ZF 24

Anca Băbăneaţă rămâne încă patru ani la conducerea Gothaer Asigurări Reasigurări

Anca Băbăneaţă rămâne încă patru ani la...

Autor: Roxana Rosu

17.07.2017, 14:03 335

Gothaer Asigurări Reasigurări a prelungit cu încă patru ani mandatul de preşedinte (CEO) al Ancăi Băbăneaţă, precum şi pe cel de Deputy CEO&CFO, deţinut de Ionuţ Baciu.

Noile mandate încep de la 1 iulie şi sunt valabile timp de 4 ani, fiind în curs de aprobare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anca Băbăneaţă este la al treilea mandat de CEO al sucursalei româneşti a grupului Gothaer, deţinând şi un mandat de membru al Consiliului de Administraţie al societăţii. Ea s-a alăturat companiei în 2009, mai întâi în calitate de Director Asigurări (compania numindu-se atunci CLAL Asigurări), iar din 2010 în calitate de Director General Adjunct (al companiei PLATINUM Asigurări, devenită în 2013 Gothaer Asigurări Reasigurări).

Anca Băbăneaţă a fost numită la Conducerea Executivă a companiei în 2011, preluând funcţia de CEO de la Efraim Naimer. În prezent, coordoneză activitatea Gothaer în România alături de Ionuţ Baciu, Director General Adjunct & CFO şi Cosmin Angheluţă, Director General Adjunct şi Director Executiv Vânzări.

” Evoluţia şi dezvoltarea sănătoasă, în linie cu planurile companiei, sunt rezultatul eforturilor întregii echipe din care sunt mândră că fac parte şi a faptului că la Gothaer ne focusăm resursele pe atingerea obiectivelor pe care ni le-am setat. Încă de la lansarea companiei pe piaţa din România ne-am propus să dezvoltăm o companie de încredere, performantă şi stabilă, în ciuda circumstanţelor dificile ale pieţei pe care activă,” declară Anca Băbăneaţă.

Ionuţ Baciu este la al doilea mandat în calitate de Deputy CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări. Cu peste 14 ani de activitate în domeniul asigurărilor şi o importantă experienţă în domeniul proiectelor strategice, acesta îndeplineşte şi funcţia de CFO al companiei.

”Cu sprijinul acţionarilor noştri şi prin eforturile echipei de profesionişti pe care am construit-o în ultimii 4 ani, am adus Gothaer la un nivel pe care l-am dorit încă din 2013. Într-o piaţă de asigurări plină de provocări, reuşim să ne păstrăm direcţia clară şi creşterea profitabilă, fiind un asigurător pe care clienţii şi partenerii comerciali ştiu că se pot baza”, adaugă Ionuţ Baciu.

Echipa de conducere este completată de Cosmin Angheluţă, Director General Adjunct şi Director Executiv Vânzări, aflat la primul său mandat în calitate de Director General Adjunct al companiei. El conduce forţa de vânzări a asigurătorului încă din 2012, deţinând funcţii cheie în cadrul companiei, ca Director de vânzări al celei mai puternice sucursale, Sucursala Municipiului Bucureşti până în anul 2014 şi Director Executiv Vânzări începând din 2015, iar acum în calitate de Director General Adjunct.

Strategia grupului Gothaer de intrare pe piaţa asigurărilor din România a fost bazată pe preluarea unei companii de talie mică, redirecţionând un cost de achiziţie ridicat al unui asigurător de talie medie în investiţii. Asigurătorul se află în continuare în etapa de expansiune, de consolidare a prezenţei locale şi a operaţiunilor desfăşurate, urmărind atingerea pragului de break-even si intrarea pe profit în anii următori.

Gothaer Asigurări Reasigurări a asigurat la 31 decembrie 2016 o marjă de solvabilitate confortabilă de 158% pentru cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) şi de 256% pentru cerinţa de capital minim (MCR).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO