ZF 24

Alexandrion detine 11,5% din piata de brandy a Greciei

29.03.2009, 14:04 85

Alexandrion, brandul de brandy din portofoliul producatorului local de bauturi alcoolice cu acelasi nume, a detinut anul trecut 11,5% din vanzarile de brandy ale Greciei, cu un punct procentual mai mult decat in 2007, potrivit unui studiu Nielsen, citat de reprezentantii companiei.

Cu aceasta cota de piata, Alexandrion este cel de-al doilea cel mai vandut brand de brandy din Grecia, dupa Metaxa. Potrivit reprezentantilor companiei , vanzarile brandy-ului Alexandrion au crescut anul trecut in Grecia cu 13% fata de rezultatele optinute in 2007.

Pentru anul acesta reprezentantii Alexandrion Grup Romania, companie cu afaceri nete de peste 40 mil. euro la nivelul anului trecut, controlata de omul de afaceri Nawaf Salameh, estimeaza o crestere a cotei de piata in Grecia la aproximativ 14%. Divizia de bauturi alcoolice a grupului Alexandrion, producatorul brandurilor Alexandrion, Brancoveanu, Cava d’Oro, Kreskova sau Red Bowler, exporta aproximativ 10% din productia realizata pe plan local.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO