ZF 24

Andrei Rădulescu, senior economist BT: Datele pe T1 confirmă creşterea economiei, dar indică deteriorarea calităţii acestui proces

Andrei Rădulescu, senior economist BT: Datele pe T1...

Autor: Roxana Rosu

20.07.2017, 15:32 572

Banca Transilvania a revizuit estimările privind creşterea economică din acest an, pe baza datelor oficiale referitoare la trimestrul întâi al anului, mizând pe un avans de 4,7% în 2017, în decelerare de la 4,8% în 2016,  potrivit lui Andrei Rădulescu, senior economist al băncii.

”Pe de o parte, am majorat prognozele privind dinamica consumului privat, de la 5,6% an/an la 6,3% an/an. Pe de altă parte, am redus previziunile privind evoluţia investiţiilor productive, de la 5% an/an la 3,2% an/an. Nu în ultimul rând, noile prognoze indică creşterea exporturilor şi importurilor cu ritmuri medii anuale de 8,3% respectiv 8,5% în 2017. Pentru 2018-2019 continuăm să ne aşteptăm la decelerarea economiei, în convergenţă spre potenţial, pe fondul perspectivelor de modificare a mix-ului de politici economice şi a acumulării de riscuri la adresa stabilităţii macrofinanciare, cu impact asupra costurilor de finanţare”, a arătat Andrei Rădulescu.

Totodată, analistul atrage atenţia cu privire la lipsa marjei de manevră de intervenţie pentru politica economică în scenariul incidenţei finalului ciclului economic post-criză.

Actualizarea estimărilor provizorii publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS) confirmă ritmul de creştere economică din trimestrul I, dar indică o deteriorare din perspectiva calităţii procesului de creştere economică în faza de vârf a ciclului post-criză, dat fiind că investiţiile productive au scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv, iar ritmul de declin a fost mai puternic faţă de cel estimat iniţial.

Astfel, economia internă a consemnat o rată trimestrială de creştere de 1,7% în T1 2017, în accelerare de la 1,5% în T4 2016 şi, totodată, cel mai bun ritm din T3 2015. În dinamică an/an PIB-ul a urcat cu 5,7% (cea mai bună evoluţie din ultimele trei trimestre), evoluţie la care au contribuit atât cererea internă, cât şi exportul net.

 Spre deosebire de estimările anterioare, INS a revizuit în scădere contribuţia cererii interne la dinamica anuală a PIB din T1 2017, de la 5,8 puncte procentuale la 5,5 puncte procentuale. Potrivit analizei BT pe baza statisticilor oficiale, consumul populaţiei (principala componentă a PIB) a crescut cu 7,4% an/an în T1 2017, contribuind cu 4,8 puncte procentuale la ritmul anual de creştere economică.

”Această evoluţie a fost determinată de majorarea venitului real disponibil al populaţiei, dinamica pieţei creditului, eliminarea taxei auto şi efectul de avuţie (generat de creşterea preţurilor activelor imobiliare şi financiare). De asemenea, consumul public a crescut cu 4,4% an/an, contribuind cu 0,7 puncte procentuale la dinamica anuală a economiei din primele trei luni ale anului curent, pe fondul implementării unor măsuri pro-ciclice de politică fiscal-bugetară şi de politică de venituri”.

 Pe de altă parte, investiţiile productive au continuat să scadă în T1 2017 (cu 1% an/an) (estimările anterioare indicau un declin cu 0,7% an/an), evoluţie influenţată de tensiunile publice şi de preocupările cu privire la stabilitatea macro-financiară pe termen mediu, în contextul implementării de măsuri prociclice de politică economică.

Cu toate acestea, contribuţia cererii externe nete la dinamica anuală a PIB a fost revizuită în sus, de la -0,1 puncte procentuale la 0,2 puncte procentuale.

Conform noilor estimări provizorii exporturile au crescut cu 10,9% an/an, ritm superior celui consemnat de importuri (10,6% an/an). Din perspectiva ofertei agregate se evidenţiază creşterea IT&C cu 15,3% an/an, acest sector confirmându-şi statutul de stea a economiei interne. De asemenea, se notează redinamizarea industriei (6,8% an/an), susţinută de impulsul exporturilor şi de climatului pozitiv din sfera consumului intern. Nu în ultimul rând, sectorul primar (agricultura/silvicultura/pescuit) şi construcţiile au crescut cu ritmuri an/an de 0,9%, respectiv 1,2% în T1 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO