ZF 24

ANM: Ninsori la munte, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în est şi sud-est

ANM: Ninsori la munte, precipitaţii mixte şi...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

17.12.2017, 13:35 494

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul duminică ora 13.00 - luni ora 15.00, va ninge în general moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă, iar în estul Transilvaniei şi în centrul şi sudul Moldovei în după-amiaza zilei de duminică şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.

În dealurile sudice vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în Dobrogea şi Câmpia Română ploile se vor transforma temporar în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 45 - 50 de kilometri pe oră în regiunile estice şi sud-estice, iar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură rafalele vor fi în jurul a 55 de kilometri pe oră.

Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice vor fi în majoritatea zonelor mai scăzute decât normele perioadei, iar minimele vor deveni negative în toată ţara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO