ZF 24

Aici au stat George Bush, Joe Biden sau Depeche Mode. Cum arată cel mai luxos apartament din JW Marriott, unde o noapte de cazare porneşte de la 2.000 de euro. Galerie Foto

galerie foto

Autor: Roxana Petrescu

22.11.2016, 08:23 3755

George Bush, Joe Biden, Nicolas Sarkozy, dar şi Depeche Mode sau Maroon 5 au fost oaspeţii hotelului de cinci stele JW Marriott, una dintre referinţele industriei de ospitalitate din România. Unde au stat mai exact toţi aceşti musafiri speciali? În apartamentele prezidenţiale, desigur. Ţinând cont de calibrul oaspeţilor, JW Marriott a luat decizia înţeleaptă de a oferi un lux cuminte, astfel încât liniile de design să nu intre nicidecum în conflict cu personalităţile puternice ale celor cazaţi. Micul artificiu pare că a funcţionat perfect.

„Hotelul nostru are două apartamente prezidenţiale, fiecare cu o suprafaţă de aproximativ 150 mp. Acestea sunt cele mai impresionante apartamente ale hotelului şi se remarcă prin spaţiile generoase şi luminoase, cu un design elegant şi contemporan. Spaţiile sunt împărţite conform nevoilor oaspeţilor noştri, livinguri spaţioase, cu zone separate de dining şi relaxare, spaţiu de birou, precum şi dormitor confortabil, cu dressing generos şi o minunată baie spa­ţioasă“, spun reprezentanţii JW Marriott.

De-a lungul timpului, apartamentele prezidenţiale au avut o listă de oaspeţi impresionantă printre care s-au numărat şefi de stat, membri ai familiilor regale din Europa sau Orientul Mijlociu, artişti şi actori de talie internaţională.

„Dintre aceştia îi putem aminti pe George Bush, Joe Biden (vicepreşedinte al SUA), Collin Powell,  Nicolas Sarkozy, Juan Carlos I (fostul rege al Spaniei), Shimon Peres (fost preşedinte al Israe­lului),  Lech Walesa (fost preşedinte al Poloniei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace), Nigel Mansell (fost pilot F1), dar şi artişti precum Phill Collins, Angela Gheor­ghiu, Jon Bon Jovi, Suede, Hilary Swank, Tori Amos, membri ai trupelor Depeche Mode, Maroon 5.“

Ca în toate cazurile, cele două apartamente prezidenţiale se află la etajul superior al hotelului, unul dintre cele două etaje executive care au fost date în folosinţă în luna martie a acestui an, după un proces de renovare ce a durat două luni şi jumătate şi care a necesitat o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro.

„Intenţia centrală a amenajării spaţiilor a fost aceea de a crea nişte oaze de linişte şi de confort elegant, ce permit oaspeţilor să se concentreze asupra lucrurilor importante pentru fiecare dintre aceştia. Mo­dernizate într-un stil suplu, camerele respiră o eleganţă naturală. Am ales să păstrăm spaţiile fluide, elegante, de o căldură discretă, fără piese statement, astfel încât să lăsăm fiecărui oaspete posibilitatea de a se regăsi în acest mediu.“

Spre exemplu, la renovarea din acest an s-au folosit mici accente decorative, cum ar fi ceramica tradiţională maramure­şeană, înrămată într-un profil contemporan. Dar ca să-ţi poţi imprima personalitatea exuberantă într-unul dintre cele două apartamente prezindenţiale ale JW Marriott, preţul plătit este aproape la fel de... exuberant.

Astfel, apartamentele pot fi închiriate pornind de la un preţ de 8.900 de lei pe noapte. Aparent, oaspeţii acestor spaţii au rezerve financiare la fel de generoase în contextul în care au fost şi cazuri în care apartamentul prezidenţial din JW Marriott a fost închiriat timp de un an de zile. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO