Americanii de la Morgan Stanley au coborât sub 5% din Fondul Proprietatea

5 mai 2014 Autor: Roxana Pricop

Fondurile de investiţii administrate de compania americană Morgan Stanley şi-au redus expunerea până la 4,89% din capitalul Fondului Proprietatea (FP) după ce au vândut un pachet de 15 milioane de acţiuni în valoare de circa 11,5 milioane de lei în şedinţa de marţi 29 aprilie.

Anterior tranzacţiei, fondurile americane erau al doilea cel mai mare acţionar după fondul american de hedging Elliott Associates, cu circa 5% din acţiunile Proprietatea. Odată ce participaţiile acestora au scăzut sub pragul de 5%, fondurile nu mai sunt obligate să raporteze pe bursă ce tranzacţii fac cu acţiunile FP. Şi vineri 2 mai s-au înregistrat tranzacţii mari, de circa 18,8 milioane de lei, cu acţiunile FP şi un „deal“ de 3,1 milioane de lei, însă nu au fost raportaţi vânzători sau cumpărători. În luna august a anului trecut un alt acţionar semnificativ al FP, respectiv fondurile administrate de compania britanică City of London, şi-a înjumătăţit deţinerile până la 4,87% din capitalul FP.

În afară de acţiunile Fondului Proprietatea, fondurile de investiţii ale Morgan Stanley specializate în pieţe de frontieră mai au acţiuni la Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, potrivit raportului anual de administrare pe 2013 emis de Morgan Stanley.

Cel mai mare acţionar al FP rămâne fondul american de hedging Elliott Associates, cu circa 17% din capital.

Acţiunile FP au încheiat şedinţa de vineri 2 mai în stagnare la un preţ de 0,76 lei/titlu. Miercuri 30 aprilie a fost ultima zi în care investitorii mai puteau cum­păra acţiuni FP purtătoare de dividend special de 0,05 lei/titlu. Fondul va distribui acţionarilor câte 0,05 lei pe acţiune din capitalul social prin reducerea valorii nominale de la un leu la 0,95 lei. Suma totală se ridică la 600 milioane de lei şi ar putea intra în conturile acţionarilor începând cu 15 iulie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.05.2014

 
Cuvinte cheie:
fondul proprietatea
, fond
, morgan stanley
, proprietate
, americani
, coboare
, actiuni
, sif
, capital
, actionari
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide