ANCOM: Reteaua de telefonie mobila a RCS&RDS, la jumatate fata de Vodafone si Cosmote

3 dec 2009 Autor: Adrian Seceleanu

Reteaua de telefonie mobila a companiei locale RCS&RDS acopera o jumatate din populatia Romaniei, in timp ce infrastructura de comunicatii a unor jucatori precum Vodafone si Cosmote acopera peste 99% din populatie, conform unor date publicate de autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM).

Reteaua RCS&RDS acopera 56,4% din populatie, fata de 99,41% - Vodafone, 97,7% - Zapp, si 99% - Cosmote. Reteaua de telefonie mobila a Romtelecom acopera 32,5% din populatia Romaniei, potrivit aceleiasi surse.

In ceea ce priveste acoperirea teritoriului datele ANCOM arata ca operatorul Cosmote are cea mai buna retea, cu o acoperire de 89,3%. Pe locurile urmatoare din punct de vedere al acoperirii teritoriului sunt: Zapp - 87,8%, Vodafone - 86,88%, RCS&RDS - 26% si Romtelecom - 6,8%.

ANCOM precizeaza ca Orange Romania nu ii permite sa faca publice datele privind acoperirea retelei sale de telefonie mobila.

Datele privind acoperirea retelelor de telefonie mobila sunt publicate in raportul ANCOM privind situatia pietei locale telecom la jumatatea acestui an.

Cuvinte cheie:
ANCOM
, RCS&RDS
, Vodafone
, Cosmote
, telefonie mobila
Vizualizari:
Printeaza