ZF 24

Andrei Pitiş despre o nouă rundă de finanţare pentru Vector Watch: Nu pot nici să confirm nici să neg această informaţie

Andrei Pitiş despre o nouă rundă de finanţare pentru...

Autor: Adrian Seceleanu

15.10.2015, 01:15 1287

Antreprenorul Andrei Pitiş, fondatorul start-up-ului Vector Watch - care încearcă să îşi facă loc pe piaţa globală a ceasurilor inteligente, a evitat să răspundă în cadrul evenimentului de lansare al colecţiei de ceasuri pe piaţa din România la întrebările privind obţinerea unei noi runde de finanţare de către start-up.

“Nu pot nici să confirm nici să neg această informaţie privind realizarea unei noi runde de finanţare însă ne bazăm foarte mult pe acţionarul nostru principal care este Radu Georgescu prin vehiculul lui de investiţii Gecad. El este în acest proiect din luna martie a anului trecut şi ne-a sprijinit tot timpul cu toate forţele”, a declarat Pitiş.

Vector Watch şi-a lansat oficial colecţia de ceasuri inteligente miercuri seară, printr-un parteneriat exclusiv cu Orange România.

Fondul Gecad deţinut de Radu Georgescu a anunţat anul trecut o investiţie de o jumătate de milion de euro în Vector Watch.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO