ASF a solicitat vineri dimineaţă suspendarea de la tranzacţionare la BVB a acţiunilor Romcab în urma publicării rezultatelor financiare anuale, în vederea prezentării unui raport detaliat cu privire la factorii care au generat modificarea semnificativă a situaţiei financiare de la data 30.09.2016 la 16.02.2017.
Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu Mureş a încheiat anul 2016 cu o pierdere de 178,2 milioane lei, faţă de un profit de 42 milioane lei în 2015. Potrivit raportului financiar preliminar, valoarea totală a datoriilor ajunsese la 31 decembrie 2016 la 925 milioane lei, faţă de 761 milioane lei în 2015, în timp ce valoarea activelor era de 938 milioane lei.