Tomas Spurny, preşedintele executiv al BCR, a constatat simplu că România are un potenţial de creştere economică mare şi a avut o propunere: cine nu poate asigura o creştere economică de peste 5% pe an trebuie să plece de la putere. (Spurny, BCR: Orice guvern care nu dă 5% creştere economică ar trebui înlăturat de electorat)
Preluând această idee am propus, jurnalistic, ca primul articol din constituţie să prevadă acest lucru. (Opinie Cristian Hostiuc - directorul editorial al ZF - Revizuirea Constituţiei ar trebui să înceapă cu acest articol: „Cine nu aduce o creştere economică de 5% pe an trebuie să plece de la putere“)
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a avut câteva comentarii pe marginea acestei propuneri la Gala ZF 15 ani, începând de la faptul că o asemenea idee nu este scrisă în nicio constituţie a vreunei ţări din această lume, în schimb există limite ale îndatorării publice, sau să nu te arunci în deficite mai mari. Guvernatorul ar vrea o asemenea creştere economică de peste 5% pentru că România are nevoie să recupereze decalaje, dar fără să se strice echilibrele macro actuale. „Faptul că nu reuşim să trecem de 2% creştere economiă în prezent este şi pentru că trebuie să facem nişte corecţii mari pentru că am avut o creştere care nu a fost în întregime sănătoasă în trecut. Să ne mai gândim la acest lucru.“ (Ne lipseşte o creştere de 4 - 5% pe an, dar să nu stricăm echilibrele macroeconomice atinse)
Daniel Dăianu, unul dintre cei mai reputaţi economişti şi analişti români din ultimele două decenii, spune că activitatea economică, în condiţiile de acum, nu poate ajunge la peste 4% din PIB: nu există capacitate efectivă pentru aşa ceva, prin aceasta înţelegând şi măsuri de politică publică. „Să ţinteşti o creştere economică mai înaltă este raţional dacă există resorturi interne care să o susţină. Altminteri, visăm cai verzi pe pereţi! Şi să pui în constituţie prevederea ca orice guvern să aibă o asemenea obligaţie este un nonsens.“
Până acum România a avut creştere economică de 5% în opt ani din cei 24 de după Revoluţie. S-ar putea spune că perioada Năstase 2001-2004 când am avut în toţi anii un plus de peste 5% al PIB ( 2001 - 5,5%, 2002-5%, 2003-5,2%, 2004-8,5%) a fost cea mai sănătoasă comparativ cu anul 1995 din guvernul Văcăroiu, care a avut un plus de 7,1% şi trei ani din perioada Tăriceanu ( 2006-7,9%, 2007-6,2%, 2008-7,1%) când creşterea economică a fost considerată total nesănătoasă, economia bazându-se pe explozia creditării şi a consumului.
Guvernarea Văcăroiu (1992-1996 ) s-a bazat pe ţinerea cursului leu-dolar, inflaţie şi implicarea statului în economie, în bănci şi în companii cu ajutorul unor bani din împrumuturi externe. Guvernul Năstase a beneficiat de privatizarea şi deschiderea economiei pentru investiţii străine începută de guvernarea Constantinescu cu cei trei prim-miniştri.
Năstase a continuat acest proces concomitent cu o reducere a inflaţiei şi o stabilitate mai mare a cursului. Tăriceanu a beneficiat de reducerea cotei unice la 16%, el implicându-se în creşterea personalului în administraţia publică şi în alocarea în dreapta şi în stânga a banilor veniţi în plus la buget. La finalul lui 2008, când începuse criza, guvernul Tăriceanu a injectat 12 miliarde de lei (circa 4 miliarde de euro) în pensii, salarii, rambursări de TVA, bani pentru autorităţile locale şi Fondul Proprietatea.
Dacă analizăm mai bine, nicio guvernare nu a făcut prea multe lucruri, ci mai mult a beneficiat în sens pozitiv sau negativ de ceea ce au făcut guvernările anterioare.
Nu putem avea o creştere economică de peste 5% pe an? Dar ne-am propus? Şi-a propus guvernul, sau BNR, sau chiar preşedintele să vadă cum putem ajunge la 5% pe an fără să avem o creştere economică nesănătoasă, fără să stricăm echilibrele macro?
A pus cineva pe hârtie ce trebuie şi cum trebuie făcut pentru a atinge 5%? Din start pornim cu ideea că 5% nu se poate, că nu sunt bani în lumea asta şi nici în România care să susţină un asemenea ţel. Dar până să ajungem la această concluzie trebuie să vedem ce se poate face.
1. Toate terenurile imobiliare, zonele care aparţin statului sau companiilor de stat şi care nu produc nimic să fie scoase fie la vânzare, fie la închiriere. Şi aşa stau degeaba. De 20 de ani, în mijlocul Bucureştiului se află zona denumită Esplanada. Acel teren ultracentral ar putea să atragă investiţii de un miliard de euro, cu cel puţin 10.000 de locuri de muncă, din care statul să ia impozite anuale de cel puţin 10 milioane de lei pe an. Mai bine stă degeaba. Acum am înţeles că primarul Oprescu şi premierul Ponta vor să facă noua Operă Naţională. Probabil că ne vom întâlni şi peste patru ani, iar bălăriile vor ajunge la nivelul blocurilor din jur. În fiecare oraş sunt astfel de terenuri sau zone care stau degeaba, nu aduc niciun profit, iar primăriile şi companiile vor fi nevoite să cheltuiască mai mulţi bani pentru întreţinere şi refacere decât obţin fie şi din vânzare.
2. Cine nu-şi lucrează terenurile în agricultură sau nu face ceva cu terenul aflat în proprietate să fie amendat astfel încât să fie nevoit să se gândească la o soluţie, nu să se uite cum cresc bălăriile pe el. Dar ce să facă cu terenurile în condiţiile în care piaţa imobiliară este la pământ? Atât timp cât nu ai costuri cu un teren, de ce să-ţi baţi capul cu el, că nu cere de mâncare, nu?
3. Toate întreprinderile de stat, sau unde statul mai are acţiuni, să fie pe bursă automat. Cred că aşa guvernul şi miniştrii vor afla ce mai are statul în proprietate. Poate nu toate companiile sunt interesante pentru investitori, dar aşa măcar vom vedea cât valorează şi poate se găseşte vreun nebun să analizeze bilanţurile şi cine ştie ce găseşte. Dar mai sunt şi companii şi regii care sunt extrem de interesante şi care la adăpostul unei formulări de instituţii strategice sunt devalizate de fiecare guvernare. Dacă Loteria tot a făcut un nou contract, de data asta cu Novomatic pentru păcănele, sub binecuvântarea acţionarului - Ministerul Finanţelor pe 15 ani şi are venituri asigurate de 75 de milioane de euro pe an, înseamnă că Loteria ar valora cel puţin un miliard de euro pe bursă. Şi tot aşa ne putem gândi la Romsilva sau la RAPPS, societăţi care sunt pitite de fiecare guvern şi produc foarte puţini bani pentru bugetul statului. Toate cele trei societăţi ar aduce pe bursă o capitalizare de cel puţin 2,5 miliarde de euro, ceea ce ar atrage atenţia mai mult asupra bursei de la Bucureşti. În condiţiile în care sistemul bancar se restrânge, iar banii pleacă afară, bursa este singura care poate asigura finanţare atât pentru companiile private, cât şi pentru companiile de stat. Dar până când bursa va ajunge să aibă acest rol, ea trebuie dezvoltată, întâi cu firmele de stat, pentru ca apoi să vină companiile private. Să aduci companiile de stat pe bursă nu costă nimic, nu implică bugetul statului şi, mai mult, ele pot aduce câteva bune miliarde de euro, din care statul să înceapă alte afaceri.
4. O lege a construcţiilor prin care statul şi primăriile să construiască locuinţe pe terenurile din proprietate pentru ca apoi să le închirieze sau să le vândă chiriaşilor. Decât să dea banii pe panseluţe sau pe ceasuri, primăriile pot să construiască locuinţe. Nu au bani? Dacă statul vinde pe bursă 20% din Loterie şi din RAPPS sau din Romsilva face rost de cel puţin jumătate de miliard de euro, din care poate construi 30.000 de locuinţe. Şi aşa renaşte piaţa de construcţii, de mobilă, de creditare, se întorc din nou oamenii la muncă în fabricile de BCA, ciment sau PVC. Plus că se eliberează presiunea pe închirierea apartamentelor care ţin chiriile sus sau chiar pe preţul apartamentelor. Dar trebuie să te gândeşti la o perspectivă de cel puţin un deceniu, în care nu băncile să fie principalii beneficiari.
5. Ce sector merge în România, unde salariile sunt mari? IT-ul. S-au dat facilităţi fiscale pentru cei care angajează IT-işti. Dar pot fi făcute mai multe lucruri aici, începând de la crearea unui centru naţional în care să fie localizate aproape toate firmele de IT şi cele străine şi cele româneşti. Zona liberă IT.
6. O lege a energiei. De un an aşteptăm ca noua guvernare să spună ce vrea să facă cu piaţa energiei. Avem proiecte peste proiecte, vin chinezii din toate părţile cu miliardele în portofel, dar noi nu ştim cum vrem să arate piaţa energiei peste cinci ani sau peste zece ani. Dacă o mai ţinem aşa, vom ajunge peste cinci ani să importăm energie, care va fi mai ieftină decât ceea ce va produce România. Am lăsat piaţa liberă pentru eoliene, guvernul Boc şi ministrul Videanu nu au vrut să se asigure că România câştigă ceva din această afacere - locuri de muncă, producţie internă, investiţii directe -, iar factura la energie a crescut şi plătim cea mai mare schemă de ajutor din Europa. Cu excepţia părţii hidro, România produce energie scumpă şi nimeni nu-şi bate capul cu acest lucru. CET-urile produc energie şi căldură scumpă, dar sunt fiefuri locale, aduc voturi, iar primăriile subvenţionează diferenţele. Cât o să mai reziste acest sistem?
Tot ce trebuie să facă guvernul este să spună ce vrea de la această piaţă a energiei în următorii ani şi investiţile vor veni. Cu cât amânăm mai mult, cu atât căderea sistemului energetic va fi mai aproape.
7. Legea sănătăţii. Guvernul trebuie să spună ce vrea şi să permită investiţiile. Dacă statul şi piaţa - populaţia - va rămâne la mâna multinaţionalelor din industria medicamentelor şi a furnizorilor de echipamente, vor plăti cel mai ridicat preţ comparativ cu puterea de cumpărare. Şi în fiecare an se vor cere mai mulţi bani de la buget, sistemul va rămâne în paragină, iar ministrul - indiferent cine va fi el - va număra gândacii din spitale şi protestele tuturor. Cum să arate legea sănătăţii care să aducă investiţii şi nu creşterea importurilor? Guvernul Ponta ar trebui să ştie deja acest lucru.
8. Dacă în fiecare an guvernul îşi propune să câştige cinci locuri pe an în topurile de competitivitate la nivel mondial, nu ar trebui să facă altceva decât să se uite la ce au ţările din faţa României şi să facă la fel. Mă uit în fiecare zi în Financial Times şi văd pagini întregi prin care Bulgaria, Cipru, Grecia, Turcia, Macedonia îşi promovează atuurile investiţionale. Care sunt ale noastre? Dacă stăm degeaba, n-o să mai vină niciun investitor (cum spune Alexandru Vlad, şeful Selgros: Acum guvernul trebuie să se suie în avion şi să caute investitori - Alexandru Vlad, Selgros: E timpul să luăm avionul şi să mergem să-i aducem de mânecă pe investitorii străini), iar la un moment dat guvernul aflat la putere nu va avea bani nici să mărească pensiile cu 3% pe an şi nici salariile rezidenţilor cu un bilet de metrou. În schimb guvernul va fi nevoit să majoreze taxele şi impozitele. Până şi Botswana (locul 74) este în faţa noastră - locul 76 - în Topul Competitivităţii realizat de Forumul Economic Mondial, unde sunt clasificate 148 de ţări. Dar pentru asta trebuie să-ţi propui ceva şi să vezi cum ajungi acolo.
9. Net în toată România? Poate acest lucru să apropie zonele urbane de cele rurale rămase în urmă? Poate contribui acest lucru la educaţie, prin acces direct la calculator, net şi învăţământ online? Ce avem de pierdut dacă încercăm acest lucru?
10. Să se ocupe BNR de fonduri europene, nu în sensul strict al cuvântului, ci ca model de administrare începând de la cât câştigă angajaţii până la câţi bani trebuie atraşi orar, zilnic sau lunar. Pur şi simplu divizia de fonduri europene a României să fie stat în stat, iar şeful să fie al cincilea om în stat şi să dea socoteală. Acum îi cer socoteală pentru fondurile europene neatrase? Lui Tăriceanu, lui Vlădescu, lui Vosganian, lui Boc, lui Udrea, lui Băsescu? Am avut 30 de miliarde de euro şi n-am atras nici 30% şi nimeni n-a plătit, dar în schimb datoria a crescut cu peste 20 de miliarde de euro, iar România se învârte în jurul unei creşteri economice mediocre. Măcar să încercăm aşa.
Nu ştiu dacă aceste măsuri vor aduce o creştere economică de 5%, dar măcar e ceva, este o bază de discuţie şi de urmărire a unor obiective.
Mugur Isărescu şi Daniel Dăianu spun că economia nu trebuie forţată pentru că am avea o creştere nesănătoasă şi după aceea ne-ar trebui ani să refacem echilibrele. Probabil că da. Dar dacă nu avem un plus de 5% pe an, oricum datoriile ne vor ajunge din urmă, fiecare îşi va căuta propria insolvenţă, bugetul nu va avea bani, iar cine va fi la putere va fi nevoit să mărească taxele şi impozitele, nu vom avea bani suficienţi de autostrăzi, nici de sănătate, nici de educaţie şi vom rămâne în continuare peticiţi de la un an la altul, ne vom uita cum investitorii se duc în ţările din jur, vom rămâne în continuare să ne luptăm cu trecutul care era mai bun şi vom fi şi mai mult neîncrezători în viitor. Iar actualele câştiguri macroeconomice - inflaţie, curs, deficit bugetar mic, deficit de cont curent redus - nu ne vor mai ajuta.
Guvernul Ponta are 70% din Parlament şi poate face foarte multe lucruri. Numai să-şi propună şi să facă.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
