ZF 24

Adrian Vasilescu, BNR: Atacul asupra leului din octombrie 2008: despre ce discutăm?

Adrian Vasilescu, BNR: Atacul asupra leului din octombrie...

Autor: Adrian Vasilescu

28.05.2013, 20:21 1405

Am văzut pe Facebook o discuţie amuzantă pe marginea comentariului meu de miercurea trecută din ZF despre istoria atacului speculativ pe leu din octombrie 2008. Trec peste amănuntele picante. Eu mă referisem la istoria acelui eveniment ce prefaţa în România criza ce avea să vină peste noi. Problema celor de pe Facebook, în această secvenţă, era legată de rescrierea istoriei acelor evenimente. Or, lucrurile s-au consumat atunci concomitent: istoria evenimentelor a fost scrisă imediat ce ele s-au petrecut. A fost scrisă „la zi“. O istorie trăită. Acum, cei cărora nu le place cum a fost scrisă încearcă s-o rescrie. Ideea asta cu rescrierea istoriei i-a displăcut unuia dintre participanţii la discuţia amintită. Opinia lui e cu totul alta: că adevărata cronică a evenimentelor din octombrie 2008 abia acum e scrisă. Vrea deci să spună că noianul de comentarii ce apar frecvent în ziare, la TV, dar mai cu seamă pe bloguri constituie istoria cea adevărată. Ştiu că asta n-o să placă, dar voi aminti că, de fapt, adevărata istorie a acelor evenimente a început să fie scrisă chiar ceva mai devreme, în aprilie 2008. Aparent, nimic deosebit nu s-a întâmplat în primăvara acelui an. Banca Naţională organizează frecvent, uneori chiar săptămânal, colocvii pe diferite teme. Dezbaterile sunt întotdeauna deschise, participă bancheri, cercetători, profesori, jurnalişti. Un astfel de colocviu a avut loc şi atunci, în aprilie 2008. Tema a fost însă în aşa fel formulată încât să atragă atenţia în mod deosebit: „Managementul lichidităţii din sistemul bancar“. Iar comunicarea Dorinei Antohi, în acea vreme director adjunct la Direcţia de Politică Monetară, a fost pe cât de tehnică, pe atât de explicită. Practic, era un dublu avertisment.

Astăzi, mai citim sau mai auzim reproşuri la adresa BNR că n-ar fi dat niciun avertisment în legătură cu iminenta criză ce se apropia. E drept, n-a strigat nimeni atunci: „Păzea, vine criza!“. Ce bancă centrală din lumea asta face aşa ceva? Şi, apoi, am fi avut noi nevoie de strigăte care să provoace panică? Cert este că atunci mai întâi guvernatorul BNR, care a vorbit în deschiderea colocviului, apoi Dorina Antohi, în comunicarea prezentată, au făcut o analiză aprofundată a schimbărilor care aveau să vină şi a specificului anului 2008. Dorina Antohi a făcut o prezentare amănunţită a schimbărilor ce aveau să urmeze în politica monetară. Concluzia era: „Luaţi aminte, reflectaţi şi acţionaţi!“. Mulţi dintre trezorierii băncilor comerciale erau în sală. Ei au fost atenţionaţi public că în politica monetară ne aflam în faţa unei schimbări profunde.

De fapt, se încheiase o etapă: 1997-2007. Unsprezece ani de excedent structural în sistemul bancar. Banca Naţională trecuse în 1997 în raport cu sistemul bancar în poziţia de debitor net. Pompele de la BNR absorbeau surplus de lichiditate. În lei. Pompele de injecţie erau folosite mai rar, doar când era nevoie. Treptat, operaţiunile de sterilizare au căpătat un pronunţat caracter de piaţă. Şi un rol esenţial în absorbţia excedentului de lei. Către sfârşitul lui 2007 însă lucrurile au început să se schimbe. Şi mai cu seamă în 2008. Practic, se produceau modificări importante în maniera de gestionare, de către banca centrală, a lichidităţii în sistemul bancar. BNR devenise tot mai mult preocupată de menţinerea la un nivel adecvat a ratelor dobânzilor pe termen foarte scurt. Şi de gestionarea adecvată a lichidităţii pe piaţa monetară. În esenţă, 2008 devenea un an de tranziţie în procesul de trecere a BNR de la poziţia de debitor net în cea de creditor net.

Evenimentele din octombrie au arătat că nu toate băncile au luat aminte la cele două avertismente. Şi nu s-au pregătit să facă faţă noii etape în politica monetară. Mai ales n-au înţeles că Banca Naţională, prin adoptarea noii poziţii, îşi asumă asigurarea ordonată, fără tensiuni, a funcţionării pieţei monetare. Unele bănci însă au produs dezordine.

Acest articol a aparut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 29.05.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO