ZF 24

Arcadia Hospital din Iaşi a încheiat anul trecut cu afaceri de 5,8 milioane de euro

Arcadia Hospital din Iaşi a încheiat anul trecut cu...

Autor: Mirabela Tiron

28.06.2017, 12:34 494

Arcadia Hospital, deţinut de familia Fitterman, una din cele mai bogate din  zona Moldovei, a înregistrat anul trecut afaceri de 25,7 milioane de lei anul trecut (5,8 milioane de euro) şi un profit net de circa 2 milioane de lei, faţă de 21,8 milioane de lei cu un an în urmă şi un profit net de 870.000 de lei.

În Arcadia Hospital lucrau 198 de salariaţi anul trecut, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Spitalul Arcadia este principala unitate din grupul medical Arcadia şi unul dintre cele mai mari din ţară, fiind inaugurat în vara anului 2010, în acest spital fiind făcute investiţii de 20 de milioane de euro. Din acţionariatul spitalului mai fac parte şi medici, potrivit ultimelor date disponibile.

Familia Fitterman controlează grupul medical Arcadia, ce include Arcadia Hospital (spital), Arcadia Policlinic (clinici), dar şi Arcadia Cardio (spital cardio­logic). Arcadia cuprinde două spitale, unu generalist şi unu de cardiologie in­terven­ţională, dar şi trei policlinici (Cicoarei, Centrul Medical Sărărie şi Centrul Moara de Foc), un centru de imagistică, un centru de pediatrie, unul de recuperare medicală, arată datele de pe site-ul companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO