuni în ofertă la preţul de 11,2 lei/unitate.

Scăderile s-au accentuat în ultimele zile după ce conducerea companiei a anunţat bugetul pe 2014, care prevede realizarea unui profit net de numai 27,9 mil. lei, de 16 ori mai mic faţă de cel obţinut în anul precedent, care s-a cifrat la 456,7 mil. lei.

Investitorii sunt îngrijoraţi că profitabilitatea societăţii s-ar putea întoarce la nivelul anilor 2010 – 2012, când câştigul nu a depăşit mai mult de 95 mil. lei.

La preţul de 9 lei/acţiune, Nucleaelectrica este evaluată în prezent pe bursă la 2,53 mld. lei (567 mil. euro), peste capitalizarea Transgaz şi de două ori mai mare decât valoarea Transelectrica.

Nuclearelectrica ar urma să recompenseze în acest an acţionarii cu dividende semnificative, de circa 367,7 mil. lei din profitul obţinut anul trecut, respectiv un randament al dividendului brut de circa 14% la actuala cotaţie din piaţă, de 9 lei/titlu.

 

 
Cuvinte cheie:
scadere
, investitori
, nuclearelectrica

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide